Blogul «Valentin Smedescu: hic et ubique» a ramas o vreme in "adormire" de dragul altui jurnal on-line, infiintat cu ocazia unei extraordinare experiente pe care am avut-o in această primăvară:
America bibliotecarului NEcenusiu...
marți, 10 mai 2011
duminică, 13 februarie 2011
Dragă Hunor, comemorarăm primul an de „după”…
Excelenţă,
Domnule Ministru,
Dragă Hunor,
Vineri, 4 februarie 2011, comemorarăm un an de la un moment de referinţă pentru bibliotecile din România: cel in care bibliotecarii s-au întâlnit, probabil pentru prima şi ultima oară, cu un Ministru al Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional (trag nădejde că iţi aminteşti măcar asta, că a fost o întâlnire doar întru vizibilitatea ta, carele ne-ai fost gazdă la Minister, ne-ai făgăduit nişte „nimicuri” şi ai spălat iute putinica, aidoma tututor miniştrilor şi conducatorilor dâmboviţean-mioritici prinşi cu fofârlica) …
Nu mai intru în amănunte, legat de promisiunile-ţi neonorate ţi-am scris ulterior şi o scrisoare deschisă; nici la aceea n-am primit niciun răspuns, ţi s-o fi părut prea lungă să-ţi pierzi vremea cu ea.
N-aş vrea să te reţin mult …însă să ştii că în anul care a trecut de când nu ne-am văzut s-a mai întâmplat cate ceva. Nu-ţi pot povesti pe larg, că trebuie să mai şi lucrez, însa tot îţi rezum patru lucruri care sigur o să te bucure, aşa dedicat cauzei noastre (Culturii române, în general) cum te ştiu. Nu sunt chestiuni importante, în genul excepţionalelor, sublimelor politici publice de salvare/supravieţuire a culturii/patrimoniului naţional din România, politici pe care le elaborezi şi lupţi să le implementezi cot la cot cu Executivul din care faci parte … nu, sunt doar nişte biete „marunţişuri”, „fleacuri”, le folosesc exemplificativ mai mult ca pretexte în monologul cu tine, foarte important pentru împăcarea conştiinţei mele.
Unul dintre lucruri este de interes internaţional, unul – naţional, unul – judeţean şi ultimul – local:
1. in Marea Britanie s-a desfaşurat şi se desfăşoară o campanie de salvare de la desfiinţare a bibliotecilor publice
2. în România cică urmează să fie organizată o campanie similară (ANBPR o pregăteşte de zor, am fost anuntaţi şi ţinem aproape)
3. colegii mei de la Biblioteca Judeţeană Vâlcea şi cu mine ne-am recâştigat în instanţă salariile tăiate de Guvernul tău (sper să câştigăm şi în recurs)
4. o bibliotecară de la mine din judeţ, cu 20 de ani vechime în profesie, şi-a câştigat tot la Tribunal dreptul de a rămâne in serviciu şi de a nu-i fi desfiinţată Biblioteca, aşa cum a creat “cadrul necesar” Guvernul din care faci parte și a hotărât, cu de la sine putere, un primar portocaliu
În încheiere, dragă Hunor, prietene, îţi doresc multă sănătate, toate bune – ţie şi alor tăi! Hosszú életet! (parca ţi-am mai spus că-s născut în Mureş şi că suntem leat, nu?). Sper ca acest mesaj al meu sa te gaseasca bine-sanatos, sa ne poti reprezenta cu cinste în înalta demnitate de Ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional din România.
Cu drag,Valentin
PS: Succes deplin în alegerile pentru preşedinţia UDMR! Dacă simţi că nu mai poţi „şi cu una şi cu alta”, ocupă-te o vreme numa’ de partid, ca ne-om descurca noi cumva şi fără tine (gândul că ţie îţi este bine va da puteri la noi, igen!)
