Probabil v-aţi întrebat, ca mulţi alţii (printre care şi eu), până când îi va mai ţine lui Traian Băsescu farsa pe care le-o joacă şi ne-o joacă tuturor, membri sau nemembri PD-L. Dilema era, aşadar, „până când”, şi nu „dacă”.
În seara de 22 noiembrie, când s-au anunţat rezultatele exit-pol-urilor, m-am gândit imediat la ceea ce va urma. Ca de fiecare dată, întâi şi-ntâi am pornit nu de la cele mai mari probabilităţi, ci de la ceea ce cred eu că ar trebui să se întâmple în continuare. M-am gândit, mai întâi de toate, ce aş face în locul lui Crin Antonescu (pe care tocmai îl votasem), din poziţia de ocupant al locului III al confruntării electorale. Mi-am găsit repede răspunsul: mi-aş duce iniţiativa până la capăt, impunându-i PSD să-şi respecte angajamentul de susţinere ca premier a lui Klaus Johannis de-adevăratelea, adică şi dincolo de 6 decembrie.
Era şi este cea mai bună iniţiativă şi măsură pe termen scurt, iar ca ea să devină una pe termen lung, nu depinde de cât de multe hachiţe are şi poate avea de-acum fostul preşedinte Traian Băsescu.
Vor exista, desigur, mulţi (liberali sau nu) care - ca nişte false fecioare neprihănite - vor sări de funduleţ în sus: „cum să-l votăm pe Geoană?”, „se răsucesc brătienii în mormânt!” etc. etc., dar asta nu înseamnă nici pe departe că modul în care liderul PNL a jucat şansa partidului său nu este una cât se poate onestă, în favoarea interesului naţional şi, mai mult, chiar că nu e una care va face istorie. Cu voia dvs., o să zăbovesc puţin doar asupra interesului naţional, care, în acest moment, reclamă o altă majoritate, un alt preşedinte decât Traian Băsescu, un alt premier decât Emil Boc şi un alt candidat la demnitatea de prim-ministru decât Lucian Croitoru ori Liviu Negoiţă.
Cum majoritatea există, cum candidatul la funcţia de premier susţinut de majoritate există, mai e nevoie doar de un preşedinte care să nu le pună beţe-n roate tuturor şi să nu sfideze interesul naţional în cel mai ticălos mod cu putinţă, clamând că luptă tocmai în favoarea lui (iertată-mi fie comparaţia, nu e nicio aluzie: e exact ca-n situaţia în care hoţul strigă hoţii!”)
După mine, farsa pe care ne-a jucat-o Traian Băsescu se apropie de final: nu văd cum şi prin ce mijloace ne mai poate convinge, mai poate convinge „majoritatea poporului” pe care îl tot invocă.
Dincolo de aiureli că în spatele său stau Ion Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie etc., interesul naţional impune ca Mircea Geoană să fie votat de majoritate şi n-am nicio îndoială că nu se va întâmpla astfel.
În eventualitatea că se răzgândeşte „în cinci minute” şi nu mai pleacă pe mare, cum a promis, preşedintelui care tocmai îşi încheie mandatul îi mai rămâne o „şansă”: să candideze din nou la preşedinţia PD-L, să-şi crească partidul până obţine sufragiile a peste 50% din electorat ori coagulează o coaliţie parlamentară majoritară, aşa cum impun minimele reguli ale democraţiei. Ale democraţiei autentice, nu ale celei existente doar în simţămintele domniei sale...
duminică, 3 ianuarie 2010
Scurt tratat de ticăloşie şi prostie duse la extrem
Când scriu (puţin după mijlocul zilei de 22 noiembrie), mai sunt multe ore până la închiderea urnelor de vot. Nu ştiu, prin urmare, în ce măsură va fi viciat cel mai important exerciţiu electoral din ultimii 20 de ani. Probabil că, la ora când citiţi aceste rânduri, avem un rezultat parţial apropiat de cel final şi, îndrăznesc eu să sper, ceea ce se (va) obţine prin fraude electorale va fi surclasat de prezenţă numeroasă la vot a alegătorilor de bună credinţă, şi nu a celor momiţi din faţă cu zăhărelul ori mânaţi de la spate cu gârbaciul.
I-aţi văzut pe „turiştii” care au luat cu asalt secţiile speciale din Gara de Nord, dar şi din localităţi unde nu există nici cale ferată, nici artere rutiere importante, nici obiective turistice, nici măcar mânăstiri, ci doar sărăcie cât vezi cu ochii? Cum vi se par? Aşa-i că se vede pe chipurile lor inteligente (şi reiese şi din vocabular) cât sunt de preocupaţi să-şi voteze viitorul? Să îşi aleagă preşedintele? Să parcurgă zeci şi sute de kilometri, apoi să stea ore în şir la cozi, pentru a reuşi să pună în sfârşit ştampila unde trebuie?
*
Îndatoriri de serviciu m-au purtat în week-end-ul trecut prin Vâlcea rurală, ocazie cu care am aflat noi lucruri interesante cu privire la „mercurialul” votului şi al campaniei electorale, în general. Într-o localitate cu pretenţii urbane, am fost rugat să-mi mut maşina din faţa primăriei pentru că încurca dificilele manevre de parcare a unui TIR lung cât o zi de post, plin cu zahăr şi făină de culoarea portocalei, de-mpărţit ca „ajutoare”. În câteva localităţi, elevii transportaţi cu microbuzele şcolare au primit din mâna şoferilor şi a altor tovarăşi frumoase caiete dictando, în pungă portocalie, cu sigla PD-L. Sâmbătă dimineaţa, pe la ora 9.20 (deci după ce campania se încheiase), nişte oameni foarte harnici întindeau de zor bannere ...nici nu vă mai spun în favoarea cui, că bănuiţi. Însă cea mai „plăcută” surpriză am avut-o într-o comună cu peste 4.500 de locuitori, unde li s-au împărţit sătenilor nu mai puţin de 3.000 de saci cu tărâţe, sute de perechi de cizme de cauciuc şi o mare cantitate de tablă (asta a putut, asta a dat «sponsoru’»; ceea ce e de-a dreptul amuzant e că „a dat” pentru pentru triumful „portocalismului”, însă unde nu trebuie, adică într-o comună unde sunt sigur că nobilele idealuri ale pesedismului roşu nu vor fi întinate prea curând; pentru turul II, cică sunt pregătite încă trei TIR-uri cu tărâţe, tablă şi cizme).
*
Mă întreb:
1. cât de ticălos să fii, ca om şi cu atât mai mult ca lider politic, încât să încerci să influenţezi alegerile bazându-te pe naivitatea unor oameni săraci, dezorientaţi, speriaţi, neiformaţi (chiar inculţi), care ar trebui să aştepte de la tine cu totul şi cu totul altceva (nici ei nu ştiu ce ar trebui să aştepte, însă asta e altă discuţie)?
2. cât de mic vizionar şi cât de prost strateg trebuie să fii, încât să te amăgeşti că poţi câştiga prin fraudă - împotriva unei voinţe naţionale mai evidentă parcă decât oricând - nişte alegeri de importanţă capitală nu pentru progres, ci pentru revenirea la normalitate?
(Curierul de Ramnic, 23 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/scurt-tratat-de-ticalosie-si-prostie-duse-la-extrem-26336/2009-11-23)
I-aţi văzut pe „turiştii” care au luat cu asalt secţiile speciale din Gara de Nord, dar şi din localităţi unde nu există nici cale ferată, nici artere rutiere importante, nici obiective turistice, nici măcar mânăstiri, ci doar sărăcie cât vezi cu ochii? Cum vi se par? Aşa-i că se vede pe chipurile lor inteligente (şi reiese şi din vocabular) cât sunt de preocupaţi să-şi voteze viitorul? Să îşi aleagă preşedintele? Să parcurgă zeci şi sute de kilometri, apoi să stea ore în şir la cozi, pentru a reuşi să pună în sfârşit ştampila unde trebuie?
