joi, 18 august 2022

Nou, în online: prof. Dumitru Constantin-Dulcan și Titiana Popa


După Conferința* din 20 iulie de la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea și cu o zi înainte de Seminarul** de la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”/ București, din 6 aug. a.c., Constantin Dulcan și Titiana Popa au oferit (încă)*** un interviu excepțional, care ieri a fost încărcat în online: în cadrul ,,Convorbirilor Dalles”, gazdă a emisiunii a fost Daniel Roxin.

În cadrul interviului s-a făcut referire și la cartea «Vindecarea prin cuvânt/ - pentru minte, corp și spirit –» a Titianei Popa, ,,ghidul”/ ,,A,B,C-ul” celor interesați de fascinantul domeniu al cunoașterii/ vindecării și ...,,altcumva”, mai exact/ pe scurt, prin completarea medicinii așa cum o cunoaștem. În interviul pe care vi-l propunem spre vizionare, prof. Constantin Dulcan și Titiana Popa explică și mai în profunzime ce înseamnă/ cât de mult poate conta „Puterea Subconștientului în procesul de vindecare și autovindecare”. Remarcăm interesul publicului - nu doar vâlcean, evident – pentru ceea spun și au de spus invitații noștri din urmă cu o lună: în 24 ore, interviul difuzat ieri a acumulat 4.721 vizionări, iar conferința prof. Dulcan și a Titianei Popa de la Vâlcea a fost vizionată, și ea, de 9.505 persoane doar în YouTube**** (din 2 aug. până azi). În sfârșit, interviul oferit lui Daniel Roxin de către prof. Constantin Dulcan și Titiana Popa, practician Body Code:

Poate fi vizionat și la legătura https://www.youtube.com/watch?v=yrfTxFmvpOo _____________________ *https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/videos/1797768460561444 **https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid0mQq45HR2p66BqBejhhWXGs19pCeCCtzrixbNuEUvY53bq6CDE2BxCzZB4kLRKgNVl ***au fost, de asemenea, intervievați și la Vâlcea, înregistrarea emisiunii e la https://www.youtube.com/watch?v=DAuQxS30DH4 ****https://www.youtube.com/watch?v=HdSkiHjutv8

vineri, 5 august 2022

Video: Conferința «Forța Subconștientului în procesul de Autovindecare/ Accesarea Subconștientului în procesul de Autovindecare»/ prof. Dumitru Constantin-Dulcan și Titiana Popa/ Dallas/ TX, practician Body Code


Cum promisesem, am constituit, în 2 aug. a.c. un cumul de resurse de bibliotecă online cuprinzând cele mai importante informații text, foto și video ale Conferinței din 20 iulie a.c., de la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea - «Forța Subconștientului în procesul de Autovindecare/ Accesarea Subconștientului în procesul de Autovindecare», susținută de prof. Dumitru Constantin-Dulcan și Titiana Popa/ Dallas/ TX, practician Body Code Alăturat, prezentăm întregistrarea video integrală a evenimentului, realizată cu două camere – focalizare pe vorbitori, respectiv pe audiența din sala noastră de conferințe; o parte din public a trebuit să urmărească transmisia live pe ecrane, în holul central al Bibliotecii, la Secția „Împrumut carte pentru copii” de la parter și pe unde s-a mai putut. În YouTube, inregistrarea conferinței poate fi urmărită la linkul https://www.youtube.com/watch?v=HdSkiHjutv8 


Un album foto online cu numerosul public vâlcean și din țară care ne-a onorat cu prezența special pentru a-i urmări vorbind și a interacționa direct cu excepționalii noștri invitați – mulțumim frumos! ❤🙏👏 – este la legătura https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/6005781652772084 


În ziua ulterioară conferinței de la BJAI (deci în 21 iulie), invitații noștri au acordat un interviu Televiziunii VTV, de asemenea foarte interesant – înregistrarea este la https://www.youtube.com/watch?v=DAuQxS30DH4 

 Anunțarea Conferinței de la Vâlcea ne dăduse ocazia, în 15 iunie a.c., să-i prezentăm sumar – mai ales pentru mai tinerii abonați – pe invitații noștri din 20 iulie: 
 - privitor la prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, amănunte la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/5901892069827710 
 - în special cu referire la Titiana Popa – și nu doar despre activitatea sa de practician Body Code - la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/5901892069827710 


