vineri, 21 mai 2021

Am primit și avertisment scris!!!

 

Am primit încă o dovadă palpabilă că somnul rațiunii naște monștri - chiar de Ziua Râmnicului nostru cultural, probabil încât să țin minte toată viața: avertisment scris pentru neîndeplinirea” unor ,,obligații de serviciu”, după ce primisem și un avertisment verbal, că mi-am îndeplinit obligații de serviciu într-o zi de concediu. 😉


Pe scurt: după ce am scris «Salvați Biblioteca! Împăratul e gol și iubește arginții, nu cărțile!» (link la nota de subsol 1)
și m-am adresat (degeaba până acum) prin «Scrisoare deschisă consilierilor județeni» (link la nota de subsol 2),
după ce am participat - în zi de concediu de odihnă, că altfel nu mi s-a ,,aprobat” - la evenimentul național recent organizat de EduCaB International și Biblioteca Publică Pietrari (linkuri la nota de subsol 3),
am primit un ,,avertisment” consemnat într-un proces verbal (link la nota de subsol 4), că prea îmi fac de cap, nespunând în gura mare că, deși lucrez la Biblioteca Județeană și ,,Biblioteci vâlcene”, particip la evenimente profesionale numai în calitate de persoană privată. 😁

A mai urmat o încercare adolescentină de a mușamaliza situația dezastruoasă a rețelei de biblioteci/ Biblionet-uri publice vâlcene (link la nota de subsol 5), rețea distrusă efectiv în ultimii ani ai managementului politizat al BJAI Vâlcea (am prezentat public situația de fapt) și s-a făcut oarecare ,,liniște”: se părea că toată lumea, în afară de mine, ,,a uitat” de lucrurile deosebit de grave pe care le-am semnalat în calitate de avertizor de integritate, mai ales de cele privind:

- distrugerea sistematică, din ultimii șapte ani, a rețelei de biblioteci vâlcene, interdicția de a exercita funcția metodologică a BJAI pentru care am susținut concurs în martie 2002, închiderea revistei pe care o redactam, scoaterea (,,criminală”!) de pe server a site-ului www.bibliotecivalcene.ro, pe care de asemenea l-am construit etc.

- achizițiile publice cu pronunțat caracter penal (relații de rudenie, inclusiv de grad I, cu reprezentanții firmelor furnizoare de bunuri și servicii ,,luate” prin procedura ,,încredințare directă”)

- ,,risipă” (eufemistic, vorbind) de bani publici utilizați mai mult ca sigur ilegal, pentru achiziția de mâncare (zacuscă, platouri de la ,,Coana Cami” s.a.), TV-uri scumpe (cu diagonală de ,,manelist”, inclusiv pentru propriul birou), transport (inclusiv aerian), servicii hoteliere (inclusiv în zona Mediteranei) în România și în afara țării, pentru ,,plimbări europene” fără niciun beneficiu pentru contribuabilul vâlcean (suntem for metodologic pentru bibliotecile din județ, nu pentru ,,entități” de pe continent)

- funcționarea ilegală a tipografiei BJAI (cu oameni din serviciul meu, care nu sunt lăsați/ nu-și pot îndeplini sarcinile de serviciu din fișa postului; fără proceduri operaționale; fără costuri aprobate de Consiliul Județean etc. etc.

- inexistența unui proiect de management la zi, cu atât mai puțin a unuia aprobat de Consiliul Județean, și nici a vreunei strategii privind BJAI și bibliotecile vâlcene, a unei viziuni ...și cică îi împiedic eu ,,viziunea clară”!!!

A fost oarecare liniște, așadar, până astăzi, când am primit și ,,avertismentul scris” pe care îl fac public alăturat, să știm exact cum stăm. În continuarea dispoziției de sancționare, tot în același flipsnack, pun câteva dintre rapoartele mele de activitate, unele pe ultimele două luni, iar două pe ultimii doi ani. Adică exact rapoarte care mi se impută că nu le-am întocmit, iar dacă le-am întocmit, nu sunt bune, că ,,ceilalți șefi de serviciu” le-au făcut mai bine.