*
Îndatoriri de serviciu m-au purtat în week-end-ul trecut prin Vâlcea rurală, ocazie cu care am aflat noi lucruri interesante cu privire la „mercurialul” votului şi al campaniei electorale, în general. Într-o localitate cu pretenţii urbane, am fost rugat să-mi mut maşina din faţa primăriei pentru că încurca dificilele manevre de parcare a unui TIR lung cât o zi de post, plin cu zahăr şi făină de culoarea portocalei, de-mpărţit ca „ajutoare”. În câteva localităţi, elevii transportaţi cu microbuzele şcolare au primit din mâna şoferilor şi a altor tovarăşi frumoase caiete dictando, în pungă portocalie, cu sigla PD-L. Sâmbătă dimineaţa, pe la ora 9.20 (deci după ce campania se încheiase), nişte oameni foarte harnici întindeau de zor bannere ...nici nu vă mai spun în favoarea cui, că bănuiţi. Însă cea mai „plăcută” surpriză am avut-o într-o comună cu peste 4.500 de locuitori, unde li s-au împărţit sătenilor nu mai puţin de 3.000 de saci cu tărâţe, sute de perechi de cizme de cauciuc şi o mare cantitate de tablă (asta a putut, asta a dat «sponsoru’»; ceea ce e de-a dreptul amuzant e că „a dat” pentru pentru triumful „portocalismului”, însă unde nu trebuie, adică într-o comună unde sunt sigur că nobilele idealuri ale pesedismului roşu nu vor fi întinate prea curând; pentru turul II, cică sunt pregătite încă trei TIR-uri cu tărâţe, tablă şi cizme).
*
Mă întreb:
1. cât de ticălos să fii, ca om şi cu atât mai mult ca lider politic, încât să încerci să influenţezi alegerile bazându-te pe naivitatea unor oameni săraci, dezorientaţi, speriaţi, neiformaţi (chiar inculţi), care ar trebui să aştepte de la tine cu totul şi cu totul altceva (nici ei nu ştiu ce ar trebui să aştepte, însă asta e altă discuţie)?
2. cât de mic vizionar şi cât de prost strateg trebuie să fii, încât să te amăgeşti că poţi câştiga prin fraudă - împotriva unei voinţe naţionale mai evidentă parcă decât oricând - nişte alegeri de importanţă capitală nu pentru progres, ci pentru revenirea la normalitate?
(Curierul de Ramnic, 23 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/scurt-tratat-de-ticalosie-si-prostie-duse-la-extrem-26336/2009-11-23)
Mi-a scris Traian Basescu
N-am mai primit de mulţi ani o scrisoare (poşta electronică, deh!) şi chiar mă gândeam, recent, că probabil n-o să mai primesc niciodată rânduri scrise pe o hârtie, care, pusă în plic, să-mi ajungă acasă. Cu atât mai puţin prin curier special.
Ei bine, aseară s-a întâmplat minunea, am primit o scrisoare şi nu orice scrisoare: mi-a scris Traian Băsescu însuşi!
Să nu vă imaginaţi că ne cunoşteam, cumva! Nu! Mi-a scris aşa, fără să mă cunoască, doar pentru că - probabil - a simţit nevoia să-şi deschidă sufletul în faţa mea (i-o fi spus cineva că sunt un bun ascultător). Nu mi s-a adresat pe numele mic, nici măcar pe numele de familie (am dedus că încă nu suntem chiar aşa familiari, ba chiar - acum pot recunoaşte - am răsuflat uşurat că, în context, nu mi-a făcut nicio încadrare profesională legată de ...sfincter). A început cu protocolarul „Dragi români” (cred că ne consideră dragi români pe mine şi pe soţie - fiica e la facultate, poate îi scrie acolo; m-aş mira, însă, să ne îndrăgească atât de mult, încât să ne scrie doar nouă). În fine, după formula de adresare, Traian Băsescu scrie:
„Mi-aţi fost alături de-a lungul întregului meu mandat şi vă asigur că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru binele românilor şi pentru progresul acestei ţări. Dacă mă uit în urmă, pot spune că România s-a schimbat în bine. Dar nu atât de mult şi de repede cât ne-am fi dorit. Ştiu că încă nu trăiţi bine, aşa cum meritaţi. O parte din responsabilitate îmi aparţine. Este adevărat că nu am reuşit să fac tot ce mi-am propus, că am şi greşit uneori. Dar am învăţat din greşeli.
Vă sunt recunoscător că aţi fost alături de mine atunci când Parlamentul a încercat să mă suspende fiindcă am îndrăznit să critic o clasă politică nereformată şi coruptă. Fără sprijinul vostru, nu aş fi avut puterea să ţin piept, în ultimii cinci ani, acelor instituţii ale statului sau acelor politicieni care au încercat să blocheze reforme esenţiale pentru modernizarea Romaniei”
Mai spre final, pe un ton neutru - aşa cum îi să bine preşedintelului României, Traian Băsescu mă anunţă amical că se numără printre candidaţii la alegerile prezidenţiale de duminică, ocazie cu care el organizează şi un referendum în care mă îndeamnă să spun „Da!” pentru reducerea numărului de parlamentari şi pentru parlament unicameral. Îmi mai sugerează Traian Băsescu că asta va duce la „un Parlament al bunului simţ”, altfel decât cel care a demis Guvernul Boc, „pentru că voia să taie pensiile privilegiate”.
Deşi semnătura de pe scrisoare pare originală, vă spun sincer că eu nu cred că cel ce mi-a scris e adevăratul Traian Băsescu; e mai degrabă un răufăcător, care vrea să-l înfunde pe preşedinte şi mai rău decât s-a înfundat singur. De ce spun asta? Simplu: pentru că nu cred că un om precum preşedintele României, prezumat a fi în deplinătatea facultăţilor mintale, îşi poate pune semnătura pe o scrisoare precum cea pe care am primit-o eu. Că dacă e aşa, şi el chiar a semnat o hârtie în care scrie că „România s-a schimbat în bine” în timpul mandatului său de cinci ani, avem o situaţie critică: şeful Statului român de acum - aidoma şefului Statului de dinainte de ’89 - e, oficial, în totală opoziţie cu majoritatea covârşitoare a poporului său, ceea ce nu numai că nu îi asigură un nou mandat de preşedinte, dar va conduce la o ejectare cât se poate de urâtă din scena politică şi publică a României.
(Curierul de Ramnic, 19 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/mi-a-scris-traian-basescu-26280/2009-11-19)
Ei bine, aseară s-a întâmplat minunea, am primit o scrisoare şi nu orice scrisoare: mi-a scris Traian Băsescu însuşi!
Să nu vă imaginaţi că ne cunoşteam, cumva! Nu! Mi-a scris aşa, fără să mă cunoască, doar pentru că - probabil - a simţit nevoia să-şi deschidă sufletul în faţa mea (i-o fi spus cineva că sunt un bun ascultător). Nu mi s-a adresat pe numele mic, nici măcar pe numele de familie (am dedus că încă nu suntem chiar aşa familiari, ba chiar - acum pot recunoaşte - am răsuflat uşurat că, în context, nu mi-a făcut nicio încadrare profesională legată de ...sfincter). A început cu protocolarul „Dragi români” (cred că ne consideră dragi români pe mine şi pe soţie - fiica e la facultate, poate îi scrie acolo; m-aş mira, însă, să ne îndrăgească atât de mult, încât să ne scrie doar nouă). În fine, după formula de adresare, Traian Băsescu scrie:
„Mi-aţi fost alături de-a lungul întregului meu mandat şi vă asigur că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru binele românilor şi pentru progresul acestei ţări. Dacă mă uit în urmă, pot spune că România s-a schimbat în bine. Dar nu atât de mult şi de repede cât ne-am fi dorit. Ştiu că încă nu trăiţi bine, aşa cum meritaţi. O parte din responsabilitate îmi aparţine. Este adevărat că nu am reuşit să fac tot ce mi-am propus, că am şi greşit uneori. Dar am învăţat din greşeli.