Dr. Bradley Nelson, autorul cărții ,,Codul Emoțiilor” (The Emotion Code) , ne vorbește despre Titiana într-o filmare de 4 min., făcută în Biserica Ortodoxă Românească din Colleyville/ Dallas/ Texas (la a cărei pictură Titiana a lucrat vreme de șapte ani) – am publicat-o la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/videos/719400962471115/ 


Ne face plăcere să mai menționăm că publicul (majoritar) bucureștean (dar nu numai), se va putea reîntâlni cu Titiana Popa și Dumitru Constantin-Dulcan sâmbăta următoare, 6 august 2022, de la ora 15 la ora 20, la sala Dalles din Bucuresti, unde va avea loc Seminarul «Vindecarea prin Cuvânt -nivelul 1» - amănunte la https://www.facebook.com/BalanceandHarmony3/posts/525279169390799

vineri, 17 iunie 2022

Pîrnău, pîrnăiaș, pîrnă... laș...

Îți exersași și-n cazul meu mișelia de a lovi pe la spate - știi tu! - aia cu „o semnăm, dar o dăm anonimă”, cu testiculara ,,particip, da’ nu mă bag”, cu borfășenia ,,scoate banii, că altfel te umplu de zoaie”...

Scremerea-ți de anul trecut - ești singurul care crede că e pamflet, o și denumești astfel - n-a(r fi) meritat nicio atenție din parte-mi. Și chiar nu ți-aș fi făcut onoarea să-ți răspund nici acum, dacă:

1. îți continuai ciugulelile de libarcă anonimă, oploșită în bucătăria presei vâlcene, fără să mă vizezi direct

2. nu îți umflai prin târg bicepșii de batracian și nu-ți îmbățoșai coloana-ți vertebrală de amœba - că n-am curaj să-ți replic, asta în timp ce îți distribuiai ,,pamfletul" și mă blocai încât să nu văd ce și unde postezi/ distribui, inclusiv pe grupuri  (nu ești singurul, m-a mai blocat unu’, care crede despre el că e politician, ba, mai mult, consideră că e și viu).  

Pe scurt: oricât stărui, mi te amintesc în doar două ipostaze, și acelea jalnice.

Te vedeam la ,,fumoar", la finele anilor '90, pe hol, când urcam/ coboram scările comune ale redacțiilor la care lucram – eram redactor-șef la „Curierul de Vâlcea”, iar tu îți făceai ucenicia la „Viața Vâlcii”. Se întâmpla destul de des, aproape zilnic, și de fiecare dată îmi inspirai sentimente pur creștinești, să-ți aduc ceva de pomană, de-ale gurii și ceva de îmbrăcat (nu știu, sincer să fiu, dacă erai amărât/ sărac de-adevăratelea, niciunul nu ne naștem bogați, cu atât mai puțin spiritual și nu e o rușine, dar în cazul tău chiar nimic nu prevestea eșecul uman, rebutul care ai devenit în relativ scurt timp, același în care ai prosperat d.p.d.v. material).

După o vreme, prin 2002 (conduceam săptămânalul «Obiectiv vâlcean» și aveam redacția la «Alutus»), mi-ai trecut timid pragul, iar mina-ți de schivnic devenise cumva și spășită, speriată de împrejurări: „Știți, domnu’ prefect vă roagă să veniți până la dânsul..."

- Păi? - te-am întrebat, amuzat de inedit.

 ...în legătură cu ce ați publicat pe prima pagină ...ați citit azi-dimineață și la Europa FM, la revista presei...

Dacă nu îți mai amintești, îți reamintesc eu, cu drag: n-am răspuns acelei „chemări”  pentru că ,,nu obișnuiesc”; n-am dat curs nici onorantei invitații telefonice a prefectului însuși, venită la scurt timp după plecarea ta (vistavoiul prefectului fiind, te-am condus până la ușă - biată umbră care se prelingea în lungul holului, pe lângă perete, să nu deranjeze covorul) - „Valentin, îmi place așa mult cum scrii! De ce nu treci pe la mine? Ești singurul care nu vii...” (am crezut că a greșit numărul și e și o coincidență de nume, dar nu, chiar pe mine mă sunase). Drept îi că nici dl. prefect n-a traversat Bulevardul, să mă viziteze, cum i-am întors, respectuos cum se cuvine, invitația de a trece domnia sa pe la mine. Personaj educat în vremurile de demult, cu siguranță că reprezentantul Guvernului în Vâlcea de atunci a remarcat că nu are de-a face cu o slugă precum erai tu, Pîrnăiaș, bunăoară...

