duminică, 15 noiembrie 2009

Singura soluţie, înc-o prostituţie?

Ca o mare izbândă - cu nimic mai prejos decât toate realizărili actualei Puteri - a fost anunţată ieri concluzia „Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice”. Comisia asta, despre a cărei existenţă, sincer să fiu, nu aveam habar, şi-a prezentat raportul referitor la analiza riscurilor şi inechităţilor sociale din România, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a primului-ministru Emil Boc.

Documentul prezentat la Cotroceni contine şi propunerea de „legalizare a sexului comercial”, nu şi intermedierea de servicii sexuale, ca „posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuala”. Raportul avertizează însă că această propunere ar trebui dezbătută, căci „impunerea unei astfel de măsuri în absenţa unei analize bazate pe experienţa altor state şi în funcţie de particularităţile României ar putea genera totuşi efecte nedorite".
Comisia prezidentiala propune, de asemenea, „înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care practică sexul comercial să poată beneficia pe lângă serviciile de asistenţă medicală, socială şi psihologică şi de prezervative oferite gratis”.

Vă mărturisesc fără menajamente că eu, unul, am rămas mut din cel puţin două motive:

1. se dovedeşte că avea dreptate aia mică a preşedintelui, în campania electorală pentru Parlamentul European, când „s-a scăpat” că drogurile uşoare ar trebui legalizate aşa cum ştia ea că s-au legalizat în SUA; oare ce-o înţelege badea Pafnutie din Cucoiu-Vâlcea din toată trebuşoara asta? Nu i-ar putea trece prin mintea-i puţină la simţire că familia prezidenţială e una de smuciţi? Iar dacă da, cum l-am convinge că nu e aşa?

2. asta e durerea numărul unu a ţării, că nu e legalizat „sexul comercial”? că pe amărâtele de prostituate le exploatează numai peştii lor şi nu le exploatează şi Statul, adică politicienii, care să împartă apoi unor ministere precum al Turismului plus-valoarea produsă de prostituate? că nu există şi deci trebuie înfiinţate servicii şi centre de specialitate pentru ca prostituatele să poată beneficia de asistenţă medicală, socială şi psihologică şi de prezervative oferite gratis?

Care va să zică România, ce n-a fost în stare să aibă servicii medicale, sociale şi de asistenţă pentru populaţie, în general, să îşi înfinţeze aşa ceva pentru a legaliza prostituţia? Şi să mai investească şi în prezervative, pe deasupra? Altfel o pasc „riscuri” şi „avem inechităţi sociale”?

Mi se pare că propuneri precum cea a „Comisiei..” denotă o disperare acută şi cred că nu e departe momentul când vom avea „rapoarte de comisii” care să susţină că şi homosexualilor le trebuie asistenţă şi prezervative cu miros de banane, că şi pedofilii, zoofilii, necrofilii şi coprofilii trebuie să intre în legalitate, dacă plătesc prăpăditului ăstuia de Stat o oareşce taxă de protecţie...

În fine, o altă concluzie după ziua de ieri, ar putea fi aceea că preşedintele României are consilieri profesionişti, care lucrează cu temei nu să-l ajute, ci să-l piardă: cu asumarea raportului privind legalizarea drogurilor şi a prostituţiei, „invectiva” că „Traian Băsescu stă la uşa bordelului politicii româneşti ca o codoaşă bătrână” devine amuzat de dureroasă, trist de veselă, halucinant de reală...

Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 23 septembrie 2009, in Curierul de Ramnic)

Noi ,,votim”, nu citim?

Săptămâna trecută - printre multe alte numere ale circului cotidian - a trecut parcă nebăgată în seamă propunerea democrat-liberalului Cristian Preda de introducere a dreptului de vot de la 16 ani.
Argumentul suprem adus de europarlamentarul PD-L a fost acela al corelării dreptului la vot cu dreptul la muncă. “Dacă un tânăr poate munci legal de la 16 ani, de ce n-ar putea el şi vota de la aceeaşi vârstă?” - se întreabă filozofic Cristian Preda, într-o postare pe blogul personal.