Vă sunt recunoscător că aţi fost alături de mine atunci când Parlamentul a încercat să mă suspende fiindcă am îndrăznit să critic o clasă politică nereformată şi coruptă. Fără sprijinul vostru, nu aş fi avut puterea să ţin piept, în ultimii cinci ani, acelor instituţii ale statului sau acelor politicieni care au încercat să blocheze reforme esenţiale pentru modernizarea Romaniei”
Mai spre final, pe un ton neutru - aşa cum îi să bine preşedintelului României, Traian Băsescu mă anunţă amical că se numără printre candidaţii la alegerile prezidenţiale de duminică, ocazie cu care el organizează şi un referendum în care mă îndeamnă să spun „Da!” pentru reducerea numărului de parlamentari şi pentru parlament unicameral. Îmi mai sugerează Traian Băsescu că asta va duce la „un Parlament al bunului simţ”, altfel decât cel care a demis Guvernul Boc, „pentru că voia să taie pensiile privilegiate”.
Deşi semnătura de pe scrisoare pare originală, vă spun sincer că eu nu cred că cel ce mi-a scris e adevăratul Traian Băsescu; e mai degrabă un răufăcător, care vrea să-l înfunde pe preşedinte şi mai rău decât s-a înfundat singur. De ce spun asta? Simplu: pentru că nu cred că un om precum preşedintele României, prezumat a fi în deplinătatea facultăţilor mintale, îşi poate pune semnătura pe o scrisoare precum cea pe care am primit-o eu. Că dacă e aşa, şi el chiar a semnat o hârtie în care scrie că „România s-a schimbat în bine” în timpul mandatului său de cinci ani, avem o situaţie critică: şeful Statului român de acum - aidoma şefului Statului de dinainte de ’89 - e, oficial, în totală opoziţie cu majoritatea covârşitoare a poporului său, ceea ce nu numai că nu îi asigură un nou mandat de preşedinte, dar va conduce la o ejectare cât se poate de urâtă din scena politică şi publică a României.
(Curierul de Ramnic, 19 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/mi-a-scris-traian-basescu-26280/2009-11-19)
Comisarul-şef al Poliţiei, ca o păpuşă gonflabilă
Sub titlul „O poveste de plâns, cu poliţişti”, scriam în această rubrică, în data de 10 septembrie a.c.:
„Rău trebuie să stea lucrurile la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea: numai în ultimii doi ani, comisarul-şef de până în ianuarie 2008, Adrian Cazan, a fost demis, comisarul-şef Florian Marin a demisionat recent (şi Doamne fereşte să nu se confirme şi veştile proaste care circulă pe ici, pe colo), iar unul dintre adjuncţii de la comanda IPJ (cms. sef. Daniel Munteanu) a fost arestat pentru fapte de corupţie, la scurt timp după ce se pensionase «pe motive medicale»”. În 17 septembrie, exact cu o lună în urmă faţă de ziua când scriu acum, mai ziceam:
„Cum s-o fi întâmplat de a ajuns şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie un om precum Nicolae Sărdărescu?
Să fi fost liderii politici şi administrativi ai judeţului şi ai municipiului Râmnicu-Vâlcea atât de ocupaţi cu campania electorală şi cu propriile trebuşoare de partid, încât să nu mai fi avut vreme să lupte pentru a-şi impune proprii oameni?
Să fi fost oamenii de afaceri atât de ocupaţi cu criza, încât - nici ei - să nu-şi fi găsit măcar o seară în care „să negocieze" ca la tarabă şi cu cine trebuie numirea altui comisar-şef la IPJ?
Să nu (mai) fi avut capii lumii interlope chiar niciun cuvânt de spus în această ultimă ascensiune în importanta funcţie sus-menţionată?
Habar nu am care este răspunsul la întrebările de mai sus şi întrucât - cum, necum - Nicolae Sărdărescu şi-a luat deja funcţia în primire, consider mai important să privim spre viitor, nu spre trecut. Înainte de concurs, noul şef al IPJ Vâlcea a făcut nişte declaraţii pe care le-am publicat şi noi şi nu am ratat ocazia de a le sublinia gravitatea. Nicolae Sărdărescu susţinea că va aduce autoritate şi disciplină în rândul Poliţiei vâlcene: «Sunt două elemente care au lipsit în anumite momente la poliţia din Vâlcea. Voi face schimbări majore, reforme în statul de funcţii, în organigramă. Nu intră în calculele mele o restructurare, dar vreau să spun că voi încerca să aduc profesionalismul. În acest moment este foarte jos nivelul profesional al poliţiei vâlcene...»”
*
De ieri după-amiază, Nicolae Sărdărescu nu mai este şeful IPJ. A fost schimbat în cel mai pur stil stalinist cu putinţă - fără motive care ţin de activitatea lui profesională sau de modul cum a condus Poliţia vâlceană vreme de 30 de zile, cât i-a fost şef. S-ar putea glosa la nesfârşit în legătură cu această schimbare, însă e inutil şi, în plus, nicio explicaţie nu este şi nu va fi destul de convingătoare. Mă întreb doar aşa, retoric: oare cei care au hotărât schimbarea şefului IPJ cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale chiar ştiu ce fac? Chiar nu conştientizează că nu rezolvă nimic în acest fel şi că totul e în zadar? E pierdut?
Raportându-mă la mine, care mă consider un om normal şi n-aş accepta pentru nimic în lume, niciodată, să fiu „pus” în acest mod într-o funcţie, mă întreb, referitor la noul comisar-şef Eugen Neaţă: oare nu-şi dă seama că aşa cum a fost instalat în funcţie, tot aşa va fi şi „dezinstalat”, posibil în mai puţin de 30 de zile? de ce acceptă să fie folosit pe post de păpuşă, gonflabilă sau nu? doar pentru a satisface meschinele interese ale cuiva, indiferent cine e acela? sau are şi el „partea lui”?
(Curierul de Ramnic, 18 nov. 2009)
„Rău trebuie să stea lucrurile la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea: numai în ultimii doi ani, comisarul-şef de până în ianuarie 2008, Adrian Cazan, a fost demis, comisarul-şef Florian Marin a demisionat recent (şi Doamne fereşte să nu se confirme şi veştile proaste care circulă pe ici, pe colo), iar unul dintre adjuncţii de la comanda IPJ (cms. sef. Daniel Munteanu) a fost arestat pentru fapte de corupţie, la scurt timp după ce se pensionase «pe motive medicale»”. În 17 septembrie, exact cu o lună în urmă faţă de ziua când scriu acum, mai ziceam:
„Cum s-o fi întâmplat de a ajuns şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie un om precum Nicolae Sărdărescu?
Să fi fost liderii politici şi administrativi ai judeţului şi ai municipiului Râmnicu-Vâlcea atât de ocupaţi cu campania electorală şi cu propriile trebuşoare de partid, încât să nu mai fi avut vreme să lupte pentru a-şi impune proprii oameni?
Să fi fost oamenii de afaceri atât de ocupaţi cu criza, încât - nici ei - să nu-şi fi găsit măcar o seară în care „să negocieze" ca la tarabă şi cu cine trebuie numirea altui comisar-şef la IPJ?
Să nu (mai) fi avut capii lumii interlope chiar niciun cuvânt de spus în această ultimă ascensiune în importanta funcţie sus-menţionată?
Habar nu am care este răspunsul la întrebările de mai sus şi întrucât - cum, necum - Nicolae Sărdărescu şi-a luat deja funcţia în primire, consider mai important să privim spre viitor, nu spre trecut. Înainte de concurs, noul şef al IPJ Vâlcea a făcut nişte declaraţii pe care le-am publicat şi noi şi nu am ratat ocazia de a le sublinia gravitatea. Nicolae Sărdărescu susţinea că va aduce autoritate şi disciplină în rândul Poliţiei vâlcene: «Sunt două elemente care au lipsit în anumite momente la poliţia din Vâlcea. Voi face schimbări majore, reforme în statul de funcţii, în organigramă. Nu intră în calculele mele o restructurare, dar vreau să spun că voi încerca să aduc profesionalismul. În acest moment este foarte jos nivelul profesional al poliţiei vâlcene...»”
