Cu urticarie în curs de generalizare pe tot corpul, așadar, trec de Triaj chiar repede, după ce mi se iau parametrii - rețin că saturația e normală, însă ,,cifra mare” a tensiunii depășește 170. Surprinzător, întrucât la toate episoadele precedente, tensiunea ,,mare” se prăbușea brusc sub 80, chiar sub 60 și în câteva rânduri s-a dus către zero, iar tensiunea mea în mod obișnuit nu oscilează aproape niciodată de la 120/ 60 ( max. 70).
Mă pun pe așteptat, mâncărimea de piele (care se îngroașă și se înroșește tot mai vizibil) e tot mai nesuferită și încep să simt și ,,nodul în gât” (pe care îl cunosc atât de bine!; la fel ca pe ,,întunericul” care acoperă vederea, dinspre periferic), ce precedă îngreunarea/ blocarea progresivă a respirației.
După un timp, vine soția să îmi aducă apă (o rugasem să cumpere de la poartă, mă ardea tare gâtul) și când mă vede tot cu fișa în mână, trece val-vârtej printre pacienții mai înghesuiți spre ușă (îmi ia hârtia întocmită la Triaj), ciocănește și intră direct, se scuză și spune că sunt în situație gravă, că sunt la un pas de șoc anafilactic, că am trecut de multe ori prin asta și imploră să fiu tratat.
Imi e rușine, mă gândesc că poate cineva crede că ne prefacem, însă tot eu îmi spun că ar trebui să luăm atitudine toți, mereu, nu doar când suntem în pericol iminent; dar, pe de altă parte, unde am ajunge procedând astfel?Începe un prim scandal stupid, la care sincer nu aș fi vrut să fiu spectator: doamna doctor de gardă se supără tare de tot pentru ceea ce îi spune soția mea, răbufnește nervoasă și fără să se controleze, ne ceartă ca la piață pe amândoi, că nu avem ,,răbdare” (,,toți de la ușă sunt în situații grave ...avem inclusiv cu accidente vasculare!” - aflu stupefiat) etc. etc.
Îi smulge soției din mână hârtia de la Triaj, se uită pe ea și decretează: ,,nu sunteți în situație gravă!”. Rămânem perplecși și numai ce apuc să îngaim: știți, doamna doctor, eu am alergie Alfa Gal, nu vrem să vă deranjăm, dar am fost de zeci de ori aici, la Urgențe, a trebuit să fiu injectat și în venă și în perfuzii cu hidrocortizon hemisuccinat, chiar și cu adrenalină, era să mor nu o dată ...nu inventez, nu vreau să intru ,,în față”, am și scris pe Internet despre această alergie gravă...
Doamna doctor, eu nu am scris decât despre alergie, și nu pe Facebook, ci pe un blog...
(asta o scriu acum, atunci doar am gândit-o, nu am vrut să o enervez și mai tare pe dna doctor)
Dacă simțiți că sunteți în situație gravă, mergeți la Triaj să vă schimbe codul! Și dacă aveți așa ceva, vi s-a recomandat că trebuie să purtați cu dvs. Epipen? - îmi strigă în timp ce ieșeam (soția fusese evacuată mai rapid).
Da, doamna doctor, mi s-a recomandat să am mereu asupră-mi Epipen, dar ...să mi-l injectez aici, la Spital? - nu mă pot abține, pur și simplu...
Merg la Triaj, o rog pe doamna de la ghișeu să îmi schimbe nenorocitul de cod, să mi se poată face o injecție, o perfuzie ceva ...
Se supără acum și doamna de la Triaj, îmi ia hârtia din mână și îmi zice: ,,Hai cu mine!”. O urmez și ajungem iar în cabinetul de ,,Urgențe minore”, unde începe un scandal de toată frumusețea, de față cu doamnele asistente și cu alți pacienți, ,,Triajul” încercând să demonstreze ,,Medicului de Urgență” că a pus codul corect și viceversa (că nu e corect codul).
