Obligația Bibliotecii mileniului III de „a alerga” cu cartea/ informația după „clienții” potențiali pe care și-i poate apropria nu credem că e cazul să mai fie explicată, mai ales publicului ale cărui așteptări au devansat evoluția bibliotecilor. Noi trebuia/ trebuie să anticipăm continuu aceste nevoi ale publicului, mai ales pe cele legate de noile tehnologii ale informației și de modul extraordinar în care acestea pot fi puse „în slujba” serviciilor oferite de biblioteci: «...ceva ce ar trebui să ştie şi să conştientizeze toţi bibliotecarii, toţi oamenii - „de cultură” sau nu -, administraţiile locale şi, nu în ultimul rând, decidenţii politici. Dotarea bibliotecilor publice cu computere conectate la Internet şi formarea profesională a bibliotecarilor pe componentele moderne ale viitoarelor lor competenţe constituie cheia de boltă care deschide larg accesul publicului la întregul univers de cunoaştere al umanităţii. Este un apogeu al acumulărilor de până acum, de secole şi de milenii, ale tuturor popoarelor şi ale tuturor culturilor lumii. Este un vis, este parcă ireal că - deşi suntem încă depărtişor de concentrarea în spaţiul virtual a întregului univers al cunoaşterii - întreprindem paşi tot mai hotărâţi spre o realitate în care fiecare dintre noi să putem obţine în timp extrem de scurt orice fel de informaţie, existentă oriunde în lume (într-o bibliotecă sau nu)....» ***
&&&
Am mai publicat, când și când, statistici sporadice punctuale, însă nu am urmărit efectiv, lună de lună, trimestru după trimestru s.a.m.d., cât de mare este impactul resurselor electronice de bibliotecă pe care le constituim conform Fișei postului «nr. 26» și Procedurii Operaționale «SIM–03», ale BJAI Vâlcea.
Până în această săptămână - la sfârșitul ei, mâine, instituțiile de cultură ale județului prezintă din nou plenului CJ reușitele pe care le-au avut (în trimestrul al II-lea a.c.) – nu am făcut nici comparații. Și nici acum nu ne dorim să facem, întrucât ar însemna să amestecăm „mere cu pere”, să alăturăm o „miuță” în curtea școlii (nici măcar în „campionatul județean”), cu eforturi și aspirații de a juca în „campionatul mondial” (chiar n-ar fi de dorit ca aceste adevăruri să fie interpretate iarăși subiectiv, de pildă tot cu trimitere la ,,...dai în fabrici și uzine/ dai în clasa muncitoare...").
Normele de specialitate și terminologia specifică de bibliotecă definesc cât se poate de clar cei doi indicatori de performanță esențiali - cantitativi, dar și calitativi - la care ne referim: „utilizatorul activ” și „frecvența”. Pe scurt:
- utilizatorul activ este „cititorul” care indiferent de câte ori recurge, „fizic” sau „virtual”, la serviciile bibliotecii, este numărat O SINGURĂ DATĂ pe parcursul unui an calendaristic; utilizatorii activi ,,fizic" se numără după permisul de bibliotecă, eliberat în baza CNP-ului; utilizatorii activi ,,virtual" sunt ,,contorizați" în baza IP-ului computerului/ dispozitivului de la care accesează resursele electronice; și unii, și ceilalți sunt „unici”, precum unice sunt și CNP-ul (număr de identitate persoană) și IP-ul (număr de identitate în Internet a computerului, tabletei/ dispozitivului mobil, în general)
- frecvența/ vizitele fizice la Bibliotecă + vizitele virtuale însumează (așa cum reiese clar și din denumiri) numărul total de vizite, ale tuturor utilizatorilor activi „fizic” și „virtual”; se numără fiecare vizită, deci un utilizator activ poate efectua (cel puțin) una, dar și două-trei-nouă- ...„n” vizite la bibliotecă, iar acestea se contabilizează de fiecare dată; utilizatorii în speță sunt denumiți „activi” pentru că există și utilizatori („doar”) „înscriși” – pentru o perioadă de cinci ani/ cea a valabilității permisului, bunăoară –, care nu ajung măcar o dată pe an la Bibliotecă, nu își „vizează” permisul, deci nu sunt „activi” în anul respectiv; evident, ei nu fac nici „vizite”, nu „contribuie” la „frecvență”).****
&&&
Din ceea ce vă prezentăm și ținem să subliniem, rezultă că raportările de mâine ale Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea către Consiliul Județean Vâlcea - ne referim la cele 339.825 „vizite virtuale” –, chiar dacă pot părea impresionante, doar ,,completează" statistici reale cu mult mai complexe, chiar spectaculoase, care ...ar cam fi vremea să fie măcar știute, dacă nu apreciate ca atare/ conștientizate ca importanță: 417.038 «utilizatori unici» presupun, estimativ, «vizite virtuale» de ordinul multor sute de mii, poate chiar milioane de vizualizări de conținut, numai Cel de Sus (- ne referim la Cel de Sus de tot 😁 -) mai putându-le ține „socoteala”. Subliniem, vizualizări DE CONȚINUT, deci nu vizualizări de „anunțuri” – de ex. referitoare la evenimente care vor avea loc/ au avut loc ...de pozici care mediatizează Biblioteca sau proiecte/ proiecțele ori alte acțiuni de „vizibilitate” – (unele foarte) binevenite, însă doar COMPLEMENTARE/ AUXILIARE misiunii și funcțiilor fundamentale ale instituției în comunitate. Accesarea unei astfel de informații – a unui anunț sau a unei poze/ mai multor poze cu copii/ adolescenți/ oficialități etc. - poate fi considerată orice, însă în niciun caz accesare de resursă electronică...
