duminică, 3 ianuarie 2010
Un pas epocal
Cred că nu se va supăra nimeni dacă - în această rubrică pe undeva consacrată mai mult politicii - voi scrie astăzi ceva legat de evenimentul de ieri, de la Ocnele Mari.
Din nefericire, puţini dintre noi - în categoria „noi” incluzând, cu durere pot spune, şi oamenii de cultură - conştientizează cât de importate sunt bibliotecile publice locale. Lăsate vreme îndelungată de izbelişte (în condiţii improprii de funcţionare, fără finanţare pentru înnoirea colecţiilor şi dezvoltarea de noi servicii, fără o remunerare şi o motivare corespunzătoare a personalului de specialitate etc.), 20 dintre bibliotecile vâlcene şi alte 215 din întreaga ţară au, de ieri, o şansă istorică: şansa de a se regăsi şi chiar de a se reinventa într-o nouă dimensiune, ca instituţii publice de cultură, formare, informare, comunicare, recreere, socializare s.a.m.d. Este, fără doar şi poate, cel mai mare pas şi cea mai mare şansă de la inventarea tiparului şi chiar de la apariţia bibliotecilor antichitatii încoace.
*
Am vorbit şi am scris deseori, mai ales în spaţiul virtual, despre importanţa Programului Global Libraries (versiunea lui românească este „Biblionet - lumea în biblioteca mea”). N-o să reiau nimic din toate cele spuse, scrise ori întreprinse, ci mă voi mărgini la a adăuga ceva ce ar trebui să ştie şi să conştientizeze toţi bibliotecarii, toţi oamenii de cultură, administraţiile locale şi decidenţii politici. Dotarea bibliotecilor publice cu computere conectate la Internet şi formarea profesională a bibliotecarilor pe componentele moderne ale viitoarelor lor competenţe constituie cheia de boltă care deschide larg accesul publicului la întregul univers de cunoaştere al umanităţii. Este un apogeu al acumulărilor de până acum, de secole şi de milenii, ale tuturor popoarelor şi ale tuturor culturilor lumii. Este un vis, este parcă ireal că - deşi suntem încă depărtişor de concentrarea în spaţiul virtual a întregului univers al cunoaşterii - întreprindem paşi tot mai hotărâţi spre o realitate în care fiecare dintre noi să putem obţine în timp extrem de scurt orice fel de informaţie, existentă oriunde în lume (într-o bibliotecă sau nu).
Pe lângă mulţumirea că Biblioteca Publică „Vasile Militaru” din Ocnele Mari a fost în centrul atenţiei ţării şi că s-a vorbit frumos şi aplicat despre instituţia Bibliotecă şi slujitorii săi, am mai avut o satisfacţie: doamna bibliotecară Violeta Perian, gazda noastră de ieri, a fost un om fericit când mi-a mărturisit sincer că -asemenea celorlalţi bibliotecari vâlceni - nu m-a crezut nicio clipă că va intra în Program şi că, după 38 de ani de activitate în care a oferit doar cărţi, va trăi clipa în care să ofere şi „Biblionet”.
Adică să aibă lumea în biblioteca sa.
Curierul de Ramnic, 26 nov. 2009 - http://ramnic.ro/2009-11-26)