Am omis să spun, un alt mic scandal a fost și pe hol, când eram scos din cabinet către Triaj și îmi erau arătați pacienți în stare ,,la fel de gravă”; o doamnă distinsă, în vârstă, pacientă aflată pe bancă cine știe de câtă vreme, medic pensionar azi, le-a spus celor ce mă ,,pasau” că la o astfel de urgență nu se poate proceda în acest mod...
În cabinet, cu toată situația în care mă aflu, mă amuz ca la orice întâmplare care depășește ficțiunea/ rațiunea și cuget: doamnele nu mai erau deloc preocupate de cât de repede să ne vină în ajutor, tuturor pacienților, ci trebuia să își demonstreze pe loc una celeilalte că are dreptate... și trec așa alte minute prețioase, sunt pus din nou la un aparat de măsurare a parametrilor, iar când acesta afișează rezultatele, controversa pe corecta sau incorecta atribuire a codului continuă neabătut, ba chiar și mai încrâncenat...
Nu aud când i se spune (sau dacă i se spune) unei doamne asistente să îmi facă injecția intravenoasă salvatoare, dar doamna știe bine ce trebuie făcut: pune garoul și mă înțeapă rapid, apoi mă îndrumă către salonul alăturat, unde vine după mine cu perfuzie, apoi îmi mai pune încă una, în ea cu medicamentele necesare...
Ca un ,,detaliu”, în micuțul salon în care stau vreme de peste trei ore, văd pentru prima dată în viață câte doi pacienți pe câte un pat, ambii cu perfuzii, și de asemenea doi pacienți pe perfuzii în poziție șezând - unul pe scaunul de lângă mine, altul pe marginea patului meu (sper să nu încerce cineva să mă contrazică, am foto în acest sens; tot ce scriu aici poate fi verificat)...
Văd abia acum, în timp ce scriu aceste rânduri,
că pe fișa UPU - la ,,Stare pacient”
- bifa este la ,,C r i t i c”, adică între ,,Resuscitat" și ,,Urgent"... :(
Mă gândeam, în lungile ore cât a trebuit să stau ,,acolo”, la ce ,,scor” sunt bătute în Vâlcea filmul și teatrul, de către viață, pur și simplu; de viața pe care o duci cum poți să ți-o salveze oamenii de la SJU, a căror menire e să salveze vieți...
Ca un paradox, afecțiunea rară de care sufăr (și care, poate, a constituit fundament și pentru episodul urât de astăzi, totuși nu atât de grav ca altele) a fost descoperită de către o doamnă doctor-cercetător/ coordonator de cercetători în Sydney/ Australia, iar mie diagnosticul nu mi-a putut fi pus în România (deși m-am internat și am făcut toate testele posibile la Spitalul Clinic ,,Nicolae Malaxa"/ București, cu trimitere de la SJU Vâlcea); la diagnostic am ajuns grație unui extraordinar medic portughez*, pe care nici nu l-am cunoscut personal, cu atât mai puțin să-i stau pe la ușă ori să-i strecor (jenat) bani in buzunar (și să îi scoată să îi numere - mi s-a întâmplat și asta, ca ,,aparținător"); medicul din Lisabona a intuit diagnosticul doar după simptome, ne-a recomandat o anume analiză, care nu se (poate) face în România, și asta a fost...
În sfârșit, dacă îmi este îngăduită o părere personală, modul criminal în care (nu) sunt salvate viețile bieților dintre noi care ajungem la UPU/ SJU Vâlcea nu se ,,datorează” oamenilor de acolo luați individual (cu toate cazurile ,,particulare” reflectate în mass media și rețelele sociale - inclusiv pe mine m-a certat odată un brancardier că nu am răbdare, eu aflându-mă de asemenea în început de șoc anafilactic, iar după ghișeu stându-se ,,la taclale”...), ci unei organizări + unei culturi profesionale și organizaționale care nici măcar nu sunt puse în discuție; nimeni nu pare a le conștientiza importanța, oamenilor- medici, personal de specialitate și pacienți deopotrivă - nelipsindu-le ceea ce nu știu că poate și trebuie să existe; și da, avem un evident deficit de medici de Urgență - ,,Urgențe Minore”, iată! - , și nu îmi imaginez ce trebuie să se mai întâmple, încât situația să se schimbe.
