Pentru că Mircea Geoană vine astăzi la Vâlcea, nu pot rata ocazia de a scrie ceea ce cred despre el şi despre şansele lui la Preşedinţia României, în alegerile care se apropie.
Dintre toţi principalii contracandidaţi, Mircea Geoană ar fi, de departe, cel mai „calificat”, în orice caz mult mai calificat decât a fost la vremea lui Traian Băsescu şi decât este Crin Antonescu. L-ar recomanda pentru funcţia de preşedinte al ţării multele funcţii deţinute pe relaţii externe, îndelungata carieră de diplomat (ambasador al României, şi nu oriunde, ci în capitala celei mai mari puteri a lumii), funcţia de ministru de Externe, deţinută între 2000 şi 2004, adică în vremuri în care s-au întrunit condiţiile de integrare în NATO şi s-au negociat capitolele în vederea aderării la Uniunea Europeană.
În plan politic, cu toate câte se spun despre el - că ar fi ezitant etc. - şi cu toată eticheta deloc măgulitoare pe care Ion Iliescu i-a aplicat-o pe frunte, să nu uităm că Mircea Geoană este cel care l-a învins pe Ion Iliescu, în martie 2005, în alegerile pentru preşedinţia PSD. Nimeni din acest colos de partid nu a îndrăznit măcar să spere că ar putea câştiga o competiţie de alegeri interne împotriva lui Ion Iliescu. Cu toate câte s-au spus şi câte s-au scris, că ar fi existat un „complot”, că Ion Iliescu ar fi fost trădat s.a.m.d., ceea ce a rămas în picioare este faptul că Mircea Geoană este preşedintele celui mai mare partid din România (cu toate problemele şi nevoia lui de reformare), iar Ion Iliescu este cel care îl susţine public. E puţin lucru acesta?
Spre deosebire de toţi contracandidaţii săi, inclusiv de preşedintele în funcţie, Mircea Geoană beneficiază de susţinerea unui partid cu o extraordinară capacitate de mobilizare la toate evenimentele pe care le organizează şi în special la alegeri.
Ce i se reproşează şi i se va reproşa în campanie lui Mircea Geoană? În primul rând, i se va reproşa continuu că se află sub scorul partidului, că nu este „locomotivă”, apoi, că a fost la guvernare până mai deunăzi, laolaltă cu cel pe care vrea să-l înlocuiască în funcţia supremă în Stat. De asemenea - ca şi lui Ion Iliescu - i s-ar putea imputa că la umbra preşedinţiei sale încă stau bine-merci mult prea mulţi oameni care n-au ce căuta într-un partid social-democrat modern, cu pretenţii europene. Nu ştiu, de asemenea, cum va putea explica preşedintele Geoană - şi să fie şi credibil - de ce o organizaţie puternică a PSD, cum este Bucureştiul, a ajuns să fie condusă de Marian Vanghelie. În fine, nu ştiu cu ce fel de argumente ar putea aduce Mircea Geoană alături de el intelectuali care nici nu se gândesc să susţină un lider care lasă impresia că poate fi influenţat în orice decizie de „exoticul” primar al sectorului 5...
Dincolo de toate, Mircea Geoană îşi joacă în această toamnă şansa vieţii lui: are ocazia unică de a deveni preşedintele României, însă la fel de bine poate avea neşansa de a nu mai fi nimic din 6 decembrie încolo (cred că sunteţi de acord cu mine că dacă va pierde alegerile, va fi „mâncat de viu” de propriul partid).
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 21 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
