miercuri, 21 aprilie 2021

Scrisoare deschisă - Doamnelor/ Domnilor Consilieri Județeni - ,,Urbi et orbi", întru luare aminte -

 

- Scrisoare deschisă -
Doamnelor/ Domnilor Consilieri Județeni - ,,Urbi et orbi", întru luare aminte -
    (pentru vizualizarea completă a conținutului pe dispozitive mobile, clic pe opțiunea de jos/ de la baza paginii ”Afișați versiunea pentru web” Vă întruniți astăzi, în ședință ordinară a CJ Vâlcea, inclusiv pentru a lua la cunoștință/ a gira ,,activitatea instituțiilor de cultură" din subordinea Consiliului Județean Vâlcea, în primul trimestru al lui 2021. Sec, din ultimul alineat al Informării în cauză - dacă o citiți - aflați că „șeful Serviciului „Îndrumare Metodologică şi Coordonare Filiale" a depus o contestaţie, înregistrată cu nr. 574/01.03.2021, cu privire la modalitatea de evaluare a performanţelor profesionale individuale pe anul 2020. Din procesul-verbal al comisiei de soluţionare a contestaţiei, înregistrat sub nr. 690 din 19.03.2021, rezultă faptul că s-au respectat prevederile regulamentului de evaluare şi drept urmare se respinge contestaţia ca fiind neîntemeiată deoarece s-a constatat că argumentele nu sunt fondate şi nu se impune reluarea procedurii de evaluare în acest caz.” Este singura referire, și aceasta indirectă, la situația/ ”îndrumarea metodologică” a bibliotecilor publice din județul Vâlcea, de fapt fiind vorba nu de aceste instituții, ci de subsemnatul. Este încă o mare mizerie, nu se mai știe a câta, care vi se ambalează perfid și vi se servește să o votați/ să luați ”la cunoștință”, așa cum ați votat multe, multe în anii din urmă, nu mă refer la cei care sunteți la primul mandat. Esența problemei este alta și după mai multe încercări, de toate felurile, de a remedia în vreun fel situația, mă văd nevoit să vă scriu și direct, public, tuturor, acum, aici: de șapte ani, ca autoritate tutelară, Consiliul Județean - adică Dumneavoastră - sunteți (probabil) dezinformați și nu aveți nici pe departe idee cât de gravă este situația Bibliotecii „Antim Ivireanul” Vâlcea și situația bibliotecilor vâlcene din județ - cândva o rețea performantă, bine pusă la punct, apreciată la nivel național și chiar în afara țării. Deși am scris* despre toate acestea în 2 aprilie a.c., la șapte ani de la numirea actualului manager al BJAI- multe rămânând în continuare nespuse - , constat - iată - că din nou „problema” o reprezint eu, nu gravitatea celor semnalate. Nici de această dată - dar este pentru penultima dată, promit! - nu voi scrie public „tot”, întrucât vreau să menajez cât pot prestigiul instituției în care lucrez, al profesiei, dar și prestigiul Consiliului Județean Vâlcea, de fapt al Vâlcii. De asemenea, pentru a nu lăsa impresia, cumva, că arunc cu noroi în munca/ activitatea colegilor cu adevărat dedicați Bibliotecii (cunoașteți metehnele vechi, de sorginte comunistoidă: spui adevărul despre un ticălos, ești acuzat imediat că „dai în fabrici și uzine”, eventual și în „clasa muncitoare”). Voi mai folosi, dacă va mai fi cazul, încă o rafală de „gloanțe de argint”, nici de această dată ultimele, după care voi fi nevoit să îmi folosesc mâinile și capacitatea intelectuală și la altceva decât știu/ sunt obișnuit/ știți: să mă adresez cu plângeri penale „unde trebuie” - cu nume, prenume, complicități etc. Așteptând, apoi, împreună răspunsuri, căci trebuie să le primim și le vom primi. Referitor la „gloanțe”, ca o paranteză - să ne mai detensionăm puțin - revăd cu plăcere, în vitrină, trofeele pe care le-am obținut la „Cupa presei” - faine competiții organizate pe vremuri de Jandarmeria și de Poliția vâlcene, la „pistol Carpați”, cât și la „PSL”. Parcă în altă existență, când lumea era mai tânără și mai bună. Nu, nu arunc cu noroi în nimeni și nu dau (decât un singur) nume acum: al „capului”. Dar, repet și insist: în calitate de avertizor