Cârmaciul şi-a pierdut busola şi şi-a pus foc la pupa

S-au spus şi se spun despre el multe (cu voia dvs, în această introducere, voi menţiona numai câteva lucruri pozitive):
- că e demn urmaş al lui Ion Iliescu în privinţa popularităţii, a prizei pe care o are la mase
- că e un om puternic şi curajos, care a înfruntat mările lumii etc. etc. şi care va conduce neabătut România pe noi culmi de progres şi civilizaţie
- că are un extraordinar fler politic şi că e un zoon politikon cum nu prea mai există prin ţară
- că are mereu un as în mânecă şi, în consecinţă, este mereu surprinzător, cu cel puţin o mutare în faţa adversarilor politici şi a clasei politice, în general
- că este incoruptibil şi că luptă împotriva corupţiei, fiind doar o chestiune de timp până va instala nişte ţepe în Piaţa Guvernului
- că n-are „mamă, n-are tată” când vine vorba de interesul naţional
- că, de bun ce este, va câştiga fără probleme, fluierând, şi al doilea mandat la Cotroceni
- şi multe altele...
*
Deşi simptome apăruseră mai demult, abia aseară - în timpul „consultărilor” în care a adus la cunoştinţa noii majorităţi parlamentare că nu e de acord cu nominalizarea primarului Sibiului pentru funcţia de premier independent al unui guvern de tehnocraţi - preşedintele Traian Băsescu a produs dovada indubitabilă că nu acţionează în interesul naţional.
După părerea mea, Cârmaciul suprem şi-a pierdut busola şi şi-a pus foc la pupa: a intrat pueril în una dintre cele mai bine întinse capcane, simplă în aparenţă, însă cu ecouri ample (poate la fel de mari precum au fost, la vremea lor, propunerile de vot uninominal şi acum ideea de Parlament mai mic).
Prin nominalizarea lui Klaus Johannis susţinut de întreg Parlamentul în afară de PD-L, Crin Antonescu (sau cine l-o fi învăţat să facă asta) a făcut o propunere „toxică” pentru presedinte, însă in acelasi timp de nerefuzat. Problema e că i-a făcut-o unui om care, totuşi, a refuzat-o...

În plan electoral, de data aceasta, pe Traian Băsescu îl vor crede şi mai puţini că un guvern alcătuit din politicieni e mai bun decât un guvern de tehnicieni (condus de un premier precum primarul Sibiului, pe lângă care bietul Boc pare o glumă tristă). În afară de cei mult prea implicaţi în PD-L sau în interese colaterale acestui partid, sunt convins că foarte mulţi români vor înţelege, acum, că oricât de „jucător” ar fi preşedintele, el nu poate interpreta Constituţia doar cum îi vine lui bine la socoteală: litera şi spiritul actualei Constituţii a României sunt în sensul că nu preşedintele alege premierul, ci că el desemnează premierul susţinut de partidul care are majoritate sau, dacă nu există un astfel de partid, de premierul desemnat de de majoritatea parlamentară.

În plan juridic, ar fi doar o chestiune de zile până ce Curtea Constituţională - sesizată de noua majoritate parlamentară - să se pronunţe în sensul sus-menţionat, că preşedintele nu-şi poate alege premierul pe care îl vrea, oricât de mult şi l-ar dori.

Dar poate că Traian Băsescu, imprevizibil cum e, se răzgândeşte, (se) plânge puţin că l-a luat valul, şi - in extremis - îşi salvează pupa...

Valentin Smedescu

(editorial publicat prima data in 15 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)

„Lăsaţi-l aici, să-i pută şi lui!”

Cum au venit aşa o să şi treacă toate: şi guvernul minoritar, şi moţiunea, şi pretextul bocist că Opoziţia vrea să dărâme guvernul pentru că acesta se luptă să desfiinţeze pensiile „nesimţite”. O să vină şi alegerile din 22 noiembrie şi 6 decembrie (până la primul tur nu mai sunt decât vreo 40 de zile) şi o să treacă şi ele...

