marți, 14 august 2012

„Să fugim din acest grup infracţional organizat!”. De ce vorbim aşa explicit-elevat într-o convorbire uzuală? Să înţeleagă şi miliţienii?

Uneori e chiar foarte indicat ca un JUDECĂTOR cu nume şi prenume să hotărască şi să-şi asume transmiterea către publicul larg a unor probe (înregistrări, stenograme etc.) din proces, care proces altminteri este public. Argumente pro sunt mai multe, nu le dezvolt aici (daca vrei, le voi mentiona).

Este anormal insa ca un “anonimus” (indiferent cine este el) să publice sistematic interceptari, stenograme etc. cu pretenţia că ele au girul unor autorităţi ale statului, cu atat mai mult înainte ca “probele” să fie văzute de către un judecător care să hotărască in privinta lor o cale de urmat.

Rostul probelor in procesul penal nu este sa fie folosite ca instrumente de santaj, constrangere, discreditare, avantaj politic etc. Te asigur (si in calitate de om care intr-un moment al vietii si-a dorit sa fie judecator si s-a pregatit in acest sens) ca una este “transparenta” si cu totul altceva e ceea ce se intampla in Romania .

Pe scurt: judecatorul n-are voie, sub nicio forma, sa se exprime cu privire la vinovatia sau nevinovatia cuiva, altfel decat la finalul procesului pe care il judeca el insusi. Ca regula generala, judecatorul nu se poate pronunta public sub nicio forma nici cu privire la procese in derulare, nici referitor la hotarari date de alti judecatori. 

De ce ar avea liber la ante-”pronuntare” un serviciu secret care “a interceptat” (foarte probabil fara mandat de ascultare) niste oameni, intamplator demnitari? Infractori sau nu – judecatorul ar trebui sa decida asta (apropo: in ceea ce-i priveste pe “puscariabili” – procurorii trebuie sa demonstreze, nu presedintele suspendat sa vitupereze)
Apoi, de ce sa se antepronunte un procuror, mai multi procurori a caror menire este nu sa judece, ci sa produca probe in acuzare (daca aceste probe exista)?
Ceea ce nu-i este permis judecatorului, a fortiori nu le este permis celor din serviciile secrete si procurorilor.
Antepronuntarea (in paralel cu infierarea proletara in “Scanteia”) a fost practica obisnuita in timpul comunismului, cand Partidul dadea sentinta, procurorul cerea condamnarea, iar judecatorul “hotara” in consecinta. Acum ar trebui sa nu mai fie la fel…
Bagi tu mana in foc ca indemnul acesta mobilizator vine dintr-un imbold launtric si nu e facatura ieftina, servita pe post de interceptare spectaculoasa?
Dar de ce am stat pana acum in acest “grup infractional organizat”?
Dar de ce sa fugim si sa nu mergem incet, la pas? Ne fugareste cineva? Ne prinde din urma propria constiinta tocmai acu’?
Si de ce vorbim asa de explicit-elevat intr-o convorbire uzuala? Fiindca trebuie sa inteleaga si militienii? =))
De ce sa nu anuntam Parchetul cat de ticalosi sunt cei ne-au pus ministri?
De ce sa nu organizam o conferinta de presa in care cartile sa fie date pe fata?
Pentru ca, astfel, am iesi din limitele “cabalei”?
PS: Poate ar fi bine să recitim “Toti oamenii preşedintelui”, să vedem cu mintea de acum că ficţiunea e mic copil pe lângă adevărurile de lângă noi?
(postarea de mai sus a aparut mai intai pe Prolibro, unde am si alte dialoguri deosebit de interesante)