de integritate, solicit public - altă variantă nu (mai) am, au fost epuizate - stoparea managementului neprofesionist/ „lăutăresc”, abuziv, chiar cu pronunțat caracter penal, al BJAI Vâlcea (ca absolvent de Științe juridice/ specializarea Drept/ Universitatea din București/ lucrare de licență cu tema «Constrângerea fizică și constrângerea morală în Dreptul penal român» și ca om care a intrat în al douăzecilea an de activitate continuă la BJAI Vâlcea mă consider în măsură să afirm și aceasta - aștept să fiu acționat în judecată, dacă ”mint” :); fac referire la tema lucrării de licență nu pentru a mă lăuda, ci pentru că în Biblioteca Județeană Vâlcea constrângerea morală la te miri ce ”chestii” care de care mai ilegale, chiar penale, a fost ridicată la rang de „artă”, de „modus operandi”). Până la un punct, aș fi putut/ am putut/ pot înțelege: așa cum avem asistați social, „trebuie” să ducem în cârcă și asistați politic. Dacă aceștia și-au găsit/ își găsesc „finanțatori" din bani publici, iar ,,contribuabilul" este de acord, să fie primită pomana! (pomană/ sinecură/ tantiemă cu totul și cu totul nemeritată a fost numirea actualului manager al BJAI). Dar de ce trebuie să fie distruse munca și dăruirea unor oameni, a multor oameni, la pachet cu extraordinarele funcții pe care le are/ trebuie să le aibă Biblioteca în comunitate? „Ucise” sistematic, parcă fără discernământ? Pentru mărunte interese și „trăiri” personale? Legate mai ales de instincte primare? Să (ne) înțelegem bine: prin pomană/ sinecură/ tantiemă pentru cineva incapabil profesional/ uman, dar care are susținere politică pot admite cel mult să primească o remunerație. Adică „să mănâncă și gura familiei lui” (dacă nu e el, se ivește altul!), căci altminteri nu poate supraviețui, nu știe, nu poate face nimic cinstit/ onest, iar societatea noastră nu este încă îndeajuns de evoluată încât să îl extirpe ca pe un buboi purulent. Însă atât și nimic mai mult. Când „gura”/ „gurile” care nu se mai satură poftesc, pe mulți bani publici, la achiziții prin încredințare directă „fără număr”: - de la zacuscă până la „platouri” peste „platouri” de „catering” + „mese” peste „mese” la restaurant - de la pliculețe de ceai până la bilete de avion către capitale europene - ani consecutivi, de la „facilități de cazare” în țară, „interne”, până la altele „externe” - „trei stele cu mic dejun inclus”, camere single și masă inclusă pentru „valori” + diurnă + masă inclusiv pentru doi șoferi (dacă n-au învățat carte, n-au frecventat biblioteca și au ajuns „doar” șoferi, nu merită să stea în camere „single”, nu?) - sejur individual (pentru o singură persoană), la mare - Marea Mediterană :) - „trei stele, mic dejun inclus” (pentru relaxarea neuronului stingher?) - de la TV-uri cu diagonală „de manelist” (minimum 65 inch) până la „rezervare spațiu publicitar” la gazetă (ghici la care ziar, că toate cotidienele, semi-hebdomadarele și hebdomadarele vâlcene au „publicitatea” antamată precum odinioară localurile + orchestra pentru nunți - pe ani întregi de-aci înainte) - de la ”autocolante și benzi publicitare” + bannere până la „însăși” tipografia care tipărește „cărțile tinerilor scriitori vâlceni care vor să se exprime” („mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană) la fel de bine cum tipărește și „autocolante + benzi publicitare” + bannere... - de la „dale pentru realizare covor tactil” și „fierbător cu filtru ceai” și până la geantă laptop (roșie!) - din nou trebuie ghicit de la ce firmă - de la ”Legitimații, carduri, ecusoane” și până la ”scaune ergonomice” etc. etc. (care-i furnizorul, ghici?) Dar să lăsăm coțcăriile, căci vorbim despre bibliotecă, despre cultură, despre „standarde” universitare ... sau nu? Sincer - „pe cuvânt de onoare”, cum zicea un „clasic” care nu mai e în viață, deși nu-s vinovat/ implicat în nimic și am aflat