„Un angajator serios, (eu nu-i spun patron) trebuie să inţeleagă în primul rând că nu poate face nici un bănuţ de unul singur, ci numai în relaţie cu alţii. Acest om de afaceri ştie că "vaca" dă lapte dacă o hraneşti şi o îngrijeşti. Şi o preţuieşte ca atare. El trebuie să îşi educe angajaţii să îşi asume fiecare 2 lucruri: conştiinţa omului sub contract şi conştiinţa lucrului bine făcut. Din nefericire, avem o clasă patronală tot atâta de morală şi de competentă cât este şi masa salarială. Când vei găsi un patron trândav şi lacom, vei vedea în preajma lui angajaţi leneşi şi hoţi. Nu vei găsi un patron competent, fără angajaţi competenţi. În schimb se mai întâmplă să vezi salariaţi competenţi şi angajator dobitoc. Ei bine, ăsta, dobitocul, este cel care strică mai mult decât face. Distruge oameni, cariere, deprinderi, disturbă şi bunul mers al altor companii. Şi ca orice dobitoc este greu de înfrânt în cerbicia lui şi înlăturat de pe piaţă. O companie de valoare este suma competenţelor care lucrează la ea dacă conducătorul este şi el competent, nu valoarea activelor corporale. Dacă cel ce conduce este dobitoc, toate competenţele firmei nu-i pot compensa idioţenia.
Concluzie: Pe timp de criză trebuie să-ţi prezevi resursele, adică şi pe cele materiale, dar mai ales pe cele umane. Pentru că după criză poţi lua un credit de relansare de la o bancă, dar nu vei găsi un depozit de competenţe care să te aştepte să-l devalizezi.
Eu am o mică firma de 7 oameni. Lucrez cu profit 0, pe cost de companie, ca să pot plati doar salariile şi cheltuielile, şi asta ca să-mi păstrez echipa formată în 4 ani. Şi dacă nu aş avea de lucru pentru ei, ca să le pot plăti salariile m-aş împrumuta numai să nu-i pierd, că tare, tare, tare greu i-am mai format. Trimis de Cristian la 26 Martie 2009, ora 17:49”
*
Comentariul de mai sus este la articolul „Dilema crizei in resurse umane: Profitul sau oamenii?” de pe www.wall-street.ro*.
De ce public aici acest comentariu? Pentru că de aproape un an de zile nu aud decât de reducerea costurilor de tot felul, de reducerea investiţilor, şi nimeni nu pare a mai conştientiza că investiţiile cele mai importante sunt cele în oameni. În ultimul timp, nu doar că nimeni nu mai zice absolut nicio silabă despre investiţiile în oameni, dar se pare că împotriva celor care muncesc ori vor să muncească s-a dezlănţuit un adevărat „pogrom” naţional (au început să apară și bancuri pe această temă; cică un "patron" este intrebat de un alt "patron": Auzi, bă? Ai tăi mai vin la serviciu si fără să-i plătesti? Bă, tot mai vin... Ce le facem? Eu propun să le instituim o taxă de intrare...)
*
La 20 de ani de la Revoluţia care a pus capăt unei dictaturi în care (şi) în oameni s-a investit enorm, minoritatea salariaţilor din această ţară - că minoritate suntem - a trecut în democraţia în care în oameni nu se mai investeşte deloc sau aproape deloc. Nici măcar încredere. Pentru că altcineva nu investeşte în ei, foarte puţini salariaţi şi încă şi mai puţini angajatori investesc singuri în ei înşişi, cât le permit standardele intelectuale personale. Din fericire, după cum reiese din comentariul lui Cristian de mai sus, mai există şi standarde înalte: „cel mai important capital” de altădată, din vremuri de trista amintire, nu a devenit chiar peste tot, în conştiinţele tuturor angajatorilor, cel mai nepreţios capital...
Valentin Smedescu
.............
* a şaptea (ultima) postare de la adresa:
http://www.wall-street.ro/comentarii/Dilema-crizei-in-resurse-umane-Profitul-sau-oamenii/31072/Investitia-in-oameni.html