Impune actualul stadiu de evoluţie a democraţiei româneşti post-decembriste reducerea vârstei de la care se dobândeşte dreptul de vot? I-ar fi mai bine electoratului şi i-ar fi mai bine ţării dacă elevii de clasele a IX-a - a X-a şi cei ce şi-au luat adio de la carte şi îşi exercită (mai mult sau mai puţin încrezători în viitorul lor şi al patriei), concomitent, şi “dreptul la muncă” şi “dreptul la vot” ?
Eu cred că răspunsul la aceste două întrebări este categoric “nu” şi, mai mult decât atât, suspectez propunerea europarlamentarului Preda de scopuri care n-au nimic de-a face cu democraţia şi cu grija faţă de tineri, ci numai şi numai cu interesul de partid.
De ce cred asta? Pentru că de viitorul adolescenţilor (şi al tinerilor şi al adulţilor săi) Statul român e atât de preocupat, încât grija-i dă pe afară de multă ce e: Statul oferă dreptul la muncă, dar nu dă aproape nicio şansă de angajare şi de activitate decent efectuată şi remunerată; nu dă nicio şansă nu doar tinerilor, ci nici adulţilor care vor să exercite onest o profesie ori o meserie, în funcţie de pregătirea lor profesională; Statul nu dă nicio şansă încă din momentul angajării unui tânăr sau vârstnic, eveniment care niciodată nu are la bază doar criterii de competenţă...

De ce ar fi cineva interesat, atunci, de scăderea vârstei de vot de la 18 la 16 ani?
E mai simplu decât pare la prima vedere: pentru că în luptele electorale care se vor purta de-acum încolo va conta mult fiecare votant contribuabil la zestrea de voturi care va face diferenţa între Putere şi Opoziţie (nu e exclus sa o facă şi între libertate şi puşcărie).
Dacă mulţi pensionari şi o parte din adulţi sunt convinşi să voteze (cu cine trebuie) de idealuri reprezentate de plasa de partid (cu zahăr, făină, ulei şi, poate, salam), Doamne, cu câte argumente ,doctrinare” mai pot fi aduşi adolescenţii la vot! De pildă cu telefoane mobile, tombole şi alte lucruri pe care şi le-ar dori, ca să nu mai vorbesc de posibilele ecouri ale unor ,,îndemnuri” bine intenţionate, venite din partea unor personalităţi culturale precum Florin Salam, Nicolae Guţă, Adi de Vito, Verdy de la Vâlcea, Rudy de la Vâlcea (aştia doi îs mai noi) etc. ori ale unor frumuseţi cum nu mai există, ca Sexi Brăileanca, Simona Sensual, Prinţesa de Aur şi alte ....piţipoance celebre.
Asta fără să mai socotim câte voturi neprihănite - în favoarea democraţiei, desigur - ar putea smulge generaţiei de 16-18 ani deja celebrul europarlamentar “Paris Hilton din Carpaţi”!!!

Valentin Smedescu

(editorial publicat prima data in 21 septembrie 2009, in Curierul de Ramnic)

Responsabilitatea care striveşte

Cum s-o fi întâmplat de a ajuns şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie un om precum Nicolae Sărdărescu?
Să fi fost liderii politici şi administrativi ai judeţului şi ai municipiului Râmnicu-Vâlcea atât de ocupaţi cu campania electorală şi cu propriile trebuşoare de partid, încât să nu mai fi avut vreme să lupte pentru a-şi impune proprii oameni?
Să fi fost oamenii de afaceri atât de ocupaţi cu criza, încât - nici ei - să nu-şi fi găsit măcar o seară în care „să negocieze" ca la tarabă şi cu cine trebuie numirea altui comisar-şef la IPJ?
Să nu (mai) fi avut capii lumii interlope chiar niciun cuvânt de spus în această ultimă ascensiune în importanta funcţie sus-menţionată?