toate acestea foarte recent, îmi crapă obrazul de rușine și furie, când mă gândesc că trăim într-un județ/ un oraș „închise”, în care mulți plătitori de taxe și impozite - din care se înfruptă porcește nesătuii - găsesc cu greu „resurse” pentru pâinea cea de toate zilele; zicea bine Maica Tereza: problema umanității nu e că nu-și poate sătura săracii, ci că nu-i poate îndestula pe bogați... Revenind - Doamnelor și Domnilor Consilieri Județeni - în raportarea care vi se prezintă spre luare la cunoștință în ședința de astăzi aveți dovada managementului catastrofal și rău intenționat al Conf. Univ. Dr. Remus Grigorescu, statistician „la bază”: cei 11.183 „utilizatori unici site-uri” din trimestrul I 2021 (94,12% din totalul „utilizatorilor activi” din prezent), reprezintă abia 59,63% din (cei) 18.752 utilizatori activi site-uri din urmă cu șapte ani: din trimestrul I 2014; adică de la începutul „mandatului inițial”. Zic „inițial”, deși în prezent nu avem un al doilea mandat obținut legal, adică printr-un proiect de management prezentat unei Comisii de concurs, proiect aprobat de Comisia de concurs, apoi pus în mape și prezentat pe proiecție în fața Dvs., validat prin vot etc....
Avem amărâte de „prelungiri” sine die, nu înțeleg pe ce considerente și până când.



Revenind de data aceasta chiar „la chestiune”, potrivit indicatorului de performanță managerială „utilizatori unici site-uri” (doar la acesta mă voi referi astăzi, este foarte important, mai ales în condițiile pandemiei care împiedică funcționarea ”la capacitatea fizică” a Bibliotecii Județene/ bibliotecilor vâlcene) - înregistrăm o cădere, un regres de peste 40%. Statistic. Matematic. Sec. Fără posibilitate de replică, mai ales în condițiile în care - în ultimii 10-15 ani - fostul și actualul manager, conviețuind/ completându-se nefericit unul pe altul și ajutându-se de caractere slabe („bufnița nu clocește privighetori!”) ne-au dublat organigrama și numărul de funcții de conducere...

...unde au dispărut 40% din utilizatorii serviciilor noastre oferite la distanță în urmă cu șapte ani? Nu au dispărut. Utilizatorii/ cititorii există, ni i-am păstrat și chiar am avut grijă să îi înmulțim, ca oameni care lucrează nu doar pentru a trăi, ci trăiesc și pentru a munci, a întoarce societății și Bibliotecii în special, „binele”, formidabilul „bine” venit de pe urma cărților, ele „făcându-ne să fim” ceea ce suntem. Așa cum am explicat public* în urmă cu aproape trei săptămâni, utilizatorii la care ne referim nu sunt luați în considerație, nu figurează în nicio evidență/ în nicio statistică dintre cele pe care le primiți trimestrial/ anual sau la evaluarea unui mandat de management, dintr-un motiv abject (da, abject e adjectivul): acela că acești utilizatori sunt atrași la Bibliotecă de către subsemnatul, a cărui activitate - deși este publică, la vedere, curată și onestă, este sistematic blocată, denigrată, contestată (am explicat* cum și nu mai intru în amănunte, că iar îmi ies din fire și mai scriu cine știe ce). Ați mai auzit despre cineva care vrea să lucreze, chiar vrea să lucreze, știe și poate, însă este sistematic oprit/ blocat și denigrat constant? Nu ați mai auzit? Sincer, nici eu, până nu mi s-a întâmplat... ...însă s-au schimbat total datele problemei, iar problema nu e doar a mea, e a Cetății.
Captura Google Analytics anexată prezentului text probează că în trimestrul I 2021 - prin proiectul www.istorielocala.ro (parteneriat între Bibliotecile Județene Bihor, Brăila, Cluj, Suceava și Vâlcea - eu sunt responsabil/ admin. doar pentru Vâlcea, dar am încărcat în online cele mai multe resurse, de unde și locația IP-urilor de la care suntem accesați, Râmnicu Vâlcea este constant pe locul doi, după Bucureștiul cu peste două mil. populație) - am atras 10.971 utilizatori activi (IP-uri unice), din care 10.808 sunt utilizatori noi.

