V-ati fi gandit – pana in 2004, si chiar mai incoace – ca poate veni o vreme cand se va depasi tot ce se imaginase si se pusese in opera pana mai antart, in materie de proasta guvernare, „tunuri”, „tepe”, coruptie, devalizari ale economiei nationale si ale bugetului public ...in materie de populism, de mitocanie, de mahala, de periferie si de manelism politic si social, care sa cangreneze pana si „inima” fiintei noastre nationale? De activism politic metamorfozat intr-o generalizata cardasie a celor mai nocive intovarasiri – cele ce impun Statului nu mai conteze - care ucid cu teribila eficacitate ultimele rezistente ale principiilor, ale patriotismului, ale profesionalismului, ale meritocratiei, pana si ultimele resurse de a spera?
Eu, unul, recunosc sincer ca nu m-as fi gandit ca se poate si mai rau decat „inainte”: am luat o leapsa, o „teapa”, de o s-o tin minte cate zile imi va mai fi dat sa traiesc. Nu voi putea uita nicicand si intodeauna imi voi aminti – „cu multa scarba si vointa nationala”, cum le „incuraja” profesorul meu de istorie din liceu, domnul Mihail Voiculescu, pe loazele notate cu 5 – de toapele ajunse azi in varful piramidei sociale, de la care o natie intreaga a ajuns sa astepte nu o viata mai buna, ci dovezi cat mai dese si mai profunde de tupeu, de fite, de prostitutie politica si de prostie in cea mai nativa stare de agregare.
Tot „cu multa scarba si vointa nationala” imi voi aminti mereu si de oameni pe care i-am perceput initial ca pe (mari) barbati politici, pentru ca astazi sa mi se devoaleze, de la o zi la alta, in tot mercantilismul, in toata goliciunea, nemernicia, ticalosia si micimea lor intelectuala, umana si – fatal pentru noi - politica...
Valentin Smedescu