*
De ieri după-amiază, Nicolae Sărdărescu nu mai este şeful IPJ. A fost schimbat în cel mai pur stil stalinist cu putinţă - fără motive care ţin de activitatea lui profesională sau de modul cum a condus Poliţia vâlceană vreme de 30 de zile, cât i-a fost şef. S-ar putea glosa la nesfârşit în legătură cu această schimbare, însă e inutil şi, în plus, nicio explicaţie nu este şi nu va fi destul de convingătoare. Mă întreb doar aşa, retoric: oare cei care au hotărât schimbarea şefului IPJ cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale chiar ştiu ce fac? Chiar nu conştientizează că nu rezolvă nimic în acest fel şi că totul e în zadar? E pierdut?
Raportându-mă la mine, care mă consider un om normal şi n-aş accepta pentru nimic în lume, niciodată, să fiu „pus” în acest mod într-o funcţie, mă întreb, referitor la noul comisar-şef Eugen Neaţă: oare nu-şi dă seama că aşa cum a fost instalat în funcţie, tot aşa va fi şi „dezinstalat”, posibil în mai puţin de 30 de zile? de ce acceptă să fie folosit pe post de păpuşă, gonflabilă sau nu? doar pentru a satisface meschinele interese ale cuiva, indiferent cine e acela? sau are şi el „partea lui”?
(Curierul de Ramnic, 18 nov. 2009)
Veştile bune pentru Oltchim se amână până la noi ordine
„La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, a anunţat că în cursul acestei săptămâni, Comisia Europeană va aviza în mod oficial schema de ajutor de stat în favoarea societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. Este o veste extraordinară pentru salariaţii întreprinderii dar şi pentru locuitorii judeţului Vâlcea. Cel mai probabil, în cadrul mitingului de miercuri, 18 noiembrie 2009, din Râmnicu Vâlcea, preşedintele Traian Băsescu va anunţa în mod oficial că organismele europene au dat undă verde pentru acordarea ajutorului de stat pentru SC Oltchim SA. Deja, fabrica Ford România de la Craiova a primit săptămâna trecută un ajutor similar din partea Comsiei Europene.
În urmă cu două săptămâni, dosarul pentru garanţiile de stat pe care Guvernul vrea să le acorde noului lanţ petrochimic, compus din SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, SC Arpechim Piteşti SA şi SC Rafo Oneşti SA, a ajuns la Consiliul Concurenţei. Imediat, această instituţie guvernamentală a început consultările cu Ministerul Finanţelor Publice pe acest subiect. Cele trei întreprinderi intenţionează să contracteze credite bancare în valoare de 330 milioane de euro, statul urmând să garanteze aproximativ 80% din această sumă, respectiv 264 milioane de euro.” *
Veştile optimiste de mai sus au fost publicate, ieri, de un confrate de breaslă. M-am bucurat când le-am citit şi mi-am zis ceva în genul: bine că s-a rezolvat, mai bine mai târziu, decât niciodată, bine că sunt şanse ca „Oltchim să lucreze în plin din noiembrie” etc. etc. Pe tot parcursul zilei, am fost atât de optimist că la Oltchim va fi bine, încât nici nu vă pot povesti.
Spre seară, însă, a venit vestea amară că preşedintele Traian Băsescu nu mai vine la mitingul PD-L de mâine. Piei, drace! - m-am înnegrit de supărare, la gândul că nenorocirea e de neevitat de-acum încolo: dacă preşedintele nu mai vine, este logic că nu mai are cum anunţa, iar, vesel: „Comisia Europeană va aviza în mod oficial schema de ajutor de stat în favoarea societăţii Oltchim SA”.
O astfel de veste nu se anunţă aşa, oricum, de la distanţă - cum ar putea crede, de pildă, vreun chimist de pe Platformă - ci trebuie neapărat strigată în faţa unei mulţimi dezlănţuite, cu nările fremătânde, fericită că trăieşte bine şi i se urează să trăiască şi mai bine de atât, excitată la maximum că cineva, acolo sus, veghează la multe, şi în primul rând veghează vigilent ca minele de sare să nu intre pe mâinile Motanului Felix, de profesie mogul...
P.S.: că o veste proastă nu vine niciodată singură, mi s-a mai confirmat o dată: în cazul în care ajutorul de stat va fi aprobat de către Comisia Europeană, întregului „lanţ petrochimic Oltchim-Arpechim-Rafo Oneşti” ar urma să i se garanteze 80% din 330 mil. euro, adică 264 mil. euro. Cum se va pune pe picioare noul business de succes al statului român, cu garanţii în valoare de doar 264 mil. euro, când numai pierderile Oltchim sunt de 418 mil. euro???
(Curierul de Ramnic, 17 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/vestile-bune-pentru-oltchim-se-amana-pana-la-noi-ordine-26229/2009-11-17)
În urmă cu două săptămâni, dosarul pentru garanţiile de stat pe care Guvernul vrea să le acorde noului lanţ petrochimic, compus din SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, SC Arpechim Piteşti SA şi SC Rafo Oneşti SA, a ajuns la Consiliul Concurenţei. Imediat, această instituţie guvernamentală a început consultările cu Ministerul Finanţelor Publice pe acest subiect. Cele trei întreprinderi intenţionează să contracteze credite bancare în valoare de 330 milioane de euro, statul urmând să garanteze aproximativ 80% din această sumă, respectiv 264 milioane de euro.” *
Veştile optimiste de mai sus au fost publicate, ieri, de un confrate de breaslă. M-am bucurat când le-am citit şi mi-am zis ceva în genul: bine că s-a rezolvat, mai bine mai târziu, decât niciodată, bine că sunt şanse ca „Oltchim să lucreze în plin din noiembrie” etc. etc. Pe tot parcursul zilei, am fost atât de optimist că la Oltchim va fi bine, încât nici nu vă pot povesti.
Spre seară, însă, a venit vestea amară că preşedintele Traian Băsescu nu mai vine la mitingul PD-L de mâine. Piei, drace! - m-am înnegrit de supărare, la gândul că nenorocirea e de neevitat de-acum încolo: dacă preşedintele nu mai vine, este logic că nu mai are cum anunţa, iar, vesel: „Comisia Europeană va aviza în mod oficial schema de ajutor de stat în favoarea societăţii Oltchim SA”.
O astfel de veste nu se anunţă aşa, oricum, de la distanţă - cum ar putea crede, de pildă, vreun chimist de pe Platformă - ci trebuie neapărat strigată în faţa unei mulţimi dezlănţuite, cu nările fremătânde, fericită că trăieşte bine şi i se urează să trăiască şi mai bine de atât, excitată la maximum că cineva, acolo sus, veghează la multe, şi în primul rând veghează vigilent ca minele de sare să nu intre pe mâinile Motanului Felix, de profesie mogul...
P.S.: că o veste proastă nu vine niciodată singură, mi s-a mai confirmat o dată: în cazul în care ajutorul de stat va fi aprobat de către Comisia Europeană, întregului „lanţ petrochimic Oltchim-Arpechim-Rafo Oneşti” ar urma să i se garanteze 80% din 330 mil. euro, adică 264 mil. euro. Cum se va pune pe picioare noul business de succes al statului român, cu garanţii în valoare de doar 264 mil. euro, când numai pierderile Oltchim sunt de 418 mil. euro???
(Curierul de Ramnic, 17 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/vestile-bune-pentru-oltchim-se-amana-pana-la-noi-ordine-26229/2009-11-17)
Orban suburban
Prea multe lucruri complet nefireşti se întâmplă în această campanie electorală şi, credeţi-mă, cu atât mai dificil este să alegi tema pe care o abordezi când ai de scris un material de opinie precum cel de faţă.