Cei 10.971 utilizatori activi au deschis 13.874 sesiuni de informare (”frecvența” - în terminologia bibliotecii tradiționale), accesând 21.772 resurse electronice (adică ”documente difuzate” - în terminologia bibliotecii tradiționale). Media „resursă publicată de noi”/ „sesiune de informare deschisă de utilizatori de la distanță” a fost de 1,57 pagini/ sesiune („carte” împrumutată per vizită la „biblioteca virtuală” pe care o constituim zi de zi. Durata medie a sesiunilor de informare a fost de 1,35 minute (lectură sau descărcare conținut, doar în scop educațional, instructiv, nu comercial). În fine, media sesiune per utilizator este de 1,26. A doua captură color - cea privind statistica blogului https://bibliotecivalcene.blogspot.com/ - pe care l-am construit ad-hoc în martie 2015 (după ce atribuțiile de coordonare metodologică a bibliotecilor vâlcene mi-au fost luate prin dispoziție de manager, iar site-ul www.bibliotecivalcene.ro mi-a fost scos de pe server, abuziv, cum am povestit*), în ideea de a menține cum pot și de unul singur funcționalitatea rețelei de biblioteci vâlcene - probează că informațiile de pe blog au avut, și ele, un Impact acceptabil, chiar dacă ”de avarie”- 3,66 K.
Statistica este valabilă deși numărul bibliotecilor vâlcene funcționale în 2014, potrivit Legii și angajamentelor Biblionet (5 zile săptămână, program de 8 ore - ”raportările” atât de urât „cosmetizate” nu fac decât să complice și mai mult situația) a scăzut de la peste 80 de biblioteci vâlcene dotate cu pachetul Biblionet, la sub 14-15.*
Pentru cine nu este la curent, avem aici Bilanțul a ceea ce am obținut pentru Vâlcea, prin fabulosul program al Fundației „Bill & Melinda Gates”, în valoare de peste 668.000 $, fără nicio cofinanțare județeană sau locală.
«Informarea privind funcţionarea bibliotecilor publice din Judeţul Vâlcea şi problemele „la zi” – 21 mai 2018»/ Către Prefectura Vâlcea, adică situația deja dramatică din urmă cu trei ani, pare astăzi un vis de neîmplinit... ...cum și mai de ”neatins” mi se par în prezent parametrii de funcționare a bibliotecilor publice vâlcene pe care îi prezentam conducerii Consiliului Județean Vâlcea prin documentul «Informare privind activitatea Serviciului Marketing-Dezvoltare/ Coordonare judeţeană din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea şi problemele „la zi”»/ 8 iulie 2016/ În lunga listă de activități/ proiecte derulate de BJAI în primul trimestru al anului curent, după cum lesne puteți constata din Informarea care vă este prezentată, nu se face nicio referire la proiectele pe care eu mai reușesc să le derulez în județ împreună cu extrem, extrem de puținele biblioteci vâlcene funcționale și cu foarte puținii oameni care nu se tem de represalii, dacă vor colabora cu mine.