Valentin Smedescu
Domnule Ministru,
Dragă Hunor,
Vineri, 4 februarie 2011, comemorarăm un an de la un moment de referinţă pentru bibliotecile din România: cel in care bibliotecarii s-au întâlnit, probabil pentru prima şi ultima oară, cu un Ministru al Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional (trag nădejde că iţi aminteşti măcar asta, că a fost o întâlnire doar întru vizibilitatea ta, carele ne-ai fost gazdă la Minister, ne-ai făgăduit nişte „nimicuri” şi ai spălat iute putinica, aidoma tututor miniştrilor şi conducatorilor dâmboviţean-mioritici prinşi cu fofârlica) …
Nu mai intru în amănunte, legat de promisiunile-ţi neonorate ţi-am scris ulterior şi o scrisoare deschisă; nici la aceea n-am primit niciun răspuns, ţi s-o fi părut prea lungă să-ţi pierzi vremea cu ea.
N-aş vrea să te reţin mult …însă să ştii că în anul care a trecut de când nu ne-am văzut s-a mai întâmplat cate ceva. Nu-ţi pot povesti pe larg, că trebuie să mai şi lucrez, însa tot îţi rezum patru lucruri care sigur o să te bucure, aşa dedicat cauzei noastre (Culturii române, în general) cum te ştiu. Nu sunt chestiuni importante, în genul excepţionalelor, sublimelor politici publice de salvare/supravieţuire a culturii/patrimoniului naţional din România, politici pe care le elaborezi şi lupţi să le implementezi cot la cot cu Executivul din care faci parte … nu, sunt doar nişte biete „marunţişuri”, „fleacuri”, le folosesc exemplificativ mai mult ca pretexte în monologul cu tine, foarte important pentru împăcarea conştiinţei mele.
Unul dintre lucruri este de interes internaţional, unul – naţional, unul – judeţean şi ultimul – local:
1. in Marea Britanie s-a desfaşurat şi se desfăşoară o campanie de salvare de la desfiinţare a bibliotecilor publice
2. în România cică urmează să fie organizată o campanie similară (ANBPR o pregăteşte de zor, am fost anuntaţi şi ţinem aproape)
3. colegii mei de la Biblioteca Judeţeană Vâlcea şi cu mine ne-am recâştigat în instanţă salariile tăiate de Guvernul tău (sper să câştigăm şi în recurs)
4. o bibliotecară de la mine din judeţ, cu 20 de ani vechime în profesie, şi-a câştigat tot la Tribunal dreptul de a rămâne in serviciu şi de a nu-i fi desfiinţată Biblioteca, aşa cum a creat “cadrul necesar” Guvernul din care faci parte și a hotărât, cu de la sine putere, un primar portocaliu
În încheiere, dragă Hunor, prietene, îţi doresc multă sănătate, toate bune – ţie şi alor tăi! Hosszú életet! (parca ţi-am mai spus că-s născut în Mureş şi că suntem leat, nu?). Sper ca acest mesaj al meu sa te gaseasca bine-sanatos, sa ne poti reprezenta cu cinste în înalta demnitate de Ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional din România.
Cu drag,Valentin
PS: Succes deplin în alegerile pentru preşedinţia UDMR! Dacă simţi că nu mai poţi „şi cu una şi cu alta”, ocupă-te o vreme numa’ de partid, ca ne-om descurca noi cumva şi fără tine (gândul că ţie îţi este bine va da puteri la noi, igen!)
Valentin Smedescu
vineri, 7 ianuarie 2011
Adio, Schengen!
Formele fără fond* care continuă să guverneze România au învins încă o dată: ne luăm adio pentru nu se ştie câtă vreme şi de la speranţele de aderare la Schengen.
„Reforma instituţiilor Statului” - balonul de săpun, cacealmaua portuară de care au avut şi au parte „românii” – devine atât de vizibilă, încât mă îndoiesc că în câteva luni va mai exista vreun chior ori vreun puțin simțitor din această ţară care să n-o vadă şi n-o simtă adânc pătrunzându-l...
Privind obiectiv, cum era să fim admişi în spaţiul civilizaţiei, siguranţei şi bunului-simţ european? Cu corupţia şi sărăcia „noastră”? Cu politizarea care pedelizează până şi mopurile femeilor de serviciu rămase prin şcolile şi spitalele nereformate prin desfiinţare? Cu sărăcia de fonduri publice jefuite de parcă vine sfârşitul lumii? Cu instituţii ale Statului care nu mai au parcă nicio busolă, niciun viitor? Cu bugetari care, dacă în urmă cu doi-trei ani mai erau cum mai erau, acuma sunt decimaţi, hăituiţi, huliţi, asmuţiţi unii împotriva altora şi „încurajaţi” să plece unde văd cu ochii?