Mai reiau precizarea că, de mulți ani, rapoartele mele anuale de activitate sunt publice, înregistrate nu doar la secretariatul BJAI, ci și publicate în online (link la nota de subsol 6) și mai subliniez următoarele:

- unul dintre serviciile BJAI - constituit din oameni luați efectiv din serviciul pe care îl conduc eu - nu prezintă/ nu poate prezenta de mai mult de un an niciun raport, de niciun fel, colegul nostru șef de serviciu fiind de mai multă vreme în concediu medical (îi doresc multă sănătate!); aceasta, însă, nu afectează nicicum ,,viziunea managementului” 😂 , colegii își văd de atribuțiile lor de serviciu fără nicio suferință că nu le este ,,raportată” săptămânal, lunar și anual activitatea
- rapoartele de activitate - indiferent de periodicitate - ale celorlalte două servicii + sectorul administrativ ale BJAI (în afară de cel de mai sus și de al meu) nu au fost și nu sunt cunoscute niciodată de nimeni: colegilor cu funcții de execuție nu li se cer niciodată informații, altele decât statisticile PROBIP; probabil rapoartele celorlalte servicii în afară de cel al meu sunt ,,la secret”?

- cel care a redactat dispoziția privind sancționarea mea cu avertisment scris este tânărul nostru coleg încadrat recent pe post de consilier juridic - și postul a fost înființat, de asemenea, tot recent - pentru că a primit ,,dispoziție verbală” în acest sens (este trist, foarte trist că oameni tineri și foarte tineri, angajați în ultimii ani/ ultimele luni pe posturi înființate în acest scop, cu aprobarea Consiliului Județean - indus în eroare, evident, cu privire la necesitatea înființării acestor posturi - sunt folosiți pe post de ,,pioni” într-un război (cu mine) pierdut din start; oamenii angajați la BJAI în ultimele luni sau ultimii doi-trei ani ar fi trebuit să găsească în instituția noastră de cultură ,,o atmosferă” de altă natură, în care să se ,,încadreze” cât mai frumos, mai onorabil, să-și găsească rostul și menirea și să performeze profesional; apropo de tot ceea ce se întâmplă la BJAI Vâlcea, oare ce vor fi crezând prietenii și rudele apropiate, foarte apropiate, ale noilor angajați, despre mine? că sunt un soi bau-bau, nu?; încă o precizare: a nu se înțelege că spun că suntem ,,prea mulți”, suntem chiar prea puțini pentru câte avem de făcut, dar ne lipsește ,,capul limpede”; ca urmare, în timp ce câteva zeci muncim, mai ales cei de la ,, Relații cu publicul" și ,,Managementul unităților de bibliotecă", dar nu numai, alții freacă TIR-uri de mentă... 🙊)

- cică, din cauza mea, Biblioteca nu poate funcționa la ,,standardele propuse" 🙊; dar - oamenilor buni! - la noi, la B.J. Vâlcea, nu se respectă noțiunile elementare de Biblioteconomie și nici ,,standardele", atâtea câte avem; de ani de zile insist pentru ele, degeaba până în prezent: când am bătut public șaua, să priceapă cine trebuie, în 2015 - <<Statistica de bibliotecă: respectăm Legea sau ascundem sub preș Secretul lui Polichinelle?>> (link notă subsol 7) - nu am reușit decât să-mi atrag alte și alte limitări în activitatea profesională, alte represiuni, persecuții etc...

- în sfârșit, deși subsemnatul prezint constant rapoarte de activitate - ele fiindu-mi de fiecare dată ori ignorate, ori ,,mâzgălite” cu rezoluții că scriu pe ,,bloguri și pagini personale” (am povestit că altundeva nu sunt lăsat) - excelentele statistici pe care le conțin rapoartele mele nu-l impresionează defel pe managerul nostru Conf. univ. dr. și statistician ,,la bază”, ba dimpotrivă; deși resursele electronice de bibliotecă pe care le constitui și le promovez în online ne aduc sute de mii de cititori la distanță - mai ales în condițiile pandemiei, s-a văzut bine ce și cât lucrăm fiecare - nu sunt cuprinse în raportările instituției în care lucrez: nici către autoritatea tutelară și nici către publicul contribuabil din greu la lefurile și, în general, la finanțarea instituției noastre, cu toate ,,investițiile” ei mai vechi sau mai noi...