În fine, nu-ți mai lua în serios chiar toate poluțiile, nu le mai considera semne de virilitate, și iluzionează-te mai cu măsură că ești ziarist/ director de ziar, ,,nume” în presa vâlceană și ce mai crezi tu ...că ești (Don Juan, de pildă). 

Nu ești ...și scrii slăbuț, doar uneori spre mediocru. Mai ai și apucăturile alea de prostituată ieftină, ce-și etalează strident disponibilitatea... Iar fața - te antrenezi în oglindă? -, ei bine, fața e de milog sadea, deși probabil te hrănești mai bine  (în poze pari că te-ai mai întremat)... 

În sfârșit poate zic cu păcat și e de la felul tău de a fi - dintru început te-am suspectat și că ești natural, un alt Dinu Păturică în devenire (să vii să împrumuți cartea, să afli despre cine zic, nu e cineva pe care să îl iei model și nici să îl extorchezi). Apropo de D.P. și furatul oului de sub cloșcă: chiar trebuie să urmărești tu în ce ,,cuiburi" își țin ,,ouăle de aur" toți bogații Vâlcii? 

Despre cei care nu cedează șantajului tău de javră fomistă – după ce (le) publici declarațiile de avere sau faci fel de fel de alte insinuări adolescentine privitoare la venituri, profituri, proprietăți, dividende, candidaturi, aspirații, amantlâcuri, flăcări violet ș.a.m.d., scrii - într-un final - ,,plat', fără pic de verb și de talent, parcă tot nădăjduind să te alegi cu ceva în cele din urmă (desigur, ,,contra-cost" - ștergând de pe site ceea ce ,,deconspirasei" și trâmbițasei ,,impetuos")...

Dacă ții cu adevărat să scrii mai bine, profesional, poate ar trebui să treci într-o zi pe la mine, cu un carnețel, să iei notițe...

...însă cu privire la cum practici nobila profesie de jurnalist, ai mare grijă, că s-au mai întâmplat (ne)cazuri, e de făcut doar un pas până să ajungi într-un loc ...nu știu cum să-ți spun cât mai delicat... popular îi zicem ...pîrnaie (nu o lua ca jignire, că nu ne alegem numele, însă numai de noi depinde dacă îl transformăm în renume bun sau rău)...

Capturile din colaj sunt făcute după contul altcuiva, nu de pe cel personal, de pe care nu te văd. Voi distribui și eu în niște grupuri (tu ai distribuit în șapte - vezi dreapta jos colaj), să te fac puțin vedetă...

Valentin Smedescu

PS1: la noi, la Bibliotecă, se muncește și se vede zi de zi ceea ce înfăptuim; după cașcaval cerșit nu chițăie decât cei care și-au făcut, din aceasta, un ,,crez" și un mod de a viețui; a duce grija salariilor pe care Statul le plătește unor bugetari ca mine, prefăcându-te că nu conștientizezi cât de ordinar jefuiești tu – porcește/ primitiv – bugete ale județului și administrațiilor locale, ale antreprenorilor și chiar buzunare personale ale politicienilor s.a.m.d. e ...de compătimit. 

PS2: nu te pot pune la tag, nefiind prieten cu tine (tu și blocându-mă, repet), dar îl pun pe prietenul nostru comun, dl. Smeoreanu, pe a cărui postare ai comentat legat de mine (capturi), l-ai manipulat și ...probabil te-a crezut (din moment ce ți-a dat like); ține aproape, în continuare, de dl. Smeoreanu, poate înveți nu numai să nu ștergi/ negi niciodată ceea ce ai publicat, dar și să îți asumi, cu semnătură, bărbătește, ceea ce scrii; dacă faci asta, poate n-o să te mai ispitească Necuratul să lingi mereu unde ai scuipat. Și nu doar tu...

____________________________

*am mai explicat, chiar săptămâna trecută, poți vedea oricând rapoartele mele de activitate pe ultimii 10 ani - la  postarea care te-a făcut să recidivezi -  - https://www.facebook.com/valentin.smedescu/posts/pfbid03U93rot4NkfAXX59qTrASDiW5Fuu23VRpKvTJ7iGB6MRRrdxEfbz8R8ZQP6GprGal


joi, 7 aprilie 2022

Și totuși Managementul sordid al Bibliotecii Județene Vâlcea trebuie „demachiat”/ „demilițienizat”/ ,,demancurtizat”...