Habar nu am care este răspunsul la întrebările de mai sus şi întrucât - cum, necum - Nicolae Sărdărescu şi-a luat deja funcţia în primire, consider mai important să privim spre viitor, nu spre trecut. Înainte de concurs, noul şef al IPJ Vâlcea a făcut nişte declaraţii pe care le-am publicat şi noi şi nu am ratat ocazia de a le sublinia gravitatea. Nicolae Sărdărescu susţinea că va aduce autoritate şi disciplină în rândul Poliţiei vâlcene: „Sunt două elemente care au lipsit în anumite momente la poliţia din Vâlcea. Voi face schimbări majore, reforme în statul de funcţii, în organigramă. Nu intră în calculele mele o restructurare, dar vreau să spun că voi încerca să aduc profesionalismul. În acest moment este foarte jos nivelul profesional al poliţiei vâlcene”

Dacă aceste declaraţii ar fi fost făcute de către un om de pe stradă, sigur că ele puteau fi lesne calificate drept aiureli ori măcar exagerări. Când, însă, astfel de „vorbe grele” vin din partea unui comisar-şef care a fost adjunctul a doi şefi ai IPJ şi acum a ajuns el însuşi şeful IPJ, orizontul de aşteptare este atât de mare, că poate strivi în orice moment: tot vâlceanul se va gândi că şeful suprem al instituţiei numită Poliţie ştie că aceasta nu mai are nici autoritate şi nu mai manifestă nici disciplină că doar - afara percepţiilor pe care le avem fiecare - o recunoştea însuşi Nicolae Sărdărescu, înainte de concursul care l-a consacrat drept şef.
Pe lângă asta, ieri, noul comandant al Poliţiei Vâlcea a mai făcut o declaraţie foarte importantă: „Nu voi asculta de nicio comandă politică sau vreo presiune economică sau de altă natură”

Vă mărturisesc sincer că eu, unul, chiar aşteptam astfel de declaraţii şi sunt sincer nerăbdător să văd cum îi va reda cms. sef. Sărdărescu Poliţiei vâlcene autoritatea, disciplina şi profesionalismul pierdute nu doar în mandatele precedenţilor şefi ai IPJ Vâlcea, ci în zecile de ani în care această instituţie numai exclusiv în slujba cetăţenilor nu s-a aflat.

Valentin Smedescu

PS: cu mai mult de un an în urmă, un prieten îmi spunea că, pentru comanda IPJ Vâlcea, cel mai nimerit ar fi Nicolae Sărdărescu, că este un bun profesionist, recunoscut ca atare de toţi subordonaţii, inclusiv de poliţiştii de la comune, că nu este e corupt ş.a.m.d.
M-aş bucura să fie aşa, însă prietenul meu mi-a mai vorbit odată elogios despre cineva (ajuns azi mare lider vâlcean). După ce i-am spus că lucrurile nu stau astfel, n-a mai vorbit cu mine câteva luni, de supărare că-i critic „idolul” .
Acum, prietenul meu se întreabă frecvent cum de s-a putut înşela atât de tare în privinţa ticălosului de „idol cu chip cioplit”...

(editorial publicat prima data in 17 septembrie 2009, in Curierul de Ramnic)

Stimaţi tovarăşi, ne e bine!

Vai de capul nostru de ignoranţi, nerecunoscători şi uituci de-a dreptul ce suntem, fi-ne-ar memoria de râsul curcilor!
Să uităm noi cât de bine ne-a fost şi ne e de când îl avem în capul s(t)atului ştiţi dvs. pe cine!
A trebuit ca domnul preşedinte însuşi să vină în faţa Parlamentului şi să spună naţiei cât de bine îi este (pentru că ea, naţia, se vede că e cam nesimţită şi - ce s-o mai ocolim - nu îşi dă seama cât de bine condusă e, cât e de norocoasă că are conducătorii pe care îi are, instituţiile pe care le are s.a.m.d.) ca să ne aducem aminte, pas cu pas, de multele şi răsunătoarele succesuri repurtate de România în ultimul mandat prezidenţial.