Dispoziția care mă sancționează și rapoartele mele de activitate - care, cică, nu există sunt la

(va urma, în funcție de ,,necesități”)

Valentin Smedescu

________________
(2) Scrisoarea deschisă adresată consilierilor județeni este la https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4557439657606298&id=1129989227018042

(3) Evenimentul de la Pietrari e povestit inclusiv cu foto/ video la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4609523385731258
și la

(4) Avertisment verbal pentru că am participat la un eveniment profesional într-o zi din concediu am primit cum povestesc la https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4621374944546102&id=1129989227018042


(6) Rapoartele anuale și alte documente legate de (ne)funcționarea bibliotecilor/ biblionet-urilor vâlcene sunt la https://bibliotecivalcene.blogspot.com/p/acfa.html

(7) «Statistica de bibliotecă: respectăm Legea sau ascundem sub preş Secretul lui Polichinelle?», la https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2015/05/statistica-de-biblioteca-respectam_21.html?m=1

marți, 18 mai 2021

Raport intern sept. 2019 - Biblioteci publice / Biblionet-uri vâlcene

 

În «Scrisoarea deschisă» pe care am adresat-o* Doamnelor și Domnilor Consilieri Județeni în 21 aprilie a.c. am anunțat că se află în caznele facerii un „raport privind situația computerelor și celorlalte echipamente Biblionet din bibliotecile vâlcene”.