 


• sordid este adjectivul care definește cel mai exact, din motive pe care de data aceasta* le explic doar sumar/ punctual 

• trebuie „demachiat”, pentru că ,,fardul” acoperă o incompetență managerială crasă, improvizații copilărești, utilizarea ilegală/ ,,ineficientă” a funcției și fondurilor publice; ,,tencuiala de fard” acoperă o răutate „funciară” și o agendă proprie cât se poate de nocivă, în totală contradicție cu misiunea și funcțiile BJAI și bibliotecilor vâlcene teritoriale; în flagrantă contradicție cu interesul public

• „demilițienizat”, întrucât „măsurile” luate - uneori exprimate prin dispoziții ,,manageriale” scrise/ verbale sau „ambalate” perfid în documente normative interne aprobate ulterior de CJ -, sunt nu doar ilegale/ penale, ci și „milițienești”, primitiv-coercitive în adevăratul sens al noțiunii; glumind puțin, căci nu trebuie să ne pierdem niciodată simțul umorului, aparțin parcă unui copilandru pe zi ce trece tot mai frustrat ...că nu poate ,,crește” pe cât consideră că merită

• „demancurtizat” ...ei, aici e aici, pentru că mancurtizarea conștiințelor oamenilor care se încăpățânează să creadă în Bibliotecă și în extraordinarele ei funcții sociale a devenit, parcă, „obiectiv de importanță strategică”, înlocuind importanța strategică a Bibliotecii în societatea informațională, stipulată în primul alineat al Legii 334/2002

&&&

• tocmai am fost „evaluat”: teoretic, pentru activitatea pe care am desfășurat-o în 2021; practic, nu știu pentru ce: respectarea Regulamentului intern și a Regulamentului de organizare și funcționare, care trebuia să mă preocupe în proporție de 12,5% din timpul de lucru, a fost un obiectiv ,,realizat” în procent de 20%, ceea ce a condus la nota 1; reținem și că Prezența în spațiul virtual a fost considerată importantă în proporție de 5% din timpul de lucru:
 

• nici pe pagina 2, Criteriile de evaluare a performanței profesionale individuale nu sunt prea strălucite, dar, „din milă” - după cum mi s-a spus - am obținut o notă finală (o medie) de 4,51, la limită pentru a obține calificativul foarte bine; au fost consemnate „Dificultăți obiective întâmpinate în perioada evaluatăAtitudinea subiectivă în ceea ce privește realizarea unor obiective și de punere în aplicare a unor dispoziții ale conducerii”



• în pagina 3, continuând din 2, avem Obiectivele pentru următoarea perioadă în care se va face evaluarea și timpul pe care trebuie să îl rezerv fiecărei componente a activității; aici încep cu adevărat problemele, pentru că aceste obiective nu mai sunt generale, menționate ca atare de către CJ, ci trebuie identificate/ enunțate de către evaluator; în cazul unui evaluator precum cel în speță, «Regulamentul de evaluare a personalului...»** este/ poate fi folosit cu rea-credință, ca „armă”; în cazul nostru, pe șleau, „obiectivele” nu mai sunt cele conforme, în general, cu misiunea și funcțiile bibliotecii și cu specificul activității (cum prevăd fișele de post, procedurile operaționale, normele specifice, proiectele asumate etc.), în special; teoretic (dar și practic), neținând nicicum seama de indicatori de performanță specifici activității (așa cum s-a întâmplat), ci inventându-se ceea ce vedem mai jos, eu pot fi evaluat ca fiind neperformant, de ex. din motivul că am refuzat să mă urc pe Cupola Bibliotecii și să cânt cucuriguuuu!!! 


• acesta este fragmentul de formular în care managerul unei instituții de cultură a CJ Vâlcea trebuie să enunțe, legal și cu bună-credință, obiectivele evaluării:


• ultima filă a Raportului de evaluare, în care am menționat: «Am luat la cunoștință despre „evaluarea” în care nu s-a ținut cont de raportul meu de activitate și de niciuna dintre reușitele profesionale din anul 2021; consider „evaluarea” încă un abuz la adresa mea”»; mai reținem că niciun obiectiv de evaluare, nici pentru activitatea din 2021, nici anunțat pentru anul în curs, nu face măcar o minimă referire la principala mea atribuție în funcția pe care o ocup (prin concurs organizat în martie 2002) - cea de îndrumare metodologică/ de coordonare a bibliotecilor publice din județ (am prezentat (link) anul trecut situația catastrofală în care au fost aduse aceste instituții): 



• am făcut referire la raportul de activitate în anul 2021 (link) (toate rapoartele mele anuale din 2013 încoace sunt accesibile aici (link)) pentru că raportul meu trebuia să fie baza de plecare în procesul de evaluare; pentru aceasta întocmesc, așa cum mi s-a solicitat, rapoarte de activitate săptămânale, lunare și anuale, consumând timp, topuri de hârtie și alte resurse. 