Vă rog să mă credeţi că îmi este imposibil să mă hotărăsc cu ce să încep şi cu ce să închei în aceste câteva rânduri: un amestec hidos de populisme de doi bani, de asumare a tot ce a fost bun (aderarea la UE, în special) şi de minimizare sau de punere în cârca sistemului ticăloşit a tot ce e rău, consideraţii personale de tot râsul (despre sănătate, învăţământ, demografie, mediul rural, cota unică, „procese economice şi sociale ale ţării”) şi descoperiri epocale, în genul „mediul rural e de trei ori mai sărac decât mediul urban”, asezonate cu promisiuni gen „vom asigura...”, „va trebui...”

Am mai aflat că dacă până în 2004 nu se punea problema ca un ministru să fie cercetat sau judecat, acum nu mai avem nicio problemă: oricine poate fi cercetat - ne-a spus preşedintele - şi nu ne rămâne decât să privim optimişti spre mileniul patru, când, în actualul ritm, vom avea şi condamnări (asta n-a zis-o, o simţim noi).
„Instanţa de judecată este locul în care apar tergiversări” a mai descoperit preşedintele, după cinci ani de mandat, şi a înfierat bine de tot Justiţia, la modul general, să se înveţe minte şi să nu mai facă aşa ceva. Despre succesul fără egal în lume al condamnării comunismului şi al transferului de arhive de la SRI la CNSAS, despre „adoptarea strategiei de securitate naţională a României”, „reconfigurarea şi întinerirea serviciilor de informaţii” şi nici referitor la politica externă - unde suntem tari de tot! - nu mai are rost să scriu, că sigur nu o pot face aşa bine cum a vorbit preşedintele!

Ştiţi ceva? Mie mi se pare că aseară, în Parlamentul României, l-am văzut vorbind pe fostul preşedinte al RSR, tovarăşul ...escu, încercând să le comunice unor proşti (nu cred că nu aţi simţit ca şi mine, că ne ia de proşti) că nici nu ştiu ce pierd dacă nu-l vor mai vrea, mereu şi mereu, în fruntea ţării.
Ei bine, eu cred că „proştii ştie”!

Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 16 septembrie 2009, in Curierul de Ramnic)

O poveste de plâns, cu poliţişti

Rău trebuie să stea lucrurile la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea: numai în ultimii doi ani, comisarul-şef de până în ianuarie 2008, Adrian Cazan, a fost demis, comisarul-şef Florian Marin a demisionat recent (şi Doamne fereşte să nu se confirme şi veştile proaste care circulă pe ici, pe colo), iar unul dintre adjuncţii de la comanda IPJ (cms. sef. Daniel Munteanu) a fost arestat pentru fapte de corupţie, la scurt timp după ce se pensionase „pe motive medicale”.

Acum, la mai puţin de o săptămână de concursul în urma căruia vom avea un nou comisar-şef, declaraţiile celor doi candidaţi la funcţia supremă în IPJ Vâlcea sunt de-a dreptul halucinante.
Cms. şef Sărdărescu (adjunct al lui Adrian Cazan, apoi al lui Florian Marin, per total din martie 2006 si până în prezent, iar acum comandant interimar):
„Voi face schimbări majore, reforme în statul de funcţii, în organigramă... voi încerca să aduc profesionalismul. În acest moment este foarte jos nivelul profesional al poliţiei vâlcene”
Păi dacă mai sunt atâtea de rezolvat doar pentru ca IPJ sa-si porneasca motoarele, sa intre in functiune, ce ne facem ... domnilor? Obligaţia către contribuabili când ne-o mai onorăm, dacă reforma ne ţine atât de încremeniţi în proiecte?
Având în vedere că „tradiţia” de dată mai recentă a Inspectoratului de Poliţie Vâlcea „impune” ca niciun comandant să nu stea în funcţie mai mult de doi ani - Domnule cms. şef Sărdărescu - ar trebui să vă grăbiţi cu „schimbările majore”, cu „reformele”, cu “aducerea profesionalismului” şi cu ridicarea nivelului profesional de-acolo, de „foarte jos” de unde e, că timpul zboară şi acuşi-acuşi se face 2011...
*
Dacă am tratat cu oarecare amuzament declaraţiile cms. şef Sărdărescu - pentru că ele, realmente, bine-dispun pe oricine care, în aproape 20 de ani, a auzit şapte comandaţi ai IPJ Vâlcea spunând că vor face reforme şi alte minuni asemănătoare - declaraţia cms. şef Neaţă ne-a lăsat în primă fază cu gura căscată, după care ne-a deprimat profund:
„Ştiu, din păcate, că acest concurs este organizat doar pentru cineva anume, ca acel cineva să câştige, dar eu sper ca, în ultimul ceas, acest concurs să fie unul echitabil pentru toţi candidaţii”.