De ex., deși toți ne desfășurăm activitatea în condițiile dificile ale pandemiei, împreună cu zece bibliotecare implicate, din județ, am reușit să duc la bun sfârșit și ediția 2020 a «Proiectului Vâlcea - colț de rai», singurul care - de 10 ani - coalizează/ ne aduce alături cam toate principalele entități culturale neguvernamentale ale Vâlcii: deși n-a avut absolut niciun merit nici în asta (ba, dimpotrivă, de șapte ani mă blochează continuu și în derularea acestui proiect) - cum am spus*, proiectele din portofoliul EduCaB mi-au fost luate tot abuziv, luna trecută - în colajul video prin care am anunțat, în 15 Ianuarie a.c., premianții concursului și mesajul membrilor Juriului, l-am inserat pe managerul nostru ca prim-vorbitor. Cu toate acestea, Festivitatea de premiere organizată online de Ziua Culturii Naționale/ 15 Ianuarie, concursul ca atare derulat cu dificultate, în doar 10 biblioteci locale, dar totuși pentru aproape o sută de elevi talentați, nu este nici el amintit în Informarea care vi s-a făcut pentru astăzi. Măcar așa, în treacăt, să fi fost, pe lângă „contestația neîntemeiată” (nu intru, acum, în „intimități” legate de cine și cum mi-a judecat/ respins contestația)*. În sfârșit, ca urmare a celor scrise public în 2 aprilie*, după două săptămâni de panică și derută totală, după reducerea „turației” tipografiei și ședințe fără noimă cu mult mai răruțe și mai drăguțe ...în general, după o liniște de înmormântare, alaltăieri au revenit glasul și bravada infantilă; și s-au luat „măsuri” (vorba bătrânească rămâne mereu actuală - „capra, oricât ar fi de râioasă, ține coada în sus!”): în ideea de a (se) pune batista pe țambal (poate cineva, de undeva, a cerut niște explicații ori rapoarte?) s-au constituit două două comiții/ comitete: - una „va analiza” și va prezenta un raport privind situația computerelor și celorlalte echipamente Biblionet din bibliotecile vâlcene - cealaltă „va analiza” și va prezenta un raport privind multele proiecte pe care, nu-i așa, Biblioteca Județeană le derulează în teritoriu :) Eu, „firește”, nu fac parte din niciuna din „comiții”... Dincolo de probabila bună-credință a unora dintre ei, oamenii care fac parte din aceste două comiții/ comitete au fost aleși „pe sprânceană”, fără nicio legătură cu situația sau cu Îndrumarea metodologică a bibliotecilor din județ: un foarte tânăr coleg cu vechime de trei ani în instituție, altul cu vechime de trei luni, în fine, două colege care pe vremea implementării Programului Biblionet și a selectării trainerilor care să-mi fie sprijin au picat tocmai examenul organizat în acest sens (pe una dintre colege am dus-o la testare la EOS Timișoara cu mașina personală, am susținut-o; pe cealaltă, de asemenea am susținut-o și i-am oferit, la cerere, cererea ei, și recomandarea scrisă).

Tot „firește”, din comiții/ comitete nu face parte niciunul dintre formatorii/ trainerii pregătiți profesional în acest sens, cu care am făcut/ pot face oricând echipă pentru pregătirea profesională a bibliotecarilor vâlceni - deținem competențe certificate în acest sens. *** Doamnelor și Domnilor Consilieri Județeni - aleșii vâlcenilor în „Parlamentul județului”, Unde suntem? Unde ne trezim? În pădure? În Papua Noua Guinee? Ne lăsăm seduși de mărgele și oglinde-oglinjoare? Suntem precum aborigenii la care n-a ajuns civilizația? Ori - raportându-ne la fabuloasa moștenire culturală a Vâlcii - am rămas/ suntem blestemați să stagnăm/ să băltim ca pe vremea luării în arendă a moșiilor? Sau a „cumpărării”/ „dării” demnităților publice în stăpânire „deplină”, ca pe vremea fanarioților?
Sincer, credeți că am scris* pentru mine în urmă cu trei săptămâni? Că nu aveam ce face și încercam să-mi antrenez din nou „condeiul”?
Cum fac și cu rapoartele**** mele anuale de activitate, pe care le înregistrez la secretariatul instituției și le public concomitent și în online? Și „musiu” tot țipă în gura mare că nu fac nimic, că mă va da afară etc. etc.? Credeți că - dacă multora le-a fost greu să citească tot ceea ce am scris în 2 aprilie („doar” 9,8 K Impact), mie mi-a fost ușor să o fac?


Dar să trăiesc tot ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii șapte ani? Zi de zi? Credeți că spun toate acestea și „mă rog”, de ani de zile, la nesfârșit, pentru că urmăresc vreun avantaj sau vreun interes patrimonial ori de altă natură? Adică un interes al meu, personal? Raportul Bibliotecii pentru trimestrul I 2014 este (searchable) integral. Raportul Bibliotecii pentru trimestrul I 2021 este (searchable) integral. Vă mulțumesc pentru atenție și vă rog ca, pe viitor, să fiți mai atenți în privința girului pe care îl dați managerilor instituțiilor culturale ale județului Vâlcea!