Ieri, după o primă „selecţie” a potenţialelor subiecte de comentat, reţinusem pentru „turul II” al „alegerii” următoarele teme din care trebuia să mă opresc la una singură:
- eroarea desemnării lui Liviu Negoiţă pentru funcţia de premier
- lipsa oricărei „substanţe”, a oricărui „conţinut” al mesajelor candidaţilor la Preşedinţie
- lipsa dezbaterilor televizate (parcă nici în ‘90 n-a fost aşa)
- inutilele mitinguri electorale regizate exact ca în urmă cu 20 de ani (nu doar prin prisma costurilor uriaşe pe care le presupune transportul a mii de oameni, cu sute de autocare, în reşedinţele de regiuni istorice)
- situaţia deosebit de gravă de la Oltchim (care acum ar fi trebuit să lucreze „în plin”)
- chiar micul recent „incident” din Cetate-Dolj, relatat, pe lângă televiziunile centrale, şi de către corespondentul vâlcean al Agerpres.
N-a fost să fie. Poate greşesc, însă toate temele de mai sus au pălit, s-au ofilit brusc în momentul în care l-am văzut la TV pe Ludovic Orban, declarând:
„Eu aş rezuma aşa: cine votează cu Băsescu? Alcoolicii, ţiganii ... prostituatele, probabil, deşi mă îndoiesc că prostituatele vor vota cu Băsescu, având în vedere cum arată (şeful statului, n.r.)”.
Consider declaraţia de iei a prim-vicepreşedintelui PNL una deosebit de gravă şi nu este deloc corect să „ne mulţumim” cu explicaţia că - mai ales în ultimii cinci ani - discursul public a coborât mult sub limitele unei societăţi civilizate, că Orban nu face decât să-i răspundă cu aceeaşi monedă lui Traian Băsescu ori că a încercat, poate, să-l întreacă în grobianism şi grosolănie pe actualul preşedinte al României.
Prin declaraţia de mai sus, Ludovic Orban dovedeşte că nu este cu nimic mai breaz, de pildă, decât Elena Udrea (cea care-l numea “organ”, nu în public, ci în acte oficiale) sau chiar decât cel pe care îl jigneşte impardonabil, laolaltă cu noua categorie de electorat identificată prin „alcoolici, ţigani şi prostituate”.
Ceea ceea ce a declarat ieri, Ludovic Orban m-a făcut să mă gândesc imediat că el însuşi îşi are origini, pe linie paternă, într-o minoritate (alta decât cea pe care o infierează colectiv), că el însuşi este foarte-foarte departe de a putea fi considerat un aprig duşman al alcoolului şi că, nu o dată, ne-a furnizat dovezi că nu dispreţuieşte defel prostituţia politică (dacă stăm strâmb şi judecăm drept, ce este mai grav? să te prostituezi pentru hrana de zi cu zi şi pentru cele necesare traiului, punându-ţi le bătaie cel mult “organul” propriu, sau să te prostituezi politic, punând în pericol ţara în vârful treburilor cărora te-ai cocoţat nemeritat?).
După părerea mea, Partidul Naţional Liberal n-avea şi n-are nevoie de organe de exprimare precum Ludovic Orban şi foarte bine a făcut Crin Antonescu, tot ieri, delimitându-se de aceste declaraţii ticăloase. Care - chiar dacă nu influenţează în niciun fel procentele prezidenţiabililor - nu trebuie tolerate şi cu atât mai puţin încurajate.
(Curierul de Ramnic, 9 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/orban-suburban-26064/2009-11-09)
Ieri, după o primă „selecţie” a potenţialelor subiecte de comentat, reţinusem pentru „turul II” al „alegerii” următoarele teme din care trebuia să mă opresc la una singură:
- eroarea desemnării lui Liviu Negoiţă pentru funcţia de premier
- lipsa oricărei „substanţe”, a oricărui „conţinut” al mesajelor candidaţilor la Preşedinţie
- lipsa dezbaterilor televizate (parcă nici în ‘90 n-a fost aşa)
- inutilele mitinguri electorale regizate exact ca în urmă cu 20 de ani (nu doar prin prisma costurilor uriaşe pe care le presupune transportul a mii de oameni, cu sute de autocare, în reşedinţele de regiuni istorice)
- situaţia deosebit de gravă de la Oltchim (care acum ar fi trebuit să lucreze „în plin”)
- chiar micul recent „incident” din Cetate-Dolj, relatat, pe lângă televiziunile centrale, şi de către corespondentul vâlcean al Agerpres.
N-a fost să fie. Poate greşesc, însă toate temele de mai sus au pălit, s-au ofilit brusc în momentul în care l-am văzut la TV pe Ludovic Orban, declarând:
„Eu aş rezuma aşa: cine votează cu Băsescu? Alcoolicii, ţiganii ... prostituatele, probabil, deşi mă îndoiesc că prostituatele vor vota cu Băsescu, având în vedere cum arată (şeful statului, n.r.)”.
Consider declaraţia de iei a prim-vicepreşedintelui PNL una deosebit de gravă şi nu este deloc corect să „ne mulţumim” cu explicaţia că - mai ales în ultimii cinci ani - discursul public a coborât mult sub limitele unei societăţi civilizate, că Orban nu face decât să-i răspundă cu aceeaşi monedă lui Traian Băsescu ori că a încercat, poate, să-l întreacă în grobianism şi grosolănie pe actualul preşedinte al României.
Prin declaraţia de mai sus, Ludovic Orban dovedeşte că nu este cu nimic mai breaz, de pildă, decât Elena Udrea (cea care-l numea “organ”, nu în public, ci în acte oficiale) sau chiar decât cel pe care îl jigneşte impardonabil, laolaltă cu noua categorie de electorat identificată prin „alcoolici, ţigani şi prostituate”.
Ceea ceea ce a declarat ieri, Ludovic Orban m-a făcut să mă gândesc imediat că el însuşi îşi are origini, pe linie paternă, într-o minoritate (alta decât cea pe care o infierează colectiv), că el însuşi este foarte-foarte departe de a putea fi considerat un aprig duşman al alcoolului şi că, nu o dată, ne-a furnizat dovezi că nu dispreţuieşte defel prostituţia politică (dacă stăm strâmb şi judecăm drept, ce este mai grav? să te prostituezi pentru hrana de zi cu zi şi pentru cele necesare traiului, punându-ţi le bătaie cel mult “organul” propriu, sau să te prostituezi politic, punând în pericol ţara în vârful treburilor cărora te-ai cocoţat nemeritat?).
După părerea mea, Partidul Naţional Liberal n-avea şi n-are nevoie de organe de exprimare precum Ludovic Orban şi foarte bine a făcut Crin Antonescu, tot ieri, delimitându-se de aceste declaraţii ticăloase. Care - chiar dacă nu influenţează în niciun fel procentele prezidenţiabililor - nu trebuie tolerate şi cu atât mai puţin încurajate.
(Curierul de Ramnic, 9 nov. 2009 - http://ramnic.ro/articole/orban-suburban-26064/2009-11-09)
duminică, 15 noiembrie 2009
Minciuna sfruntată a tăierii „salariilor nesimţite din agenţii”
Alături de „Legea salarizării unice”, cu mare cotcodac a fost adoptată „Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia European şi Fondul Monetar Internaţional”
Poate vă amintiţi cu cât aplomb combătea premierul Emil Boc, o dată cu „pensiile nesimţite”, şi salariile la fel de nesimţite „din agenţii”, cu care se va termina după promulgarea legii etc. şi bla-bla-bla.
Am citit şi eu, ieri, actul normativ cu titlul cel lung de mai sus, deja promulgat. Ştiţi care este cea mai mare tragedie? În afară de desfiinţarea şi restructurarea unor agenţii cu adevărat mari consumatoare de fonduri publice, este desfiinţat sau restructurat (prin disponibilizări masive) şi prin comasare sub altă „pălărie” un lung pomelnic de instituţii care numai supra-dimensionate d.p. d.p.v. al organigramei nu sunt şi în care numai „salarii nesimţite” nu se poate susţine că există.