Hmmm! - mi-am zis -, deci tot la fel a rămas şi la ei, la organu’ de ordine şi siguranţă publică. Nu s-a schimbat nimic în 20 de ani, aşa cum nu s-a schimbat nimic cam pe nicăieri în instituţiile publice şi în mentalităţile celor care le ţin în arendă ca pe moşii ori le păstoresc ca pe propriile turme de oi...
Trist, foarte trist, Domnu’ Neaţă! Sicer să fiu cu Dvs, dacă gândiţi aşa - şi, cu siguranţă, sunteţi îndreptăţit să o faceţi - nu înţeleg de ce vă mai complicaţi să daţi examen...

Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 10 septembrie 2009, in Curierul de Ramnic)

Un Emilian Frâncu rămas cu mâna întinsă, ca a regelui Lear

Mai e puţin şi în Organizaţia PNL Vâlcea vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte şi pentru structurile de conducere.
Pentru preşedinţie, din câte se aud şi se văd până acum, se vor confrunta pe viaţă şi mai ales pe moarte senatorul Emilian Frâncu, liderul în exerciţiu, şi deputatul Cristian Buican, şalanger.
Da, mai ales pe moarte pare confruntarea, în preludiul căreia nu doar spaţiul tipografic şi cel audiovizual vâlcean, dar inclusiv mediul virtual (mondial, evident) suportă multe. De cinci zile, de pildă, Internetul oferă cui vrea să vadă (şi se descurcă în a căuta) un filmuleţ de 22 de secunde, cu care se speră ca senatorului Frâncu să-i fie tăiat definitiv apetitul de a mai candida la preşedinţia partidului. Ce vedem în film? Vedem un Emilian Frâncu tânăr şi neliniştit, cu mustaţă şi mult păr (pe cap, nu vă gândiţi la prostii!) negru ca pana corbului, dând indicaţii unei „dansatoare” şi cameramanului care filmează. Dansatoarea pare să susţină o probă de lucru şi e atât de lascivă şi de grăbită să urmeze preţioasele indicaţii, încât te aştepţi din moment în moment să-i sară lui Emilian Frâncu nu doar în braţe, ci să i se înfigă direct în cap, ca o căpuşă! Nu-i sare însă nici în braţe nici în cap, pentru că filmuleţul se termină abrupt, lăsându-ne pe ecran un Emilian Frâncu „cu mâna întinsă, ca a regelui Lear”. Asta e tot, însă numai deocamdată, probabil.
*
Contestatarii lui Emilian Frâncu nu-i reproşează, aşadar, liderului că a încercat să învingă PSD (într-o oarecare măsură a şi reuşit), cu armele acestuia: „miliarde aduse pentru judeţ...”, nu ştiu câte sute sau mii de întrebări, interpelări, declaraţii politice (asemeni celor ale lui Aurel Vlădoiu), promisiuni peste promisiuni, făcute cu ocazia pupăturilor inutile aplicate pe obrajii uscaţi de suferinţă ai tuturor bătrânicilor de pe coclaurii judeţului, politizarea inutilă a evenimentelor sociale, culturale, până şi a sfintelor slujbe religioase din te miri ce cătun atârnat în vârf de deal sau munte ori pierdut prin sudul sărac şi crunt oropsit al Vâlcii... nu-i reproşează, mai ales, că în niciuna din campaniile electorale de până acum şi, în general, în niciuna din miile sale de activităţi şi de intervenţii în media, în public şi cu atât mai puţin în Parlament, nu a promovat şi nu a susţinut aproape în niciun fel adevăratele principii ale liberalismului, nu a propus şi nu a aplicat măsuri liberale, singurele în măsură să scoată judeţul Vâlcea şi România din criza profundă în care se zbat ... că nu a promovat meritocraţia şi s-a înconjurat de „prieteni” care nici măcar prieteni nu-i sunt şi îi înfig cuţitul în spate fără nici cea mai mică remuşcare...

