Revoltat de ultimele smiorcăieli televizate ale preşedintelui României, mă pregăteam să scriu, ieri, că mi-aş dori ca viitorul număr „1” în Stat să nu mai fie o „păsărică-plânge” (când trebuie şi când nu trebuie). Vream să subliniez că poate aş (mai) înţelege un lider care se emoţionează când şi când (la Memorialul Sighet, de exemplu, ori la un viitor muzeu al genocidului săvârşit împotriva poporului român de către conducătorii lui), însă nici în astfel de „situaţii izolate” n-aş accepta, în ruptul capului, ca „emoţiile” să constea în lacrimi precum cele din sceneta „Dragă Stolo...” şi din tragedia medievală care a urmat.
În fine, să revin la caprele noastre, pentru că şi de capre va fi vorba în continuare.
Deşi ştiam că la sfârşitul săptămânii trecute a fost organizat Topul Firmelor Vâlcene şi, ieri după prânz, vedeam şi la Vâlcea 1 că pe ecran scrie tot Topul Firmelor Vâlcene, am avut impresia că am butonat greşit şi am nimerit la repetiţia unor „animatoare” dintr-o discotecă de fiţe: mai multe pipiţe şi în special una foarte stridentă şi vulgară behăiau ca din gură de şarpe într-un soi de „cor” cât se poate de relativ: „liberă la mareeee, stau cu tine la soareee, ne iubim pe nisipul fierbinte, nu mai sunt o fată cuminteee”.
În timp ce ţipa de parcă era jupuită de vie, capra de care vă spun se fâţâia obscen, fără niciun rost şi niciun ritm - ce mai, făcea ca toţi dracii, de parcă era posedată. Ca şi cum nu fusese suficient, la un moment dat a venit la masa principalilor oficiali prezenţi la eveniment şi le-a expus direct pe masă piciorul drept (era să adaug „din spate”). Atunci - mai mult decât când mi-am imaginat ce văd şi ce cred mesenii-spectatori - am avut senzaţia că pipiţa s-a abţinut în ultimul moment să nu se urce de tot pe masă şi să nu-şi azvârle de pe ea, cu infinită scârbă, puţinii centimetri pătraţi de textile. Ca are o indelungă practică in astfel de trebuşoare s-a vazut de la o poştă...
În fine, a terminat cum a terminat, încercând apoi, jalnic, să convingă onorabila asistenţă să reia împreună „refrenul” (asta ne mai lipsea!) şi adăugând, tristă şi flască de data asta: „melodia a împlinit 10 ani ...e de când eram atâtica...”
*
Întrucât ştiu că la Topul Firmelor Vâlcene - pe lângă mulţi îndrăgostiţi de manele, de subcultură şi de mediocritate, în general - s-au aflat şi oameni (de afaceri sau nu) care au gusturi rafinate, au şi preocupări culturale, mai merg şi pe la bibliotecă, şi la teatru, la un concert, la un muzeu, apreciază show-urile de calitate şi nu socializează doar în baruri în care sorb din priviri chiloţii (mă rog, zona...) unor „artiste”, încerc un experiment inedit:
Doamnelor, Domnilor, aţi fost - la festivitatea de premiere a firmelor vâlcene de top - câteva zeci, poate peste o sută de oameni care mă cunoaşteţi personal. Deşi nu frecventăm aceleaşi cercuri şi nu avem preocupări comune, ne întâlnim, totuşi, când şi când, cu diverse prilejuri. Vă rog mult de tot - şi promit să nu spun nimănui care v-ar putea cere socoteală, într-un fel sau altul, că huliţi - mărturisiţi-mi şi mie cum v-aţi simţit, ca spectatori, în ipostaza sus-menţionată?
Cum s-a putut ca, pentru nişte oameni bogaţi şi foarte bogaţi (unii, inclusiv spiritual), să fie organizată o festivitate cu un show ca pentru adolescenţi mediocri - chiulangii de la şcoala care „scoate tâmpiţi” - sau ca pentru beţivii de la „Pufoaica ruptă”?
Valentin Smedescu