Oare statisticile excelente și indicatorii de performanță, „spectaculoși” de-a dreptul, pe care le-am reușit anul trecut (link), - conform fișei postului, procedurilor operaționale și proiectelor asumate, cu minimă finanțare din bani publici ai județului Vâlcea + finanțări externe - chiar se pot nega pe față? Dincolo de faptul că nu sunt asumate/ asumați instituțional, nu sunt cuprinși în  raportările către ordonatorul de credite etc.? Aproape 1,5 milioane utilizatori virtuali ai miilor de resurse pe care le constitui la BJAI Vâlcea pentru publicul din întreaga lume sunt mai puțin importante decât ceea ce reiese din captura de mai jos? 



• pentru anul în curs, am ca obiective ceea ce se vede în paginile 2 și 3 ale ,,evaluării” de mai sus, așadar un indicator de performanță este și Participarea la cel puțin o treime din manifestările și activitățile organizate de către instituție; dar acest ,,indicator” este deja ,,rezolvat”: unul din cei șase urmăritori online am fost eu și mă angajez plenar - cum se spunea pe vremuri - să urmăresc cu același maxim interes toate ,,manifestările și activitățile” viitoare; însă ideal ar fi 1. acestea să fie organizate cu specific de Bibliotecă și 2. să fie ,,moderate” de cineva care poate vorbi liber câteva minute, fie și unor elevi aduși „cu clasa” în instituția noastră (precum odinioară „colhoznicii” la Căminul cultural sătesc) sau doar nouă, angajaților BJAI, că de aceea ne plătește Statul salariile, să fim spectatori/ aplaudaci:


• referitor la obiectivul 10, cu ,,indicatorul de performanță Cel puțin două propuneri de proiecte cu finanțare nerambursabilă: voi mai scrie/ implementa proiecte de tip ,,Biblionet - lumea în biblioteca mea”, www.istorielocala.ro și altele (de mai mică amplitudine, dar cunoscute de publicul nostru), când acestea nu vor mai fi blocate, obstrucționate, desconsiderate; unul din multele reproșuri primite la evaluare a fost și că public pe www.istorielocala.ro ,,fragmente de cărți” încălcând Legea drepturilor de autor... (am fost nevoit să explic iar că tot ceea ce fac ține de esența proiectului și de îndatoririle mele, în perfectă legalitate):


• ca pregătire profesională continuă cică - după mai mult de 20 ani lucrați în BJAI numai în funcții de conducere și cu performanțele cunoscute - trebuie să urmez un curs pentru bibliotecari nou-angajați, așa cum prevede „Regulamentul” (ticluit în multe privințe special pentru mine, inclusiv în privința constituirii de resurse de bibliotecă online, care cică trebuie ,,aprobate”): 



• „recomandarea” nu este o „noutate”: terenul a fost pregătit încă din vara lui 2015, când fostul nostru referent de Resurse umane, dl. Dumitru Mihalcea, a fost șantajat ordinar și obligat să îmi facă referat că nu sunt pregătit profesional (vezi „corectura” cu pixul, făcută de manager); referatul de mai jos a fost înregistrat oficial la Secretariat, iar ulterior a fost dus la Consiliul Județean, unde cineva „cu creier” l-a rupt pur și simplu și l-a aruncat la coș:



• și, totuși, dat fiind că toată viața mi-am dorit să învăț, „să știu” în fiecare zi mai multe decât ,,ieri”, am toată bunăvoința să urmez și acest curs elementar, care îmi este „recomandat”; însă acest curs costă/ costa anul trecut 1.700 lei; acest cost + cheltuielile de transport, cazare, masă ar trebui să îmi fie puse la dispoziție de către instituție, mai ales că legea prevede și obligă la aceasta (nu mai scriu că ,,merit” și eu atâta lucru, mai ales luând în considerație că din bani publici, în instituția noastră, se poate comanda mâncare, se poate călători și dormi prin țară și prin lume, se pot achiziționa te miri ce ,,fleacuri” - am scris pe larg despre toate (link), anul trecut):