De pildă:
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (finanţată până în prezent integral din venituri proprii, ea va fi finanţată de acum încolo de Guvern, ca şi alte instituţii „reorganizate”!!!); Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor; Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni; Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică; Arhivele Naţionale; Centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publica locală; Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice; Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării; Oficiul Român pentru Drepturile de Autor; Institutul de Memorie Culturală; Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România; Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate; Institutul Diplomatic Român; Centrul Român pentru Promovarea Comerţului; Institutul Limbii Române; Comisia Naţională a României pentru UNESCO; Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"; Institutul Naţional de Cercetare; Biroul Român de Metrologie Legală; Institutul de Sănătate Publică Iaşi; Institutul de Sănătate Publică „Prof. dr. Iuliu Moldovan” Cluj-Napoca; Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş; Centrul de Sănătate Publică Sibiu; Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene; Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii; Centrul European de Cultură din Sinaia; Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc; Centrul Naţional al Cinematografiei; Centrul Naţional al Dansului; Administraţia Fondului Cultural Naţional s.a.m.d.
Multe dintre organismele şi instituţiile de mai sus şi multe altele, neenumerate, s-au autofinanţat până în prezent, deci nici nu se pune problema că au grevat Bugetul Statului cu „salarii nesimţite”.
Multe altele, după cum se observă, sunt din domenii precum Cultura, Cercetarea, Sănătatea, în care se ştie cam ce fel de salarii profund „anti-româneşti” există.
Şi atunci? Care este raţiunea pentru care - sub pretextul desfiinţării „salariilor nesimţite din agenţii” - sunt aruncaţi pe drumuri 9.000 de bugetari cu nimic sau aproape nimic diferiţi de ceilalţi bugetari? Şi de ce acum, în plină criză, şi de locuri de muncă, şi de posibilităţi de a li se acorda o minimă formă de protecţie socială, până îşi găsesc, eventual, o slujbă?
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 6 noiembrie 2009, in Curierul de Ramnic)
Poate vă amintiţi cu cât aplomb combătea premierul Emil Boc, o dată cu „pensiile nesimţite”, şi salariile la fel de nesimţite „din agenţii”, cu care se va termina după promulgarea legii etc. şi bla-bla-bla.
Am citit şi eu, ieri, actul normativ cu titlul cel lung de mai sus, deja promulgat. Ştiţi care este cea mai mare tragedie? În afară de desfiinţarea şi restructurarea unor agenţii cu adevărat mari consumatoare de fonduri publice, este desfiinţat sau restructurat (prin disponibilizări masive) şi prin comasare sub altă „pălărie” un lung pomelnic de instituţii care numai supra-dimensionate d.p. d.p.v. al organigramei nu sunt şi în care numai „salarii nesimţite” nu se poate susţine că există.
De pildă:
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (finanţată până în prezent integral din venituri proprii, ea va fi finanţată de acum încolo de Guvern, ca şi alte instituţii „reorganizate”!!!); Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor; Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni; Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică; Arhivele Naţionale; Centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publica locală; Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice; Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării; Oficiul Român pentru Drepturile de Autor; Institutul de Memorie Culturală; Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România; Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate; Institutul Diplomatic Român; Centrul Român pentru Promovarea Comerţului; Institutul Limbii Române; Comisia Naţională a României pentru UNESCO; Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"; Institutul Naţional de Cercetare; Biroul Român de Metrologie Legală; Institutul de Sănătate Publică Iaşi; Institutul de Sănătate Publică „Prof. dr. Iuliu Moldovan” Cluj-Napoca; Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş; Centrul de Sănătate Publică Sibiu; Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene; Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii; Centrul European de Cultură din Sinaia; Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc; Centrul Naţional al Cinematografiei; Centrul Naţional al Dansului; Administraţia Fondului Cultural Naţional s.a.m.d.
Multe dintre organismele şi instituţiile de mai sus şi multe altele, neenumerate, s-au autofinanţat până în prezent, deci nici nu se pune problema că au grevat Bugetul Statului cu „salarii nesimţite”.
Multe altele, după cum se observă, sunt din domenii precum Cultura, Cercetarea, Sănătatea, în care se ştie cam ce fel de salarii profund „anti-româneşti” există.
Şi atunci? Care este raţiunea pentru care - sub pretextul desfiinţării „salariilor nesimţite din agenţii” - sunt aruncaţi pe drumuri 9.000 de bugetari cu nimic sau aproape nimic diferiţi de ceilalţi bugetari? Şi de ce acum, în plină criză, şi de locuri de muncă, şi de posibilităţi de a li se acorda o minimă formă de protecţie socială, până îşi găsesc, eventual, o slujbă?
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 6 noiembrie 2009, in Curierul de Ramnic)
Cum am ratat ocazia sa devin turist mitingist pedelist
Ieri, in jur de ora 13.00, am primit un telefon de pe un numar pe care nu il aveam in agenda. Pentru ca eram in toiul unei expuneri si asupra mea erau atintite cateva zeci de perechi de ochi, am raspuns scurt si - fara sa-i las ragaz interlocutorului sa spuna ceva - am zis iute ca nu pot vorbi, insa voi suna eu la acel numar cat de repede pot. Am putut sa telefonez peste cca o jumatate de ora si a raspuns imediat o doamna cu voce suava. Mi-a marturisit ca nu dansa ma sunase, de fapt, mai devreme, ci fiica. Doamne, apara! - imi zic. Si ce treaba are fiica dumneavoastra cu mine? Pai vrea sa va invite duminica la Craiova... Ce sa fac eu la Craiova cu fiica doamnei? - mi-a trecut iute prin cap si poate ca mi-ar mai fi trecut si altele, daca doamna cu care dialogam nu ar fi facut in timp util o precizare deosebit de importanta, care m-a readus in realitate: la Craiova, la miting... face PD-L un miting mare... dar o sa va sune fiica mea peste o ora, daca nu va deranjeaza. Nu ma deranjeaza, doamna, abia astept.
In fine, sa n-o lungesc, nu trece ora si ma suna fiica. Se prezinta frumos, ca si mama, si ma intreaba fara niciun preludiu daca merg duminica la miting, la Craiova. Ce sa fac eu la un miting, PD-L sau nePeDeLe? - imi venea sa o intreb (la fel cum imi venise sa o intreb si pe mama), insa se vede treaba ca una gandeam si alta spuneam, pentru ca m-am auzit intreband, la randu-mi, suav: E un miting mare, nu? Adica unul regional? Vine si domnul Presedinte? Da, va fi un miting foarte mare, vine domnul Presedinte, m-a asigurat fiica. Da', da eu nu pot, duminica lucrez ...nu stiu daca pot sa fac schimb de tura, m-am pomenit indrugand (sincer, m-am minunat si eu de unde s-a iţit ideea asta cu tura, pentru ca n-am lucrat niciodata in schimburi). Va pot lasa un numar de telefon la care sa ma sunati daca reusiti sa rezolvati cu serviciul? Desigur... o sa va sun imediat ce rezolv cu schimbul de tura, iar daca nu se va putea sub nicio forma, ma voi uita cu nesat la TV, sa vad mitingul ... dar as vrea sa stiti inca de pe acum ca sunt alaturi de dumneavoastra si de domnul Presedinte! - m-am mai pomenit vorbind "ca televizorul". Din frumoasa reactie vocala a fiicei am dedus ca am facut-o foarte-foarte fericita si deosebit de optimista.
Asta a fost ... si m-am marturisit public aici pentru a-mi spala pacatul minciunii din conversatia cu fiica; iar pentru ca tacamul sa fie complet si lucrurile cat se poate de clare, as adauga la conversatia cu fiica (si mama) urmatoarele:
Domnisoara, Doamna, cel pentru care este organizat "marele miting" de la Craiova nu merita nici cat negru sub unghie cheltuielile si efortul transportului a mii de oameni, din toata regiunea Olteniei, catre orasul vechii "Bănii" si retur.
Cel despre care vorbim a inselat asteptarile a milioane de oameni - printre care ma numar si eu - si continua sa dezamageasca in cel mai jalnic si penibil hal din toate cate sunt posibile; ma simt deosebit de frustrat ca n-am timp si spatiu sa scriu si sa vorbesc la infinit despre sansa ratata a lui Traian Basescu...