Din aceste motive - şi din multe altele, nu doar pentru că e mai bine să pari învins acolo unde victoria e păgubitoare - dacă aş fi în locul lui Emilian Frâncu m-aş gândi serios să nu mai candidez, adică să fiu liberal autentic şi atât, nu preşedinte peste o organizaţie tot atât de liberală precum e cea a PSD sau a PD-L (sau şi mai puţin liberală de atât).

Asta în ce-l priveşte pe Emilian Frâncu, pentru că în privinţa lui Cristian Buican, lucrurile sunt si mai clare: pe scurt, dacă aş fi Cristian Buican, nici prin cap nu mi-ar trece să candidez la preşedinţia unei organizaţii cum e PNL Vâlcea, când n-am niciun fel de argumente (doctrinare - nici atât, nici măcar cât Emilian Frâncu!) şi vreau să fiu preşedinte ca să mă bat ulterior cu Ion Cîlea pe sărăcia de buget al judeţului, să-mi mulţumesc cumva susţinătorii...

Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 8 septembrie 2009, in Curierul de Ramnic)

marți, 13 octombrie 2009

Ţopul Fiţelor Obscene

Revoltat de ultimele smiorcăieli televizate ale preşedintelui României, mă pregăteam să scriu, ieri, că mi-aş dori ca viitorul număr „1” în Stat să nu mai fie o „păsărică-plânge” (când trebuie şi când nu trebuie). Vream să subliniez că poate aş (mai) înţelege un lider care se emoţionează când şi când (la Memorialul Sighet, de exemplu, ori la un viitor muzeu al genocidului săvârşit împotriva poporului român de către conducătorii lui), însă nici în astfel de „situaţii izolate” n-aş accepta, în ruptul capului, ca „emoţiile” să constea în lacrimi precum cele din sceneta „Dragă Stolo...” şi din tragedia medievală care a urmat.

În fine, să revin la caprele noastre, pentru că şi de capre va fi vorba în continuare.
Deşi ştiam că la sfârşitul săptămânii trecute a fost organizat Topul Firmelor Vâlcene şi, ieri după prânz, vedeam şi la Vâlcea 1 că pe ecran scrie tot Topul Firmelor Vâlcene, am avut impresia că am butonat greşit şi am nimerit la repetiţia unor „animatoare” dintr-o discotecă de fiţe: mai multe pipiţe şi în special una foarte stridentă şi vulgară behăiau ca din gură de şarpe într-un soi de „cor” cât se poate de relativ: „liberă la mareeee, stau cu tine la soareee, ne iubim pe nisipul fierbinte, nu mai sunt o fată cuminteee”.
În timp ce ţipa de parcă era jupuită de vie, capra de care vă spun se fâţâia obscen, fără niciun rost şi niciun ritm - ce mai, făcea ca toţi dracii, de parcă era posedată. Ca şi cum nu fusese suficient, la un moment dat a venit la masa principalilor oficiali prezenţi la eveniment şi le-a expus direct pe masă piciorul drept (era să adaug „din spate”). Atunci - mai mult decât când mi-am imaginat ce văd şi ce cred mesenii-spectatori - am avut senzaţia că pipiţa s-a abţinut în ultimul moment să nu se urce de tot pe masă şi să nu-şi azvârle de pe ea, cu infinită scârbă, puţinii centimetri pătraţi de textile. Ca are o indelungă practică in astfel de trebuşoare s-a vazut de la o poştă...
În fine, a terminat cum a terminat, încercând apoi, jalnic, să convingă onorabila asistenţă să reia împreună „refrenul” (asta ne mai lipsea!) şi adăugând, tristă şi flască de data asta: „melodia a împlinit 10 ani ...e de când eram atâtica...”

