S-au spus şi se spun despre el multe (cu voia dvs, în această introducere, voi menţiona numai câteva lucruri pozitive):
- că e demn urmaş al lui Ion Iliescu în privinţa popularităţii, a prizei pe care o are la mase
- că e un om puternic şi curajos, care a înfruntat mările lumii etc. etc. şi care va conduce neabătut România pe noi culmi de progres şi civilizaţie
- că are un extraordinar fler politic şi că e un zoon politikon cum nu prea mai există prin ţară
- că are mereu un as în mânecă şi, în consecinţă, este mereu surprinzător, cu cel puţin o mutare în faţa adversarilor politici şi a clasei politice, în general
- că este incoruptibil şi că luptă împotriva corupţiei, fiind doar o chestiune de timp până va instala nişte ţepe în Piaţa Guvernului
- că n-are „mamă, n-are tată” când vine vorba de interesul naţional
- că, de bun ce este, va câştiga fără probleme, fluierând, şi al doilea mandat la Cotroceni
- şi multe altele...
*
Deşi simptome apăruseră mai demult, abia aseară - în timpul „consultărilor” în care a adus la cunoştinţa noii majorităţi parlamentare că nu e de acord cu nominalizarea primarului Sibiului pentru funcţia de premier independent al unui guvern de tehnocraţi - preşedintele Traian Băsescu a produs dovada indubitabilă că nu acţionează în interesul naţional.
După părerea mea, Cârmaciul suprem şi-a pierdut busola şi şi-a pus foc la pupa: a intrat pueril în una dintre cele mai bine întinse capcane, simplă în aparenţă, însă cu ecouri ample (poate la fel de mari precum au fost, la vremea lor, propunerile de vot uninominal şi acum ideea de Parlament mai mic).
Prin nominalizarea lui Klaus Johannis susţinut de întreg Parlamentul în afară de PD-L, Crin Antonescu (sau cine l-o fi învăţat să facă asta) a făcut o propunere „toxică” pentru presedinte, însă in acelasi timp de nerefuzat. Problema e că i-a făcut-o unui om care, totuşi, a refuzat-o...
În plan electoral, de data aceasta, pe Traian Băsescu îl vor crede şi mai puţini că un guvern alcătuit din politicieni e mai bun decât un guvern de tehnicieni (condus de un premier precum primarul Sibiului, pe lângă care bietul Boc pare o glumă tristă). În afară de cei mult prea implicaţi în PD-L sau în interese colaterale acestui partid, sunt convins că foarte mulţi români vor înţelege, acum, că oricât de „jucător” ar fi preşedintele, el nu poate interpreta Constituţia doar cum îi vine lui bine la socoteală: litera şi spiritul actualei Constituţii a României sunt în sensul că nu preşedintele alege premierul, ci că el desemnează premierul susţinut de partidul care are majoritate sau, dacă nu există un astfel de partid, de premierul desemnat de de majoritatea parlamentară.
În plan juridic, ar fi doar o chestiune de zile până ce Curtea Constituţională - sesizată de noua majoritate parlamentară - să se pronunţe în sensul sus-menţionat, că preşedintele nu-şi poate alege premierul pe care îl vrea, oricât de mult şi l-ar dori.
Dar poate că Traian Băsescu, imprevizibil cum e, se răzgândeşte, (se) plânge puţin că l-a luat valul, şi - in extremis - îşi salvează pupa...
Valentin Smedescu
(editorial publicat prima data in 15 octombrie 2009, in Curierul de Ramnic)
