„A copilărit într-o casă aflată într-o curte mare, unde mai locuiau încă 12 familii. Construcţiile, acum naţionalizate, fuseseră făcute în perioada interbelică de proprietarul unei fabrici de covrigi, pentru angajaţii lui. «Era acolo o lume foarte colorată, un fel de Românie în miniatură. Şoferi, profesori, muncitori, casnice, români, bulgari, lipoveni... Şi apa şi instalaţiile sanitare erau în curte. Pentru adulţi era un adevărat infern, gălăgia nu se oprea aproape niciodată, dar pentru copii era un paradis. Curtea avea trei ieşiri, te puteai juca în voie şi puteai scăpa uşor cu fuga ori de câte ori scoteai din sărite pe cineva» Va locui acolo până în 1977, când casele au fost demolate.” (fragment din biografia a lui Crin Antonescu)
*
Crin Antonescu, preşedintele PNL, candidează cu şanse reale la Preşedinţia României. Îl recomandă pentru cea mai înaltă funcţie în stat profilul de intelectual, abilităţile de excelent orator, îndelungata experienţă parlamentară (1992-prezent) şi cea de ministru al Tineretului şi Sportului (1997-2000 - deşi a fost acuzat că „nu a făcut nimic ca ministru”, renta viageră pentru sportivii de performanţă care există până astăzi şi mărirea spectaculoasă a baremurilor de premiere pentru marii sportivi - pe deplin meritate! - datează din timpul ministeriatului lui Crin Antonescu), timpul îndelungat în care a fost lider de grup parlamentar al partidului său...
Îl recomandă, de asemenea, modul deosebit de elegant în care a câştigat preşedinţia Partidului Naţional Liberal, în competiţie cu fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu; contează mult, desigur, susţinerea unui partid nu la de mare precum PSD, însă care are un electorat al lui, de bază, care va vota „cu liberalii” până va închide ochii...
Şi mai mult, poate, decât cele de mai sus, pe Crin Antonescu îl recomandă pentru Preşedinţia României modul excelent în care a reuşit să coaguleze în jurul său toată actuala Opoziţie din Parlament, convingând-o să-i susţină propunerile, atât în privinţa moţiunii de cenzură care a doborât Guvernul, a propunerii ca premier lui Klaus Johannis etc. (merite incontestabile are, aici, şi celălalt candidat important al Opoziţiei - Mircea Geoană).
Întrucât nu a avut şi nu are afaceri, locuieşte la bloc ca tot orăşeanul „simplu” s.a.m.d., puţine lucruri i s-ar putea reproşa în campanie lui Crin Antonescu: repetarea a doi ani de facultate, „chiulul” din Parlament şi susţinerea de care se bucură din partea lui Dinu Patriciu.
Mie, unuia, mi s-au părut cât se poate de plauzibile explicaţiile lui Crin Antonescu, referitoare la repetarea anilor II şi IV de facultate: el şi doi sau trei prieteni s-au hotărât pur şi simplu să repete anul II, deşi în sesiunea din iarnă trecuseră toate examenele cu notă maximă; „Acest lucru se poate verifica in foaia matricola” - a spus Antonescu, şi nu mă îndoiesc că va fi verificat de cine e interesat. Anul IV, Crin Antonescu susţine că l-a repetat pentru că tocmai se căsătorise; a vrut să evite o repartizare cine ştie pe unde, preferând să devină absolvent o dată cu soţia. Explicaţiile sunt susţinute de faptul că, în 1978, Crin Antonescu a câştigat locul I la Olimpiada Naţională la Istorie, iar în anul următor a intrat al doilea la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Este acesta un profil de repetent?
Referitor la chiulul dintr-un Parlament a cărui activitate normală a fost excepţia, şi nu regula, imputarea mi se pare cel puţin bizară, iar a-l acuza pe Crin Antonescu că e susţinut de Dinu Patriciu mi se pare dovada supremă că „Noi nu ne vindem ţara!” e încă dureros de actual...
În această toamnă, în alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu îşi joacă şansa vieţii lui şi joacă şansa vieţii intelectualului român, mai obidit decât ţăranul şi muncitorul român tocmai pentru că are şi alt gen de aspiraţii şi idealuri decât cele strict pământeşti. Şi asta, fără a se considera omul providenţial...
În turul I al alegerilor prezidenţiale, Crin Antonescu are votul meu necondiţionat; la fel şi în turul II, dacă se califică.
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 23 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