*
Întrucât ştiu că la Topul Firmelor Vâlcene - pe lângă mulţi îndrăgostiţi de manele, de subcultură şi de mediocritate, în general - s-au aflat şi oameni (de afaceri sau nu) care au gusturi rafinate, au şi preocupări culturale, mai merg şi pe la bibliotecă, şi la teatru, la un concert, la un muzeu, apreciază show-urile de calitate şi nu socializează doar în baruri în care sorb din priviri chiloţii (mă rog, zona...) unor „artiste”, încerc un experiment inedit:
Doamnelor, Domnilor, aţi fost - la festivitatea de premiere a firmelor vâlcene de top - câteva zeci, poate peste o sută de oameni care mă cunoaşteţi personal. Deşi nu frecventăm aceleaşi cercuri şi nu avem preocupări comune, ne întâlnim, totuşi, când şi când, cu diverse prilejuri. Vă rog mult de tot - şi promit să nu spun nimănui care v-ar putea cere socoteală, într-un fel sau altul, că huliţi - mărturisiţi-mi şi mie cum v-aţi simţit, ca spectatori, în ipostaza sus-menţionată?
Cum s-a putut ca, pentru nişte oameni bogaţi şi foarte bogaţi (unii, inclusiv spiritual), să fie organizată o festivitate cu un show ca pentru adolescenţi mediocri - chiulangii de la şcoala care „scoate tâmpiţi” - sau ca pentru beţivii de la „Pufoaica ruptă”?


Valentin Smedescu

miercuri, 2 septembrie 2009

S-a infiltrat Presedintele in varful sistemului ticalosit, sa-l distruga?

De mai multa vreme, nu-mi da pace o mare dilema: da’ daca presedintele Traian Basescu face, totusi, bine ceea ce face? Daca si-a dat seama, inaintea multora, ca singura cale de a invinge sistemul ticalosit e sa se infiltreze personal in varful Puterii, de unde, sistematic, sa faca tot ce-i sta in puteri pentru a distruge orice ramasita de FSN? Adica sa-i compromita, unul cate unul, atat pe ministrii si liderii marcanti ai PSD, cat si pe ministrii si liderii PD-L, realizand ca doar fara ei - politicienii compromisi - aceasta tara ar mai putea avea o mica sansa?

Daca aparenta sustinere, pana-n panzele albe (ma rog, uneori culorile sunt foarte tipatoare) a Elenei Udrea nu e si ea tot la fel, „de sanchi”?, doar sa si-o ia Doamna Ministru in cap, de buna profesionista ce e, sa-i sfideze si sa-i ridiculizeze pe toti laolalta, indiferent ca unul (unii) o crucifica simultan cu altul (altii) care o aburca, sus, pe cal ori pe piedestalul pe care scrie Zarzarica-Zarzarea? (apropo de cea din urma ipostaza: l-am vazut azi la TV pe bietul deputat Ioan Oltean, om in varsta si altminteri serios, cum se facea „pres”, „ghiocel”, „sclavete” si tot ce mai vreti, in incercarea disperata de a convinge ca Doamna Ministru Udrea a fost la Comisie, Doamna Ministru a prezentat documentele solicitate, Doamna Ministru a raspuns la toate intrebarile - lui „Organ”, evident).

Gandul ca, in ceea ce priveste strategia prezidentiala ultra-secreta, lucrurile stau chiar asa cum am sintetizat mai sus nu imi da pace aproape nicio clipa: ma gandesc mereu ca toate-s mult prea grave, prea ilogice si imposibil de acceptat, daca n-ar sta asa cum banuiesc eu. Alta nu se poate!
Dar daca, totusi, nu e asa, si dilema mea nu e nici pe departe apropiata de realitate, adica presedintelele nu are nimic sfant (nici el personal, nici prin preajma)?

Ei bine, si in aceasta situatie de nedorit, tot are o scapare: ne mai poate trage o minciunoaie, ultima, spunandu-ne ca asa a vrut, de fapt, sa-i compromita pe toti, ca prea erau ticalosi si haini.
Culmea e ca dovezile profesionalismului si temeiniciei cu care a lucrat la demascarea tovarasilor de ambarcatiune se vad cu ochiul liber, de la o leghe marina...