Întâmplare sau nu, exact la împlinirea celor 20 de ani brucanieni lucrurile stau complet diferit nu numai faţă de cum stăteau în decembrie 1989, ci şi de toate situaţiile critice prin care a trecut România în ultimele două decenii. Astăzi se discută şi se votează moţiunea: teoretic, ea va trece, practic - nu se ştie, pentru că la noi nimic nu e dus până la capăt, aşa cum ar trebui. Şi dacă moţiunea este adoptată, şi dacă este respinsă, până nu vom avea rezultatul definitiv al alegerilor prezidenţiale lucrurile nu vor fi deloc clare: în caz că moţiunea e votată, legal şi normal ar fi ca preşedintele - după consultări cu partidele parlamentare - să desemneze un nou premier, care să alcătuiască un nou guvern, susţinut de o nouă majoritate parlamentară, nu pentru a „rezista” până la alegeri, ci pe termen nedeterminat (ideea de „bună guvernare” compromisă fiind, se mai pune doar problema supravieţuirii rămăşiţelor economiei naţionale şi a oamenilor crunt loviţi de sărăcie).
Dar preşedintele poate să se manifeste din nou ca „jucător” şi să numească premier pe cine vrea el, poate chiar pe Emil Boc, din nou, pentru că greu ar găsi un specialist mai bun în combaterea orală - şi a crizei, şi a adversarilor politici, şi a sindicatelor, şi a tonomatelor, şi a tot ce mişcă împotriva PD-L. În acest caz, până la impunerea unui Guvern Boc III sau chiar Boc IV, Cabinetul Boc II rămâne la comandă (cu atribuţii restrânse) şi nu văd cum ar mai putea fi debarcat în timp util.
În tot răul este însă şi un mare bine: oricât ar vota împotriva altor două guverne (Boc II şi Boc IV), Parlamentul nu poate fi dizolvat de preşedinte pentru că ne aflăm în ultimele şase luni de mandat prezidenţial.

Şi am ajuns la ora adevărului: (re)alegerea preşedintelui, deziderat căruia i se subordonează fiecare respiraţie a fiecărui politician, activist sau afacerist adaptat în a supravieţui în cloaca politicii româneşti de până acum.
Ei bine, aşa cum au evoluat şi cum se prezintă lucrurile acum, eu nu mai înţeleg care este, pentru PD-L şi pentru comandantul său suprem, miza eventualei câştigări a alegerilor de către Traian Băsescu. La ce le va servi, presupunând că actualul preşedinte va fi reales? Mai crede cineva ca el va mai avea autoritatea, credibilitatea şi legitimitatea (pe care le-a avut şi şi-a cam bătut joc de ele) să gireze o nouă majoritate, care să susţină un nou guvern, bocist sau nu? Va mai avea formidabilul suport popular din iarna lui 2004?

Mulţi s-au exprimat în sensul că ar fi foarte bine ca Traian Băsescu să nu mai candideze, pur şi simplu, şi să se retragă demn din competiţie. Nu sunt de aceeaşi părere: consider că se impune ca el să lupte până la capăt, să câştige sau nu, însă să-şi ducă crucea până la ţărm, fie şi numai pentru a menţine similitudinea cu tot ceea ce a făcut până acum, dar şi pentru a fi in ton cu povestirea* cu câinele de vânătoare.
Numai pierzând alegerile, actualul preşedinte se va mai trezi din beţia puterii şi nu va mai putea ridica pretenţii justificate să fie premier, ministru sau te miri ce altceva...
_________________
*Într-o seară, înfometaţi şi îngheţaţi bocnă, mai mulţi vânători s-au adăpostit într-o cabană, la căldură, şi au început să înfulece tot ce le-a pus cabanierul la dispoziţie. Cu ei aveau şi un câine şi nu s-au îndurat să-l lase în viscolul de afară, ba chiar au început să-l îndoape cu de-ale gurii, astfel că, ghiftuit şi obosit şi el, câinele nu li s-a mai împleticit printre picioare, ci a adormit-lemn, sub masă. La scurt timp, interiorul cabanei s-a împuţit în aşa hal, că vânătorii au început de îndată verificări amănunţite, să vadă de unde vine duhoarea; nu le-a fost greu să descopere imediat că patrupedul - umflat de mâncare şi dormind profund - scăpa rafale de flatulaţii, gazând încăpărea. Daţi-l afară! Scoateţi javra de aici! Ieşi, potaie! - s-au auzit strigăte care însoţeau înjurăturile şi şuturile aplicate potăii nesimţitoare. Însă, imediat, peste toate a tunat vocea de bas a starostelui grupului, întâmplător şi stăpânul câinelui: Lăsaţi-l aici, să-i pută şi lui!!!

Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 13 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)