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 26 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
In fine, sa n-o lungesc, nu trece ora si ma suna fiica. Se prezinta frumos, ca si mama, si ma intreaba fara niciun preludiu daca merg duminica la miting, la Craiova. Ce sa fac eu la un miting, PD-L sau nePeDeLe? - imi venea sa o intreb (la fel cum imi venise sa o intreb si pe mama), insa se vede treaba ca una gandeam si alta spuneam, pentru ca m-am auzit intreband, la randu-mi, suav: E un miting mare, nu? Adica unul regional? Vine si domnul Presedinte? Da, va fi un miting foarte mare, vine domnul Presedinte, m-a asigurat fiica. Da', da eu nu pot, duminica lucrez ...nu stiu daca pot sa fac schimb de tura, m-am pomenit indrugand (sincer, m-am minunat si eu de unde s-a iţit ideea asta cu tura, pentru ca n-am lucrat niciodata in schimburi). Va pot lasa un numar de telefon la care sa ma sunati daca reusiti sa rezolvati cu serviciul? Desigur... o sa va sun imediat ce rezolv cu schimbul de tura, iar daca nu se va putea sub nicio forma, ma voi uita cu nesat la TV, sa vad mitingul ... dar as vrea sa stiti inca de pe acum ca sunt alaturi de dumneavoastra si de domnul Presedinte! - m-am mai pomenit vorbind "ca televizorul". Din frumoasa reactie vocala a fiicei am dedus ca am facut-o foarte-foarte fericita si deosebit de optimista.
Asta a fost ... si m-am marturisit public aici pentru a-mi spala pacatul minciunii din conversatia cu fiica; iar pentru ca tacamul sa fie complet si lucrurile cat se poate de clare, as adauga la conversatia cu fiica (si mama) urmatoarele:
Domnisoara, Doamna, cel pentru care este organizat "marele miting" de la Craiova nu merita nici cat negru sub unghie cheltuielile si efortul transportului a mii de oameni, din toata regiunea Olteniei, catre orasul vechii "Bănii" si retur.
Cel despre care vorbim a inselat asteptarile a milioane de oameni - printre care ma numar si eu - si continua sa dezamageasca in cel mai jalnic si penibil hal din toate cate sunt posibile; ma simt deosebit de frustrat ca n-am timp si spatiu sa scriu si sa vorbesc la infinit despre sansa ratata a lui Traian Basescu...
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 26 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
Şansa vieţii lui Traian Băsescu
După ce - joia şi vinerea trecută - am folosit aceeaşi formulare cu referire la Mircea Geoană şi Crin Antonescu, e vremea să scriu despre şansa vieţii lui Traian Băsescu.
Ei bine, nu pot nicicum să spun despre Traian Băsescu că-şi joacă în această campanie electorală şansa vieţii, dintr-un motiv cât se poate de simplu: Traian Băsescu şi-a jucat deja şansa vieţii, şi încă vreme de cinci ani, cât a deţinut funcţia de preşedinte al României. Şi-a jucat-o prost, a ratat-o, a compromis-o, a irosit-o, şi-a bătut joc de ea sau cum vreţi să mai formulaţi:
- venit la putere pe fondul votului negativ îndreptat, în 2004, împotriva PSD şi a candidatului său, Adrian Năstase;
- a denunţat pe bună dreptate, însă complet zadarnic, „sistemul ticăloşit”; acum e tot mai evident că a formulat acest „denunţ” doar pentru a avea un argument solid pentru care revendica Puterea;
- a promis o autentică luptă împotriva corupţiei, încununată de ţepe în Piaţa Victoriei, dar a transformat lupta împotriva corupţiei într-o luptă pentru orice afacere - de regulă cu bani publici - în care nu erau (încă) implicaţi exponenţii clientelei cercului lui de interese şi cercului lui de partid; în cele din urmă, a reuşit să înlocuiască ceea ce înainte se numea „mafia PSD” cu ceea ce acum se numeşte „mafia PD-L”;
- s-a implicat nu doar ilegal şi imoral, ci şi complet anapoda, de cele mai multe ori complet ilogic în facerea şi desfacerea de guverne, facerea şi desfacerea de dosare, numirea şi răsnumirea în funcţii a unor fideli şi viitori fideli etc.;
- şi-a făcut un prost renume băgându-se în tot şi în toate, de cele mai multe ori precum musca în lapte, fără nicio abilitare legală, fără nicio logică, parcă fără niciun discernământ;
- s-a comportat ca şi cum „fişa postului” înaltei demnităţi de şef al statului ar fi obligat ca ocupantul ei să fie necioplit, să bea, să hăhăie, să behăie (în cârciumă cu Becali, după care să urce la volan) şi să se bată pe burtă cu toată plebea - inclusiv cu mari interlopi ai unei anume minorităţi -, cu orice prilej ivit ori inventat;
- şi-a bătut joc (şi îşi bate în continuare) de un prim-ministru ca Emil Boc, care, chiar dacă nu ar fi strălucit, ar fi putut fi un premier bunişor, însă niciodată în fruntea unei cârdăşii care include tripleta (unii zic triada) Blaga-Berceanu-Videanu;
- şi-a bătut joc de instituţia consilierului şi de cea a şefului cancelariei, luându-şi-o aproape pe Elena Udrea, folosind-o ca „trompetă”, numind-o apoi ministru, întâi peste un minister, apoi peste două, după ce tocmai fusese demisă odată cu întreg Guvernul;
- a girat, tot pentru o funcţie de ministru, pe Monica Iacob Ridzi şi şi-a încununat opera de „numiri” punându-şi fiica întâi secretar general al Organizaţiei de Tineret a PD-L, apoi direct europarlamentar;
- şi-a bătut joc de propriul partid şi de munca de multe ori onestă a multor membri ai săi, într-o manieră de ne-i-ma-gi-nat (nu am loc să dezvolt, prin urmare mă voi referi numai la una dintre recentele mari „greşeli” făcute de Traian Băsescu: după ce a spus la Radio România că în 7 decembrie, indiferent dacă va câştiga sau nu alegerile, va dizolva Parlamentul, toţi liderii de frunte ai PD-L s-au simţit datori să întărească ceea ce a zis preşedintele, poezia fiind „aşa e normal” etc., deşi oricine ştie că asta ar fi profund anti-constituţional; a doua zi, cu seninătate, dându-şi seama că totuşi e prea de tot ceea ce susţinuse, Traian Băsescu a întors-o exact la 180 de grade; liderii PD-L n-au mai putut retracta ce susţinuseră şi au rămas în ofsaid, într-un penibil absolut);
- „a interpretat” mereu Constituţia într-o manieră nu doar profund ilegală, ci şi într-una care insultă deosebit de grav inteligenţa românilor, considerându-i - la grămadă, deopotrivă - fie slugile lui din PD-L, fie proşti „de bubuie”;
- ultima mare ticăloşie, organizarea referendumului pentru un Parlament unicameral „mai mic” nu este decât o diversiune ordinară, în scop de a abate atenţia de la eşecul total al mandatului prezidenţial care tocmai se încheie;
- şi-a bătut joc de aşteptările poporului care l-a susţinut la referendumul de demitere a sa şi de speranţele că vom scăpa de minciună, demagogie şi populism ieftin...
...şi poate mai presus de toate, şi cu asta închei, ca un corolar, Traian Băsescu ne-a făcut să constatăm că se poate şi mai rău decât pe vremea PSD - pe care îl consideram răul absolut în materie de Putere absolută care corupe absolut - şi chiar a PCR, care niciodată n-ar fi numit în posturi cheie de reprezentare naţională sau internaţională paraşutele pe care le vedem acum, puse în toate poziţiile, oficiale şi neoficiale...
În turul II - dacă Traian Băsescu se califică, ceea ce mie mi s-ar părea complet anormal - votez împotriva lui, cu Crin Antonescu sau Mircea Geoană, după caz.
Dacă ar fi să-mi bat şi eu joc, aş spune că sunt în stare să votez până şi cu Becali sau Vadim, pentru ca balamucul să fie total şi recunoscut oficial.