Cu un preşedinte care recunoaşte hăhăind şi un ministru de Interne care ascunde amuţind că pe timpul ilicitului lui Ceauşescu „au făcut bani” din bişniţă?
Păi, oameni buni, această din urmă idee rezumă, de fapt, chintesenţa neadmiterii noastre în Schengen: mica bişniţă şi mica corupţie ale României de acum câteva decenii nu pot fi admise într-un spaţiu în care s-au desfiinţat până şi punctele de control frontieră. De ce? Simplu: pentru că în timp ce „la ei”, mica bişniţă şi mica corupţie au devenit nesemnificative, la noi ele au crescut, s-au făcut mari, stăpânesc practic ţara. Şi tot nu le ajunge, încep să se reverse în Europa care nu vrea corupţia noastră, că de-abia a scăpat de a ei.
E simplu ca număratul ouălor pe vremea lui Adrian Năstase, când „corupţia parcă nu era aşa mare”.
Să trăiţi bine, în afara Spaţiului Schengen!
Valentin Smedescu
________________
* Cel care oferă o analiză a formelor fără fond ca o teorie a procesului de modernizare românească este Titu Maiorescu, continuată şi dezvoltată de M. Eminescu. Titu Maiorescu vorbeşte de formă fără fond: ,,Al doilea adevăr, şi cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“ 1. Fruntaşul junimist menţionează enunţul ,,formă fără fond“, destul de rar, dar aceasta s-a impus ca una dintre cele mai populare sintagme datorită impulsului dat cu articolul În contra direcţiei de astăzi în cultura română, apărut într-o perioadă de mari controverse şi convulsii sociale, când România părea neguvernabilă, iar filosoful a căutat o explicaţie a acestei situaţii2. Maiorescu susţine că orice formă fără fond trebuie înlăturată, întrucât numai astfel se reconstruieşte cultura română incepind cu fundamentul ei.
Concepţia despre formele fără fond a lui Eminescu derivă din viziunea sa organicistă şi evoluţionistă despre progres, care nu acceptă dezvoltarea socială: „se poate realiza un adevărat progres, pe care nu-l vedem şi nu-l aprobăm decât în dezvoltarea treptată şi continuă a muncii fizice şi intelectuale. Căci cine zice «progres» nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată“ 3. Pentru Eminescu, perioada de naştere a formelor fără fond – „epoca de tranziţiune“ – este cea cuprinsă între 1848 şi 1866, când s-au copiat masiv forme instituţionale din Europa Occidentală. El dezbate esenţa procesului de modernizare românească, anume acordul dintre noul organism politico-juridic de sorginte occidentală şi fondul românesc. Românii nu au participat la edificarea noii civilizaţii moderne ci doar au adoptat prin copiere o cantitate enormă de forme care cu greu se configurează în structuri instituţionale eficiente. Introducerea tuturor formelor noi s-a făcut „fără elementul moderator al tradiţiilor trecutului. În loc ca un spirit nou de muncă şi de iubire de adevăr să intre în formele vechi ale organizaţiei noastre, s-a păstrat din contra incultura şi vechiul spirit bizantin, care a intrat în formele nouă ale civilizaţiei apusene. Nu ceva esenţial, nu îmbunătăţirea calităţii a fost ţinta civilizaţiei române, ci menţinerea tuturor neajunsurilor vechi, îmbrăcate în reforme foarte costisitoare şi cu totul în disproporţie şi cu puterea de producţiune a poporului şi cu cultura lui intelectuală“ 4. Eminescu aminteşte de forme exterioare sau de forme lipsite de cuprins. În adoptarea formelor exterioare s-a plecat de la convingerea că acestea vor schimba rapid realităţile vechi făcute responsabile pentru situaţia societăţii româneşti. Formele fără fond exprimă lipsa unor legături reale între instituţiile moderne şi fondul autohton, precum şi un conţinut vechi într-o formă nouă, fără să se schimbe nimic: „Astfel, oricari ar fi formele în cari se îmbrăca viaţa publică şi orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este acelaşi ca şi în trecut. A-l boteza din nou pe un om nu va să zică a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va să zică a schimba starea de lucruri“ 5. O formă nu schimbă prin sine o realitate, ci ea doar o întăreşte sau, dimpotrivă, o falsifică. Fondul este întotdeauna organic, iar forma, sub care apare, i se asociază numai dacă şi ea capătă organicitate. Fondul are o stabilitate mult mai mare, întrucât el ţine de durata lungă a unei societăţi, pe când forma, adoptată din altă societate, exprimă mai mult durata scurtă a societăţii care o preia deoarece nu derivă din fondul autohton. Au fost introduse forme străine care, în loc să ducă la înlăturarea efectelor negative ale celor vechi, le-au scos şi mai mult în evidenţă şi, totodată, au dat naştere la fenomene noi, cu consecinţe dezastruoase în viaţa poporului român.
