O spun din capul locului, să nu existe niciun fel de dubii: nici vorbă să pretind că, dacă alegerile ar fi fost câştigate de Mircea Geoană, ar fi curs lapte şi miere (preşedintele n-are atribuţii în furnizarea de astfel de „bunuri şi servicii” şi nici n-o să aibă, oricât ne iluzionăm că e „jucător”) ori că barem s-ar fi întreprins vreun pas decisiv dincolo de rigidele bariere ale mediocrităţii care ne sufocă.
*
Am asistat la nişte alegeri care, pe lângă că nu rezolvă nimic din ceea ce n-a fost rezolvat în ultimii 20 de ani, consacră - pe lângă minciuna şi populismul instituţionalizate tot ca pe vremea lui Ceauşescu - triumful hâd al mediocrităţii. Al unei mediocrităţi care, pe scurt, crede că menirea preşedintelui este:
- să identifice continuu duşmani ai poporului, până-i epuizează de enumerat, scopul unei vieţi ulterioare fiind, probabil, acela de a-i trăsni, fulgerându-i din ochi-i albaştri
- să aibă dreptate, întotdeanuna dreptatea să fie de partea lui, că doar el luptă pentru tine, pentru mine, pentru fabrici şi uzine
- să facă totul cu poporul, pentru popor şi în numele poporului „suveran”
- să se îndoiască tot timpul că mai mulţi oameni - o majoritate parlamentară, de pildă - pot acţiona în litera şi spiritul Constituţiei (niciodată o majoritate nu va acţiona democratic din simplul motiv că în spatele ei vor sta mereu duşmani ai poporului: Adrian Năstase şi corupţii lui de până în 2004; dup-aia „oligarhii” sau „mogulii” stăpâni de „tonomate” - Patriciu, Voiculescu şi Vântu ...apoi „comuniştii” şi cine ştie cine se va mai ivi, în viitorul sinistru care pândeşte după colţ).
*
Dar mai presus de „fleacurile” de mai sus şi de altele asemenea lor, mediocritatea care triumfă oficial e una care ştie că tot ceea ce contează, de fapt, sunt şmecheria, mica bişniţă din care se nasc marile afaceri, tupeul, „şcoala vieţii”, capacitatea de a te „descurca” în orice împrejurare, de a lăsa impresia că şti, vrei, faci, de a fi dibaci în a acumula continuu, cât mai mult, de a te pricepe când şi cum să înjuri cu maximă eficacitate ...de a sfida profesionalismul, în orice domeniu s-ar manifesta el, de a promova întotdeauna non-valoarea, mereu goală-puşcă sau cu capul „gol” (după caz), dar musai înregimentată politic, exact când, cât şi unde trebuie.
Multe au exprimat trista stare de fapt la care mă refer, însă parcă nimic n-a fost mai grăitor decât melodia de largă respiraţie culturală „Să i-o dăm lui Geoană, să i-o dăm în bot!”, care a răsunat ieri-seară în mii de decibeli nu în Ferentarii lui Marean Vanghelie din sectorul 5, ci în Aleea Modrogan nr. 1, Sector 1, Bucureşti.
E o melodie plină de idealuri, pe măsura unor mari ...idealişti.
Să căzniţi... bineeeee!
(Curierul de Ramnic, 8 dec. 2009 - http://ramnic.ro/articole/triumful-mediocritatii-26608/2009-12-08)