Fie că așa „s-a cerut”, fie că așa „s-a înțeles” și deci „s-a trans
mis” Comisiei „de resort”, au apărut mici „problemuțe”. De la obiectivul destul de explicit enunțat, s-a ajuns la niște „investigații” și întrebări de o „profunzime” cumva ...paralelă cu realitatea: de pildă dacă IREX mai funcționează, dacă IREX și-a onorat obligațiile contractuale față de noi și bibliotecile vâlcene (noi fiind donatari 🤭), dacă mai am còpii după „aplicațiile” prin care am obținut finanțarea (aplicațiile anuale consecutive pt. perioada 2009-2013 le-am făcut în online 😅), dacă subsemnatul pot să explic de ce Scrisoarea postBiblionet – care mă îndreptățește cu atât mai mult/ ,,a fortiori" să insist de unul singur pentru sustenabilitatea programului – a avut sau nu număr de înregistrare ...plus alte nedumeriri mult prea puțin relevante, care nici nu merită a mai fi menționate. Am făcut atâtea referiri la ceea ce s-ar întâmplat și la Bilanțul programului**, la cât de bine a fost implementat și cât de temeinic și cu ură a fost „distrus”, încât simt că am devenit redundant până și cu mine însumi. Ca orice bun-creștin care așteaptă cu încredere „Dies Dominus” - mă refer la cea de poimâine, a Celui de Sus de tot, prima de după termenul de 15 mai, când „Raportul Biblionet” trebuie să fie gata - mă gândesc să dau o mână de ajutor și să prezint oricui este interesat un raport (privind situația în cauză) din urmă cu doi ani și jumătate. Mie mi se pare atât de grăitor acest raport al meu din 2019, încât nu ar mai fi de verificat decât cât s-a mai înrăutățit situația de-atunci încoace. Pentru a fi mai ușor de lecturat, am pus raportul în flip book, e ușor de citit și nu prea lung, iar din el orice „nedumerit” înțelege despre ce vorbim: verificăm dacă Biblionet-urile funcționeză în bibliotecile vâlcene, potrivit angajamentelor asumate de Biblioteca Județeană, de consiliile locale vâlcene din legislaturile 2008-2012 și 2012-2016, prin HCL, de primarii vâlceni din aceleași legislaturi și de subsemnatul, toți prin angajamente scrise - eu, în calitate de coordonator județean Biblionet/ metodist/ ulterior șef Serviciu în cadrul BJAI. Ca o paranteză, pentru celelalte «disfuncționalități»*** 🤔 la care am făcut referire, detaliat, în apelul public din 2 aprilie a.c. - «Salvați Biblioteca! Împăratul e gol și iubește arginții, nu cărțile!» - încă nu a început vreun demers despre care să am cunoștință. Mai încercăm, nu ne pierdem speranța. 😁 În fine, adresa la care avem acest raport intern din 2019 - nu am primit încă niciun răspuns/ nicio rezoluție la el și la multe altele 😏 - este
https://www.flipsnack.com/Bibliotecivalcene/raport-sept-2019-biblioteci-publice-biblionet-uri-valcene.html &&& Weekend minunat! De acum - de vineri la «five o'clock>>, ora „știrilor de la ora 5” - «mai e mult până luni!» ❤🙏🤗 Valentin Smedescu
(sursa inițială) . P.S.1: cu privire la „celălalt” raport care trebuie întocmit – privind multele proiecte pe care, nu-i așa, Biblioteca Județeană le derulează în teritoriu fără implicarea mea 🙂, cum scriam* tot în 21 aprilie, am dat de asemenea o mână de ajutor oricui vrea să o primească: indiferent de obstrucțiile de care am parte, în contextul aniversar al «Zilei Bibliotecarului»**** din acest an am făcut și o scurtă enumerare neexhaustivă a proiectelor reușite în ultimii ani, împreună cu (tot mai puținele) biblioteci vâlcene funcționale. P.S.2: o nouă campanie, cu tema << să dregem busuiocu' >>, a fost declanșată în 23 Aprilie a.c., de Ziua Bibliotecarului, chipurile ,,la inițiativa conducătorului iubit": bibliotecarii de la ,,Județeană" și de la biblioteci vâlcene au oferit oamenilor cadou câte o carte, însoțită de invitația de a frecventa bibliotecile, de a citi... Ideea excelentă a fost compromisă de organizarea foarte proastă: pachetele cu cărți duse în pripă pe ici, pe colo, în câte o bibliotecă locală (în ideea de a fi luate de acolo de bibliotecarii localităților învecinate) zac în continuare ,,necadorisite": nu au fost ridicate de nimeni, pentru că nu are cine să la ridice - bibliotecile sunt închise, bibliotecarii au alte sarcini sau au plecat din sistem. În ,,graba" raportării ...,,socialiste" a succesului în Internet și mass media (mai ales TV ,,prietenoase"), au fost pomenite ca ,,implicate" de ex. ,,bibliotecile" din Golești, Ionești, Măldărești, Orlești, Alunu, Sutești, Fârtățești, Roești etc., cunoscute oficial ca nefuncționale, unele închise încă din mileniul trecut. Revenind la campanie: deși m-am implicat, iar alături de doi tineri colegi (ne-am deplasat cu mașina mea) am dăruit eu însumi cărți oamenilor în zona Târgului și Bisericii Goranu (se ieșea de la slujba de Sf. Gheorghe) + pe strada Lespezi, doar cu mine nu au apărut pozici în această ipostază, deși există (foto în primul comentariu). ,,Pretext" inventat ,,tovărășește", numa' bun să fiu bălăcărit că nu mă implic, dat exemplu negativ colegilor, alea, alea, ,,de toate"... 😂 &&& ______________ *https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4557439657606298 ** https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93sU3VuSElCVGxjVzg/view *** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4498680823482182 **** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4563410547009209

miercuri, 12 mai 2021

«Avertisment» pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu 😥🤔

  <<It's five o'clock>>, deci ora „știrilor de la ora 5”... 😉😢😁

În virtutea principiului strămoșesc „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, astăzi mi-am luat „avertisment” menționat într-un proces verbal, pentru participarea mea la evenimentul organizat vinerea trecută la Pietrari, cu tema «Creșterea calității vieții în comunitățile mici prin servicii (digitale) ale bibliotecilor publice» (am scris, cu poze*, și am publicat și video* despre foarte importantul eveniment).