Note
1. Titu Maiorescu, În contra direcţiei de astăzi în cultura română, în Opere, 1978, p. 153
2. Constantin Schifirneţ, Formele fără fond, un brand românesc, Capitolul Teoria formei fără fond în opera lui Titu Maiorescu, Comunicare.ro, Bucureşti, 2007, pp.51-80
3. M. Eminescu, Opere, XI, p. 17-18
4. M. Eminescu, Opere, XI, p. 18
5. M. Eminescu, Opere, XII, p. 135-136
Sursa referirilor la formele fără fond
„Reforma instituţiilor Statului” - balonul de săpun, cacealmaua portuară de care au avut şi au parte „românii” – devine atât de vizibilă, încât mă îndoiesc că în câteva luni va mai exista vreun chior ori vreun puțin simțitor din această ţară care să n-o vadă şi n-o simtă adânc pătrunzându-l...
Privind obiectiv, cum era să fim admişi în spaţiul civilizaţiei, siguranţei şi bunului-simţ european? Cu corupţia şi sărăcia „noastră”? Cu politizarea care pedelizează până şi mopurile femeilor de serviciu rămase prin şcolile şi spitalele nereformate prin desfiinţare? Cu sărăcia de fonduri publice jefuite de parcă vine sfârşitul lumii? Cu instituţii ale Statului care nu mai au parcă nicio busolă, niciun viitor? Cu bugetari care, dacă în urmă cu doi-trei ani mai erau cum mai erau, acuma sunt decimaţi, hăituiţi, huliţi, asmuţiţi unii împotriva altora şi „încurajaţi” să plece unde văd cu ochii?
Cu un preşedinte care recunoaşte hăhăind şi un ministru de Interne care ascunde amuţind că pe timpul ilicitului lui Ceauşescu „au făcut bani” din bişniţă?
Păi, oameni buni, această din urmă idee rezumă, de fapt, chintesenţa neadmiterii noastre în Schengen: mica bişniţă şi mica corupţie ale României de acum câteva decenii nu pot fi admise într-un spaţiu în care s-au desfiinţat până şi punctele de control frontieră. De ce? Simplu: pentru că în timp ce „la ei”, mica bişniţă şi mica corupţie au devenit nesemnificative, la noi ele au crescut, s-au făcut mari, stăpânesc practic ţara. Şi tot nu le ajunge, încep să se reverse în Europa care nu vrea corupţia noastră, că de-abia a scăpat de a ei.
E simplu ca număratul ouălor pe vremea lui Adrian Năstase, când „corupţia parcă nu era aşa mare”.
Să trăiţi bine, în afara Spaţiului Schengen!