Pentru cine este interesat de alergia Alfa Gal: din experiențele trăite și din documentarea pe care am reușit-o, am încropit în urmă cu nouă ani blogul <<Alergia Alfa-Gal în România/ A apărut şi la noi. De fapt, a existat şi nu am știut>>.
Am considerat că aceasta poate ajuta cuiva care nu își găsește diagnosticul și poate muri de ex. dintr-o înțepătură de insectă; nu veninul acelei viespi sau albine e cauza, veninul e doar picătura care umple paharul, declanșând procesul de eliberare de histamină/ ,,năvala” anticorpilor, sufocarea etc. (detaliez pe blog).
Am constatat cu tristețe că avem medici de Urgență care nu cunosc afecțiunea - când le-o povesteam, în timpul unor episoade precedente, mă priveau ca și cum eram ,,bolnav” ...altundeva și ar fi trebuit să ,,consult” alt gen de doctori (poate chiar ,,îmbrăcat" cu un anume model de ,,cămașă"). Se panicau abia când tensiunea se prăbușea brusc...
În sfârșit, pe blog povestesc (mai ales) două situații vechi de 20-25 ani, tot de la SJU Vâlcea, în care la fel ca și azi am fost la un pas de complicații foarte grave, dacă nu fatale.
Însă pe atunci nu aveam parte (toți pacienții, nu mă refer doar la mine) de ,,peripeții" ca acum...
Adresa blogului (material documentar sistematizat pe file - «Conștientizarea», «Manifestările», «Analizele», «Vindecarea» - este https://alergiaalfagal.blogspot.com/
Colajul e din poze vechi de peste 10 ani, iar ultima foto - de azi, după retragerea umflăturilor de pe piele, când am ajuns acasă (după ora 20.00).
Valentin Smedescu
_______________
<<...medicul portughez - este vorba despre Dr. Pedro da Mata, Médico Especialista em Imunoalergologia (ICA - Instituto Clínico de Alergologia) - aflând de diagnostic, s-a bucurat că ne-a fost de ajutor; i-a adresat fiicei mele întrebarea dacă poate folosi analizele mele medicale, fotografiile (cazul meu, în general), ca material didactic pentru studenții săi și pentru o prezentare în cadrul Lisbon's Allergology Meeting, de la sfârșitul lunii ianuarie 2016 :)
Later edit: i-am semnalat cazul meu medicului din Australia care a descoperit relaţia directă dintre înţepăturile de căpuşe şi Alergia Alfa-Gal, diagnosticată cum arăt mai sus - Dr Sheryl van Nunen, Senior Staff Specialist in the Department of Clinical Immunology and Allergy at Royal North Shore Hospital in Sydney and Clinical Associate Professor at the Sydney Medical School- Northern, University of Sydney.
Dr. van Nunen mi-a mulţumit pentru informare ("I very much appreciate you writing to me to tell me of your alphagal allergy experience.
I hope you recover soon and I'll mention the fact that you have this condition in Rumania when I do another review with your permission."), iar ulterior, printr-un alt mesaj, mi-a cerut permisiunea să utilizeze fotografiile şi experienţa mea, în general, în comunicări ştiinţifice actualizate cu informaţia că alergia Alfa-Gal se manifestă şi în România...
Le mulţumesc pe această cale celor doi specialişti, portughez şi australian, precum şi medicilor români care m-au investigat, pentru dăruirea lor faţă de Jurământul lui Hipocrat.>> - scriam în dec. 2015, pe blogul la care trimit prin linkul de mai sus.