Foarte important, mai trebuie spus și că statistici precum cele alăturate sunt înregistrate oficial la Secretariatul BJAI Vâlcea în fiecare an, lună de lună, chiar săptămână de săptămână, deci sunt cunoscute. Nu există o explicație logică de ce sunt omise din raportările oficiale ale instituției ...nouă nu ne e deloc rușine cu ele. 🤔
&&&
Suntem entuziasmați că sunteți atât de numeroși, că vă numărați – atât de onorant pentru noi – printre consumatorii de resurse electronice de Bibliotecă, indiferent de formatul conținutului: de la vederi/ imagini vechi explicate (cu precizarea sursei), informații text ori multimedia s.a.m.d., până la articole de presă, colecții de periodice, dicționare, antologii, enciclopedii, nomenclatoare, carte beletristică, poezie, reportaj de călătorie etc. ...în proporție de peste 90% acestea fiind despre Vâlcea sau scrise de autori vâlceni; despre memoria și cunoașterea locală a acestui ținut - nu doar cu vechi/ seculare pretenții culturale și cu întemeiate aspirații – ci și cu incontestabilă înrâurire/ influență în evoluția identității naționale.
Apropo de memoria și cunoașterea locală vâlcene, enciclopediile, cărțile, revistele etc. publicate mai recent în Flipsnack – mulțumiri speciale adresăm, și aici, prietenului nostru (mai mult decât) „virtual” Andrei Vatca 🤗 și companiei Flipsnack Oradea, care ne facilitează încărcarea în online și găzduirea pro bono publico a resurselor în format flipbook – ne-au mai „adus” și ele niște sute de „utilizatori activi» + 55 descărcări de resurse (captura penultimă).
De asemenea, un alt instrument prin care publicăm/ promovăm uneori și resurse online - împreună cu colegii bibliotecari de la puținele biblioteci vâlcene rămase funcționale - este blogul «Biblioteci valcene» (subliniem și aici, pentru cine nu știe, acesta a fost construit în 2015, după ce site-ul www.bibliotecivalcene.ro lansat în 2008 ne-a fost scos din online/ desființat). Blogul rețelei de biblioteci publice vâlcene a acumulat și el, în trim. II 2021, un Impact onorabil: 4,14 K afișări (captura de ecran antepenultimă).
Precizare: cei 417.038 «utilizatori unici» pe care îi raportăm mai sus nu cuprind și publicul care ne-a accesat informațiile de pe blog și de pe platforma Flipsnack - este lipsit de relevanță câți dintre acești utilizatori sunt «unici» și nu se justifică pierderea de timp pentru a-i identifica.
Să (fiți) citiți și ...vă mulțumim! ❤🙏👏
Vă așteptăm în continuare, inclusiv virtual, la Bibliotecă, pregătim resurse electronice online care – anticipăm – vă vor capta interesul.
Doară suntem serviciu public, adică în serviciul Dvs., nu?
Legendă
Capturile de ecran 2-9 reprezintă, în ordine, statistici din:
_Google Analytics pentru www.istorielocala.ro – (10.208) utilizatori unici/ utilizatori noi, sesiuni, afișări de pagină, apoi diferențierea pe vârstă, sex și locația IP-ului (țara, subcontinentul),
_fișierul Excel generat de Facebook pentru pagina Biblioteci Valcene (406.830 Unique Users), interogare «Date despre postări/ Statistici importante despre postări, impact, afişări şi feedback»/ 1 aprilie – 30 iunie 2021
_blogul «Biblioteci valcene»/ 1 aprilie – 30 iunie 2021
_contul nostru de pe platforma Flipsnack, pentru aceeași perioadă;
Desigur, ultima captură reprezintă raportarea oficială a statisticilor BJAI pentru ședința CJ Vâlcea de mâine: 11.209 „Vizite directe” (fizice)” + 339.825 „Total număr vizite virtuale” + cifrele de la criteriile 3, 4, 5 (nu le mai menționăm) = un „Total vizite” de 355.030.
În abstract, «vizitele» fizice + virtuale + etc., pentru tot ceea raportează „oficial” BJAI Vâlcea, reprezintă cu 62.008 unități mai puțin „decât” cei 417.038 «utilizatori unici» ai resurselor electronice publicate de „Biblioteci valcene” + istorielocala.ro, tot proiecte/ direcții de dezvoltare ale Bibliotecii Județene, inițiate cu finanțare de la C.J. Vâlcea (2008) + finanțare externă (2011, prin EIFL/ Electronic Information for Libraries)... acesta din urmă, «Istoria locală@biblioteca ta publică» (Local History@Your Public Library), este un proiect-parteneriat multianual al BJAI Vâlcea cu Bibliotecile Județene Bihor, Brăila, Cluj și Suceava, unic în țară.
Q.E.D., matematic și statistic ...dar am promis că nu facem comparații. 😊
...iar gândind pozitiv și raționând și dincolo de „Quod erat demonstrandum” – desigur, tot în conexiune cu constituirea și promovarea de resurse electronice online - gândul ajunge inevitabil la „Quod Erat Faciendum” (ceea ce trebuia făcut - Q.E.F)...
(captura ultimă este din materialul de la pct. 2 de pe Ordinea de zi a Ședinței CJ Vâlcea de mâine - http://www.cjvalcea.ro/index.php/sedinte-ale-consiliului-judetean)
&&&
__________
*** scriam, cu ocazia inaugurării naționale a serviciilor de tip Biblionet (Ocnele Mari/ noiembrie 2009), în pagina 9 a Bibliomagazin/ Buletinul informativ al ANBPR - https://anbpr.org.ro/wp-content/uploads/2017/03/bm-2010-2.pdf
****am detaliat în mai 2015, la https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2015/05/statistica-de-biblioteca-respectam_21.html