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima dată în 26 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
Şansa vieţii lui Crin Antonescu
„A copilărit într-o casă aflată într-o curte mare, unde mai locuiau încă 12 familii. Construcţiile, acum naţionalizate, fuseseră făcute în perioada interbelică de proprietarul unei fabrici de covrigi, pentru angajaţii lui. «Era acolo o lume foarte colorată, un fel de Românie în miniatură. Şoferi, profesori, muncitori, casnice, români, bulgari, lipoveni... Şi apa şi instalaţiile sanitare erau în curte. Pentru adulţi era un adevărat infern, gălăgia nu se oprea aproape niciodată, dar pentru copii era un paradis. Curtea avea trei ieşiri, te puteai juca în voie şi puteai scăpa uşor cu fuga ori de câte ori scoteai din sărite pe cineva» Va locui acolo până în 1977, când casele au fost demolate.” (fragment din biografia a lui Crin Antonescu)
*
Crin Antonescu, preşedintele PNL, candidează cu şanse reale la Preşedinţia României. Îl recomandă pentru cea mai înaltă funcţie în stat profilul de intelectual, abilităţile de excelent orator, îndelungata experienţă parlamentară (1992-prezent) şi cea de ministru al Tineretului şi Sportului (1997-2000 - deşi a fost acuzat că „nu a făcut nimic ca ministru”, renta viageră pentru sportivii de performanţă care există până astăzi şi mărirea spectaculoasă a baremurilor de premiere pentru marii sportivi - pe deplin meritate! - datează din timpul ministeriatului lui Crin Antonescu), timpul îndelungat în care a fost lider de grup parlamentar al partidului său...
Îl recomandă, de asemenea, modul deosebit de elegant în care a câştigat preşedinţia Partidului Naţional Liberal, în competiţie cu fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu; contează mult, desigur, susţinerea unui partid nu la de mare precum PSD, însă care are un electorat al lui, de bază, care va vota „cu liberalii” până va închide ochii...
Şi mai mult, poate, decât cele de mai sus, pe Crin Antonescu îl recomandă pentru Preşedinţia României modul excelent în care a reuşit să coaguleze în jurul său toată actuala Opoziţie din Parlament, convingând-o să-i susţină propunerile, atât în privinţa moţiunii de cenzură care a doborât Guvernul, a propunerii ca premier lui Klaus Johannis etc. (merite incontestabile are, aici, şi celălalt candidat important al Opoziţiei - Mircea Geoană).
Întrucât nu a avut şi nu are afaceri, locuieşte la bloc ca tot orăşeanul „simplu” s.a.m.d., puţine lucruri i s-ar putea reproşa în campanie lui Crin Antonescu: repetarea a doi ani de facultate, „chiulul” din Parlament şi susţinerea de care se bucură din partea lui Dinu Patriciu.
Mie, unuia, mi s-au părut cât se poate de plauzibile explicaţiile lui Crin Antonescu, referitoare la repetarea anilor II şi IV de facultate: el şi doi sau trei prieteni s-au hotărât pur şi simplu să repete anul II, deşi în sesiunea din iarnă trecuseră toate examenele cu notă maximă; „Acest lucru se poate verifica in foaia matricola” - a spus Antonescu, şi nu mă îndoiesc că va fi verificat de cine e interesat. Anul IV, Crin Antonescu susţine că l-a repetat pentru că tocmai se căsătorise; a vrut să evite o repartizare cine ştie pe unde, preferând să devină absolvent o dată cu soţia. Explicaţiile sunt susţinute de faptul că, în 1978, Crin Antonescu a câştigat locul I la Olimpiada Naţională la Istorie, iar în anul următor a intrat al doilea la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Este acesta un profil de repetent?
Referitor la chiulul dintr-un Parlament a cărui activitate normală a fost excepţia, şi nu regula, imputarea mi se pare cel puţin bizară, iar a-l acuza pe Crin Antonescu că e susţinut de Dinu Patriciu mi se pare dovada supremă că „Noi nu ne vindem ţara!” e încă dureros de actual...
În această toamnă, în alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu îşi joacă şansa vieţii lui şi joacă şansa vieţii intelectualului român, mai obidit decât ţăranul şi muncitorul român tocmai pentru că are şi alt gen de aspiraţii şi idealuri decât cele strict pământeşti. Şi asta, fără a se considera omul providenţial...
În turul I al alegerilor prezidenţiale, Crin Antonescu are votul meu necondiţionat; la fel şi în turul II, dacă se califică.
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 23 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
*
Crin Antonescu, preşedintele PNL, candidează cu şanse reale la Preşedinţia României. Îl recomandă pentru cea mai înaltă funcţie în stat profilul de intelectual, abilităţile de excelent orator, îndelungata experienţă parlamentară (1992-prezent) şi cea de ministru al Tineretului şi Sportului (1997-2000 - deşi a fost acuzat că „nu a făcut nimic ca ministru”, renta viageră pentru sportivii de performanţă care există până astăzi şi mărirea spectaculoasă a baremurilor de premiere pentru marii sportivi - pe deplin meritate! - datează din timpul ministeriatului lui Crin Antonescu), timpul îndelungat în care a fost lider de grup parlamentar al partidului său...
Îl recomandă, de asemenea, modul deosebit de elegant în care a câştigat preşedinţia Partidului Naţional Liberal, în competiţie cu fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu; contează mult, desigur, susţinerea unui partid nu la de mare precum PSD, însă care are un electorat al lui, de bază, care va vota „cu liberalii” până va închide ochii...
Şi mai mult, poate, decât cele de mai sus, pe Crin Antonescu îl recomandă pentru Preşedinţia României modul excelent în care a reuşit să coaguleze în jurul său toată actuala Opoziţie din Parlament, convingând-o să-i susţină propunerile, atât în privinţa moţiunii de cenzură care a doborât Guvernul, a propunerii ca premier lui Klaus Johannis etc. (merite incontestabile are, aici, şi celălalt candidat important al Opoziţiei - Mircea Geoană).
Întrucât nu a avut şi nu are afaceri, locuieşte la bloc ca tot orăşeanul „simplu” s.a.m.d., puţine lucruri i s-ar putea reproşa în campanie lui Crin Antonescu: repetarea a doi ani de facultate, „chiulul” din Parlament şi susţinerea de care se bucură din partea lui Dinu Patriciu.
Mie, unuia, mi s-au părut cât se poate de plauzibile explicaţiile lui Crin Antonescu, referitoare la repetarea anilor II şi IV de facultate: el şi doi sau trei prieteni s-au hotărât pur şi simplu să repete anul II, deşi în sesiunea din iarnă trecuseră toate examenele cu notă maximă; „Acest lucru se poate verifica in foaia matricola” - a spus Antonescu, şi nu mă îndoiesc că va fi verificat de cine e interesat. Anul IV, Crin Antonescu susţine că l-a repetat pentru că tocmai se căsătorise; a vrut să evite o repartizare cine ştie pe unde, preferând să devină absolvent o dată cu soţia. Explicaţiile sunt susţinute de faptul că, în 1978, Crin Antonescu a câştigat locul I la Olimpiada Naţională la Istorie, iar în anul următor a intrat al doilea la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Este acesta un profil de repetent?
Referitor la chiulul dintr-un Parlament a cărui activitate normală a fost excepţia, şi nu regula, imputarea mi se pare cel puţin bizară, iar a-l acuza pe Crin Antonescu că e susţinut de Dinu Patriciu mi se pare dovada supremă că „Noi nu ne vindem ţara!” e încă dureros de actual...
În această toamnă, în alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu îşi joacă şansa vieţii lui şi joacă şansa vieţii intelectualului român, mai obidit decât ţăranul şi muncitorul român tocmai pentru că are şi alt gen de aspiraţii şi idealuri decât cele strict pământeşti. Şi asta, fără a se considera omul providenţial...
În turul I al alegerilor prezidenţiale, Crin Antonescu are votul meu necondiţionat; la fel şi în turul II, dacă se califică.
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 23 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)