Excelenţă,
Domnule Ministru,
Dragă Hunor,
Vineri, 4 februarie 2011, comemorarăm un an de la un moment de referinţă pentru bibliotecile din România: cel in care bibliotecarii s-au întâlnit, probabil pentru prima şi ultima oară, cu un Ministru al Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional (trag nădejde că iţi aminteşti măcar asta, că a fost o întâlnire doar întru vizibilitatea ta, carele ne-ai fost gazdă la Minister, ne-ai făgăduit nişte „nimicuri” şi ai spălat iute putinica, aidoma tututor miniştrilor şi conducatorilor dâmboviţean-mioritici prinşi cu fofârlica) …
Nu mai intru în amănunte, legat de promisiunile-ţi neonorate ţi-am scris ulterior şi o scrisoare deschisă; nici la aceea n-am primit niciun răspuns, ţi s-o fi părut prea lungă să-ţi pierzi vremea cu ea.
N-aş vrea să te reţin mult …însă să ştii că în anul care a trecut de când nu ne-am văzut s-a mai întâmplat cate ceva. Nu-ţi pot povesti pe larg, că trebuie să mai şi lucrez, însa tot îţi rezum patru lucruri care sigur o să te bucure, aşa dedicat cauzei noastre (Culturii române, în general) cum te ştiu. Nu sunt chestiuni importante, în genul excepţionalelor, sublimelor politici publice de salvare/supravieţuire a culturii/patrimoniului naţional din România, politici pe care le elaborezi şi lupţi să le implementezi cot la cot cu Executivul din care faci parte … nu, sunt doar nişte biete „marunţişuri”, „fleacuri”, le folosesc exemplificativ mai mult ca pretexte în monologul cu tine, foarte important pentru împăcarea conştiinţei mele.
Unul dintre lucruri este de interes internaţional, unul – naţional, unul – judeţean şi ultimul – local:
1. in Marea Britanie s-a desfaşurat şi se desfăşoară o campanie de salvare de la desfiinţare a bibliotecilor publice
2. în România cică urmează să fie organizată o campanie similară (ANBPR o pregăteşte de zor, am fost anuntaţi şi ţinem aproape)
3. colegii mei de la Biblioteca Judeţeană Vâlcea şi cu mine ne-am recâştigat în instanţă salariile tăiate de Guvernul tău (sper să câştigăm şi în recurs)
4. o bibliotecară de la mine din judeţ, cu 20 de ani vechime în profesie, şi-a câştigat tot la Tribunal dreptul de a rămâne in serviciu şi de a nu-i fi desfiinţată Biblioteca, aşa cum a creat “cadrul necesar” Guvernul din care faci parte și a hotărât, cu de la sine putere, un primar portocaliu
În încheiere, dragă Hunor, prietene, îţi doresc multă sănătate, toate bune – ţie şi alor tăi! Hosszú életet! (parca ţi-am mai spus că-s născut în Mureş şi că suntem leat, nu?). Sper ca acest mesaj al meu sa te gaseasca bine-sanatos, sa ne poti reprezenta cu cinste în înalta demnitate de Ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional din România.
Cu drag,Valentin
PS: Succes deplin în alegerile pentru preşedinţia UDMR! Dacă simţi că nu mai poţi „şi cu una şi cu alta”, ocupă-te o vreme numa’ de partid, ca ne-om descurca noi cumva şi fără tine (gândul că ţie îţi este bine va da puteri la noi, igen!)
Valentin Smedescu