Valentin Smedescu
________________
* Cel care oferă o analiză a formelor fără fond ca o teorie a procesului de modernizare românească este Titu Maiorescu, continuată şi dezvoltată de M. Eminescu. Titu Maiorescu vorbeşte de formă fără fond: ,,Al doilea adevăr, şi cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“ 1. Fruntaşul junimist menţionează enunţul ,,formă fără fond“, destul de rar, dar aceasta s-a impus ca una dintre cele mai populare sintagme datorită impulsului dat cu articolul În contra direcţiei de astăzi în cultura română, apărut într-o perioadă de mari controverse şi convulsii sociale, când România părea neguvernabilă, iar filosoful a căutat o explicaţie a acestei situaţii2. Maiorescu susţine că orice formă fără fond trebuie înlăturată, întrucât numai astfel se reconstruieşte cultura română incepind cu fundamentul ei.
Concepţia despre formele fără fond a lui Eminescu derivă din viziunea sa organicistă şi evoluţionistă despre progres, care nu acceptă dezvoltarea socială: „se poate realiza un adevărat progres, pe care nu-l vedem şi nu-l aprobăm decât în dezvoltarea treptată şi continuă a muncii fizice şi intelectuale. Căci cine zice «progres» nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată“ 3. Pentru Eminescu, perioada de naştere a formelor fără fond – „epoca de tranziţiune“ – este cea cuprinsă între 1848 şi 1866, când s-au copiat masiv forme instituţionale din Europa Occidentală. El dezbate esenţa procesului de modernizare românească, anume acordul dintre noul organism politico-juridic de sorginte occidentală şi fondul românesc. Românii nu au participat la edificarea noii civilizaţii moderne ci doar au adoptat prin copiere o cantitate enormă de forme care cu greu se configurează în structuri instituţionale eficiente. Introducerea tuturor formelor noi s-a făcut „fără elementul moderator al tradiţiilor trecutului. În loc ca un spirit nou de muncă şi de iubire de adevăr să intre în formele vechi ale organizaţiei noastre, s-a păstrat din contra incultura şi vechiul spirit bizantin, care a intrat în formele nouă ale civilizaţiei apusene. Nu ceva esenţial, nu îmbunătăţirea calităţii a fost ţinta civilizaţiei române, ci menţinerea tuturor neajunsurilor vechi, îmbrăcate în reforme foarte costisitoare şi cu totul în disproporţie şi cu puterea de producţiune a poporului şi cu cultura lui intelectuală“ 4. Eminescu aminteşte de forme exterioare sau de forme lipsite de cuprins. În adoptarea formelor exterioare s-a plecat de la convingerea că acestea vor schimba rapid realităţile vechi făcute responsabile pentru situaţia societăţii româneşti. Formele fără fond exprimă lipsa unor legături reale între instituţiile moderne şi fondul autohton, precum şi un conţinut vechi într-o formă nouă, fără să se schimbe nimic: „Astfel, oricari ar fi formele în cari se îmbrăca viaţa publică şi orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este acelaşi ca şi în trecut. A-l boteza din nou pe un om nu va să zică a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va să zică a schimba starea de lucruri“ 5. O formă nu schimbă prin sine o realitate, ci ea doar o întăreşte sau, dimpotrivă, o falsifică. Fondul este întotdeauna organic, iar forma, sub care apare, i se asociază numai dacă şi ea capătă organicitate. Fondul are o stabilitate mult mai mare, întrucât el ţine de durata lungă a unei societăţi, pe când forma, adoptată din altă societate, exprimă mai mult durata scurtă a societăţii care o preia deoarece nu derivă din fondul autohton. Au fost introduse forme străine care, în loc să ducă la înlăturarea efectelor negative ale celor vechi, le-au scos şi mai mult în evidenţă şi, totodată, au dat naştere la fenomene noi, cu consecinţe dezastruoase în viaţa poporului român.
Note
1. Titu Maiorescu, În contra direcţiei de astăzi în cultura română, în Opere, 1978, p. 153
2. Constantin Schifirneţ, Formele fără fond, un brand românesc, Capitolul Teoria formei fără fond în opera lui Titu Maiorescu, Comunicare.ro, Bucureşti, 2007, pp.51-80
3. M. Eminescu, Opere, XI, p. 17-18
4. M. Eminescu, Opere, XI, p. 18
5. M. Eminescu, Opere, XII, p. 135-136
Sursa referirilor la formele fără fond
Abonați-vă la:
Postări (Atom)