• e important să consemnez și un fapt amuzant, din timpul ,,evaluării” mele pentru activitatea din 2021: confundându-se evaluarea la care obligă legea cu testarea profesională - la proba de ,,interviu” (neprevăzută de regulament) mi-au fost puse întrebări „basic” gen ,,ce este Clasificarea Zecimală Universală (link)? „care sunt cataloagele de bibliotecă (link)”? bineînțeles că am știut să răspund, astfel de întrebări utilizam la concursurile pentru ocuparea posturilor de bibliotecari comunali, în urmă 10-20 de ani, când în Vâlcea astfel de oameni erau angajați, nu concediați/ amenințați cu concedierea, precum în prezent; după procesul-verbal al probei de interviu cică nu am dreptul să primesc copie...


• până voi urma - dacă îmi vor fi „aprobate” costurile totale - cursul de bibliotecar începător în profesie, pun mai jos câteva capturi de ecran cu perfecționări/ specializări pe care le-am absolvit, în România și în SUA; apropo de bursa pe care am avut-o în Statele Unite, am fost admis acolo scriind o aplicație online legată exact de transpunerea în online a conținuturilor tradiționale (din cărți, reviste etc.) privind memoria și cunoașterea locală vâlceană; adică privitor la exact ceea ce mi se impută că fac fără ,,aprobare” (bine, tot fără ,,aprobare” îmi exercit, în ,,semi-ilegalitate”, și ceea ce mai pot în relația cu colegii bibliotecari din județ (care mai lucrează, cu adevărat, în sub 20 de biblioteci), cu care am ,,interzis” să interacționez: sesiuni de pregătire profesională online, conectarea la computerele lor prin TeamViewer pentru probleme punctuale pe care le avem de rezolvat, convorbiri telefonice și interacțiuni pe mesagerie instant sau email s.a.m.d.; în grupul WatsApp al bibliotecarilor din teritoriu, grup în care sunt și colegi din BJAI, eu nu sunt inclus; pe pagina oficială a BJAI, ca și pe pagina FB sau pe grupul ,,Ne vedem la bibliotecă” sunt de asemenea ,,interzis”, probabil ,,să reiasă” că nu fac nimic...; revenind la pregătirea profesională (diplomele de bacalaureat susținut la actualul colegiu „Alexandru Lahovari”/ Râmnicu Vâlcea și de licență în Științe juridice/ Specializarea Drept/ Universitatea din București nu le mai postez) posed:













 






(selecție; probabil este inutil să menționez că eu însumi am fost/ sunt acreditat să acord certificare de competențe profesionale bibliotecarilor, ceea ce am și făcut, vreme de mulți ani...)


&&&

• problema - așa cum am spus în introducere și cum publicul nostru, printre care se află cu siguranță oameni cu mult mai inteligenți decât noi, conștientizează  - nu este nici pe departe ,,evaluarea” mea profesională; aceasta a fost/ este doar „pretextul”/ „ocazia” să fac încă un apel public pentru încetarea/ oprirea tuturor abuzurilor la care sunt supuse BJAI Vâlcea, bibliotecile vâlcene din teritoriu și oamenii care lucrăm în aceste instituții; „podul de aur” pe care i l-am construit actualului manager al BJAI, pentru o „retragere” cât de cât ,,onorabilă” (dacă mai poate fi vorba de asta) dintr-o postură care nu doar că nu îi face cinste, ci este și profund dăunătoare interesului public, nu a fost luat în considerație; așa cum am mai anunțat, după toate cele ce mi se întâmplă/ ni se întâmplă încă stau în cumpănă dacă chiar e nevoie, dacă trebuie să formulez plângeri penale...

Dumneavoastră ce părere aveți, trebuie?

Valentin Smedescu  

Sursă foto din colaj: Curierul de Vâlcea, gluma de 1 aprilie a.c. (link)


__________________

*le-am expus pe larg în primăvara anului trecut, printr-o succesiune de informări către public – aceasta este ultima și conține în subsolul ei linkuri către toate celelalte (link) 

**denumirea completă este „Regulamentului privind evaluarea performanţelor profesionale individuale şi a Procedurii de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului contracual din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea şi din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice care funcţionează în subordinea ori sub autoritatea acestuia”; regulamentul a fost aprobat de CJ și ne-a fost transmis prin Dispoziția nr. 451 din 29 septembrie 2021 a președintelui Constantin Rădulescu