A fost invocat nu rețin care articol din regulamentele noastre interne (de inspirație mai ...stalinistă), modificat special în scopul să-mi interzică exprimarea în spațiul public - practic îmi este interzis chiar și să constitui/ să promovez în online resurse electronice de bibliotecă fără ,,aprobare scrisă"; să promovez și să susțin inclusiv public activitatea bibliotecilor vâlcene; ...aprobare care nu vine niciodată, deși atribuțiile pe care le-am obținut prin concurs în martie 2002 țin de esența funcției de coordonare metodologică, iar fără aceasta, Biblioteca Județeană este doar o bibliotecă municipală... 😥🤔

Regulamentele mai rău decât comunistoide ale BJAI comportă o discuție/ o postare viitoare; mai nou, nici o zi de concediu nu ne mai putem lua, indiferent de orice situație, care poate fi gravă/ urgentă, dacă nu formulăm cerere cu 48 ore înainte. &&& Pentru publicul larg – până acum, despre tărășenie au știut doar apropiații – deplasarea în timpul serviciului/ în interes de serviciu nu mi-a fost „aprobată” (am primit rezoluția «Nu»), deși invitația era nominală și strict legată de activitatea mea profesională. Nu-i vorbă, „Nu”-ul de acum nu a fost o premieră, invitații de acest fel, cărora nu le-am putut da curs, am mai primit în anii din urmă și de la Chișinău/ Programul Novateca, B.J. Sălaj, de la Biblioteca Națională a României, de la B.J. Cluj/ ca membru al «Grupului Impact»/ metodiști de Biblioteci Județene și coordonatori Biblionet etc. etc. Am scris, recent, despre toate acestea în apelul public «Salvați Biblioteca!/ Împăratul e gol și iubește arginții, nu cărțile!»*** + în «Scrisoarea deschisă adresată Doamnelor/ Domnilor Consilieri Județeni»****. Pentru că fusesem invitat, țin la Crina și deopotrivă la extraordinarii prieteni ai noștri de la Romania EduCab (avem un parteneriat solid și onest) -, mi-am luat o zi din concediul de odihnă pe anul în curs și am săvârșit păcatul de a onora invitația. Din ce am înțeles, astăzi, actul de „indisciplină” ar fi fost mai ușor de „digerat”/ aș fi avut parte de ceva mai multă clemență dacă i-aș fi anunțat pe coparticipanții la eveniment că nu sunt acolo în calitate de salariat al Bibliotecii Județene Vâlcea, ci în calitate de persoană privată – „pe PeFea”, cum ar zice Becali. 😊 Însă, și dacă - să zic -, le-aș fi spus domnului director al British Council, doamnelor și domnilor deputați, secretari de Stat, consilieri de cabinete parlamentare, lideri de ONG-uri și celorlalți invitați că particip la eveniment ca persoană privată, nu eram credibil, întrucât am fost invitat în considerația activității mele profesionale. Care, evident, este cunoscută ca desfășurându-se - de aproape 20 de ani - în cadrul Bibliotecii Județene Vâlcea și rețelei de biblioteci vâlcene. Deci nu, de ex., în cadrul vreunei Societăți de paleontologie sau al vreunui Consiliu de studiu al fosilelor și relicvelor vii... Plus că discuția era numai și numai despre biblioteci, nu despre altceva, în niciun caz despre politică (deși au fost prezenți parlamentari/ alți demnitari aleși prin vot uninominal, deci oameni performanți politic...). Dvs. – „cititorii noștri la fel de inteligenți ca noi” 👏, foarte mulți, cu siguranță, și mai deștepți ca noi – ce credeți? Cum ar trebui să procedez, astfel încât pe viitor să nu mai cad în abatere? Vă mulțumesc anticipat! ❤🙏🤗 Valentin Smedescu PS1: tot în considerația funcției (sale), cel care mi-a (acor)dat avertismentul de astăzi a fost invitat și el la eveniment, de către organizatori, insistându-se inclusiv telefonic. A refuzat să fie prezent, preferând să organizeze un eveniment în online, „la concurență”... PS2: tot fără nicio logică și parcă special pentru a ajunge ,,de poveste", mi-a fost interzisă și continuarea parteneriatului cu ,,De Basm" - ,,Scriitori la sate", început în 2019, tot prin EduCab. Proiectul e în plină desfășurare în biblioteci vâlcene - fără mine, întrucât la fel - <<au fost desemnate alte persoane>> 😁: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4620918701258393&id=1129989227018042&notif_t=page_post_reaction&notif_id=1620733856158775&ref=m_notif ________________ * https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4609523385731258 ** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4610714082278855 *** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4498680823482182 **** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4557439657606298