Valentin Smedescu

joi, 27 august 2009

„Cu multa scarba si vointa nationala"

V-ati fi gandit – pana in 2004, si chiar mai incoace – ca poate veni o vreme cand se va depasi tot ce se imaginase si se pusese in opera pana mai antart, in materie de proasta guvernare, „tunuri”, „tepe”, coruptie, devalizari ale economiei nationale si ale bugetului public ...in materie de populism, de mitocanie, de mahala, de periferie si de manelism politic si social, care sa cangreneze pana si „inima” fiintei noastre nationale? De activism politic metamorfozat intr-o generalizata cardasie a celor mai nocive intovarasiri – cele ce impun Statului nu mai conteze - care ucid cu teribila eficacitate ultimele rezistente ale principiilor, ale patriotismului, ale profesionalismului, ale meritocratiei, pana si ultimele resurse de a spera?

Eu, unul, recunosc sincer ca nu m-as fi gandit ca se poate si mai rau decat „inainte”: am luat o leapsa, o „teapa”, de o s-o tin minte cate zile imi va mai fi dat sa traiesc. Nu voi putea uita nicicand si intodeauna imi voi aminti – „cu multa scarba si vointa nationala”, cum le „incuraja” profesorul meu de istorie din liceu, domnul Mihail Voiculescu, pe loazele notate cu 5 – de toapele ajunse azi in varful piramidei sociale, de la care o natie intreaga a ajuns sa astepte nu o viata mai buna, ci dovezi cat mai dese si mai profunde de tupeu, de fite, de prostitutie politica si de prostie in cea mai nativa stare de agregare.

Tot „cu multa scarba si vointa nationala” imi voi aminti mereu si de oameni pe care i-am perceput initial ca pe (mari) barbati politici, pentru ca astazi sa mi se devoaleze, de la o zi la alta, in tot mercantilismul, in toata goliciunea, nemernicia, ticalosia si micimea lor intelectuala, umana si – fatal pentru noi - politica...

Valentin Smedescu

duminică, 16 august 2009

Fiecare nou-nascut sa-si primeasca pensioara o data cu prima gura de oxigen din aerul patriei

De acord: in majoritate absoluta, ministerele si celalalte institutii ale administratiilor centrale, ca si institutiile administratiilor locale, in frunte cu primariile, consiliile judetene si prefecturile sunt supra-dimensionate in privinta organigramelor, au (si) personal incompetent, "nereformabil" pe ici pe colo, in fine, au multe, multe probleme. Au, mai exact, "pachetele" intregi de "problemute" - cum zicea un clasic in viata de dupa alt semi-analfabet celebru - iar "pachetele salariale" nu sunt deloc "atractive" pentru majoritate (mai degraba-s sfidator de mici, atractive fiind doar pentru o minoritate cu proptele politice).

Pe de alta parte, mediul privat a disponibilizat si disponibilizeaza in nestire, acumuleaza lungi luni in care salariile nu se platesc ori se platesc diminuate si nu se mai intrevede nicio luminita, la capatului niciunui tunel (poate doar una mica-mica, imposibil de apreciat ca distanta, care se apropie cu viteza si suiera lung, lugubru). Oare unde ar putea sa lucreze viitorii fosti salariati de administratii locale, care vor fi dispobibilizati?

In fine, tot mai putini salariati sustin practic un numar tot mai mare de pensionari (e drept, acu' nu mai pot sustine singuri, e nevoie sa puna si FMI umarul), dar asta chiar nu pare sa mai ingrijoreze pe nimeni, desi - pastrand ritmul actual - ma astept ca din anii 2030 incolo sa fim toti la pensie, sa nu mai avem nici picior de salariat si fiecare nou-nascut sa-si primeasca pensioara o data cu prima gura de oxigen din aerul patriei.
Probabil intr-acolo se indreapta Statul roman, care deja ia cu o caracatita de mani si nu le mai intinde cetatenilor sai nici macar un degetel, fie si mijlociul...

Valentin Smedescu